(... o iarnă care nu ştie încotro s-o apuce)
Azi m-ai certat că sunt rece!
Fiind altfel, n-aş mai putea să-ţi ofer
nici frumuseţea frământărilor mele
nici orizonturi troienite
sub valsul aiuritor de cristale
ce se aştern formând pajişti diamantine
peste care vor trece arzând,
dimineţi somnoroase
sau apusuri sângerând grăbite.
Eu le ignor egal,
aşteptând să-mi pângăreşti imacularea
cu strălucirea ochilor
căutând ghiocei pe care-i vei salva
din strânsoarea gerului meu
doar cât să-i striveşti
în voluptuosul,
dar primul şi ultimul lor sărut.
Aş vrea să-ţi cuprind glezna, genunchiul,
coapsa, pântecul, sânii, obrajii
şi să te pătez cu bujori,
dar îmi reprim îmbrăţişarea
de teamă că fierbinţeala dăruirii
m-ar susura într-o prea timpurie primăvară.
Târziu,
îmi flagelez laşitatea cu un viscol de gânduri,
sub veghea indiferentă a somnambulelor astre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu