Amorul de Costel Suditu

Trosnea în vatră lemnul bradului;
Pe tine, unduia o ceaţă;
Paloarea pielii de faianţă,

Şi ochii strălucindu-i iadului,
Să fierb, să-ngheţ, să-i fiu hazardului,
Mă fascinau cu aroganţă;

Mi-ai dat fior pe fruntea rece;
Cu darul tău Dumnezeiesc
Din pieptul crud cel femeiesc
Şi cu atinsul de la deşte,
Să mor, să-nviu, să ţip regeşte,
Ai pus în mine ce gândesc;

Amorul.. ce haină grea pe umerii fiinţei!..
De-o ai pe tine şi apasă cerul,
Tăios prin vene se preumblă gerul,
Şi pană-n vânt te unduie dorinţei,
Să râzi, să plângi, să-i fii pe plac dorinţei,
Te strânge-n chingi mai tari decât e fierul.