Și el de supărare se încovoaie,
Nu are lemne, de zgârcită ce-i
Se încălzește numai cu gunoaie.
Eu stau în poezia mea și îndur
Clipa aceasta, cât e de absurdă!
De ciudă geme aerul în jur,
Ea nu-l aude și așa e surdă
Vecina mea ca semnul de întrebare
De gârbovită ce-i, când totu-i praf
Adună banii, pentru cine oare?
Mirosul lor e rânced sub cearceaf.
Zilnic îmi trage sufletul în țeapă,
Nu ți-ai ales vecinii, mai înduri!!
Vederea pe retină mă înțeapă,
Mi-e dor de umbra fostelor păduri...
Se încălzește numai cu gunoaie.
Eu stau în poezia mea și îndur
Clipa aceasta, cât e de absurdă!
De ciudă geme aerul în jur,
Ea nu-l aude și așa e surdă
Vecina mea ca semnul de întrebare
De gârbovită ce-i, când totu-i praf
Adună banii, pentru cine oare?
Mirosul lor e rânced sub cearceaf.
Zilnic îmi trage sufletul în țeapă,
Nu ți-ai ales vecinii, mai înduri!!
Vederea pe retină mă înțeapă,
Mi-e dor de umbra fostelor păduri...
Duminică, 11 Noiembrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu