ALB NEBUN CUMINTE de Stefan Oana Valentin

Dacă-o să fiu nebun
Voi fi nebun cuminte
Întreaga mea, tu să mă ierți
Nu voi putea
Să-mi umblu-n minte
Dar voi putea să te iubesc.

Am să-ți vorbesc
Pe limbă de copac
Ori ciripit am să învăț
Zăpezi am să traduc
În hieroglife
Dar despre tine n-am dezvăț.

Poate-o să zac
La soare ca o floare
Prea colorată și firesc
Am să cerșesc albinele,
Cu soare
Dar despre tine, te iubesc

Așa nebun, frumos...
Dar un nebun cuminte.

10.01.2013
ȘTEFAN OANĂ

încorsetat de Dorina Neculce

un Elastic îmi strânge mâna
îmi muşcă din sânge
venele pulsează nebun
şi nu am puterea
de a trece pe lângă oameni
fără să nu le observ
fâşâiele de lumini
care le acoperă carnea
încă nevindecată şi
nu cred că mai există
un colţ neumblat
în care să îmi duc păianjenul
de casă care ar putea să îmi
ţese cele mai alese pânze
distinse haine mi-aş face
să acopăr cu ele parte
întunecată
a lumii

De leac de Vali Zavoianu

Descântă-mi doamnă de deochi
Să-mi treacă gândul orb la tine
Slăbeşte chingile haine
Din tâmple şi de dintre ochi.
Descântă-mi să te uit curând
Să nu mai simt arzându-mi porii
Şi să mă lepăd de fiorii
Care mă freamătă fierbând.
Rosteşte gând păgân de leac
De câte ori o fi nevoie
Că-s molipsit fără de voie
Şi nu mai ştiu ce să mă fac.
Şi-apoi stropeşte-mă cu vin
Să se mai stingă din dorinţă
Că nu-mi mai este cu putinţă
De vraja ta să îmi revin.
Ispită care tulburi minţi
Descântă-mă cum ştii mai bine
Să scap nevătămat de tine
Alungă rând pe rând dorinţi.
Descântă-mi doamnă, azi te chem
Să-mi treacă nebunia asta
Şi să mă lepăd de năpasta
Ce m-a lovit ca un blestem.
Din tâmple şi de dintre ochi
Slăbeşte chingile haine
Să-mi treacă gândul orb la tine
Descântă-mi doamnă de deochi.

11.01.2013, Zavoianu Vali

eu şi Chriss de Dorina Neculce

copilul se oprea adeseori la poarta noastră
şi îmi asculta plânsetul înfundat
prin care mi se scurgeau ochii.

odată mi-a ridicat pleoapa înroşită şi grea
s-a strecurat înăuntru şi plângea ghemuit
în locul meu ca să-mi dea răgazul
de a te putea visa rătăcitor
alergând peste clipe.

după ani şi ani, m-am întors
şi am auzit scâncetul sfâşietor
în pieptul supt al copilului
m-am furişat pe fereastra larg deschisă
m-am scăldat în lacrimile Lui
spre a-i dărui liniştea de
a ne visa fericirea.

fericirea, Chriss...
cum nu o ştii?

femeia aceea despletită cu mantie străvezie
ţesută-n ochii de iluzii
care-şi jeleşte veşnic
morţii pe la porţile închise
pe când cocoşii cântă
a patra oară.

priveşte, Chriss!
!unghiile ne-au crescut ca nişte elitre ascuţite
chipurile ni se imprimă întunecat
în rama aurie a tabloului
apa rochiei mele albastre se tulbură
sub văpaia ochilor de chihlimbar.

dar, hai să ne aşezăm, Chriss!
aşa
cuminţi
cât mai departe
uite
se arată zorii
în piaţeta părăsită statuile se dezgolesc
sărutându-şi vârful degetelor
şi Noi evadăm ţinându-ne de mână
în aceeaşi crudă realitate-halucinaţie-vis(are)...

Si-mi curge iubirea de Emil Marian

Și-mi curge iubirea ca apa de munte,
Și gînduri spre tine îmi tot trec prin frunte,
Pe firul de apă acuma plutesc,
Și valul aleargă șoptind...te iubesc!
Iar șoapta se-agață de-o pală de vînt
Și zboară la tine cu al meu cuvînt,
Cînd apa de munte-acum liniștită,
Își cată odihna la tine, iubită.
Mă iartă, te tulbur, te caut demult,
Se zbate-ntre maluri intregul tumult,
Primește-mi iubirea, eu vreau doar tandrețe,
De mînă te-aș prinde și ți-aș da binețe.
Dar teama m-apasă și apoi mă-nvinge,
Tumultul de gînduri în apă mă-mpinge
Și curg iar la vale alene, pierdut,
Te-am vrut doar pe tine și al tău sărut.
Stăpînul meu, Timpul, iși spune cuvîntul
Și-acum mă gonește mai iute ca vîntul,
Iar zilele terne sunt tot mai cărunte,
Și-mi curge iubirea ca apa de munte.

AM DEPRINS NEMURIREA de Aurel Peteoaca

Alerg desculţ prin rouă neîncepută,
fire de iarbă îmi botează glezna cu nemurire,
curcubee tinere mă sărută pe tâmplă,
dându-mi impresia de zeu pus pe şotii.
Dorinţa păşeşte munţii ca pe nişte biete muşuroaie de cârtiţă,
gândul meu zboară,zâmbet şăgalnic amăgit de amintiri.
Trupu tău devine obsesie,incendiez zarea,
iar lumea mă crede,naivă,un soare novice.
Iarba călcată face sacrificiul suprem,
curcubeele îmi agaţă disperarea de sărut,
iar glezna,nu întîmplător,se închină la iubire.
Glezna,,,,,da,această pasăre migratoare cu aripi ascunse,
desluşind zborul prin fugă.
Trupul tău e descântec,e leac,
mă leagă la ochi, îmi fură minţile definitiv,
prăpastie care mă cheamă cu foame,
deşert dezgolit de orice inhibiţie,
ce trezeşte în mine o sete rebelă.
Doar glezna mea se poartă ca un pumnal,
asasinînd iarba de dragul unui botez de rouă.
Vă întreb pe voi muritorilor,martori muţi al acestui miracol,
oare chiar am deprins nemurirea?

Tot ce-avem nevoie... de Lacramioara Lacrima

Tot ce-avem nevoie…e iubire
Ce am planuit spre implinire
Sa ne-aduca numai fericire
Precum e un vis, o dulce menire,
Cand la mine tu vei veni
Raza soarelui iar va straluci
In caldura ne va-mbratisa
Dorul in uitare ni se va curma,
In sarutul tau, placut ma voi pierde,
Timpul oprindu-se o vreme
Seara, stele…noi vom numara,
Calma luna …pe cer s-o culca,
Dragostea va curge-n rauri
Imbracand mai multe randuri
De tandrete, multa pasiune,
Inimile traind o minune
Ca s-au intalnit, devenind doar una,
Exact cat de mult ne-am dorit candva,
Vom visa in brate de flori
Trupuri cuprinse in mii de fiori
Cuvinte vor tace, dorinti vor vorbi,
Din potirul iubirii…incet vom sorbi…

Tot ce avem nevoie…e iubire
Traind viata noastra-n nesfarsire
In mainile ei sa ne-adapostim
Orice clipa, timp, ca sa ne iubim,
Rasarit de soare va fi orice zi
Cand amurg apare…in nopti vom privi,
Haina de-ntuneric va fi luminata
De o dragoste care-i minunata
Ne va-nvalui un farmec aparte
Caci nimic pe lume n-o sa ne desparta,
Cer va-nvalui dorul cel avut
Tainica culoare ce n-am cunoscut…
Cand tu vei veni…agale la mine
Ochii voi deschide, genele-n clipire
Va lasa o lacrima ca sa te primeasca
Cea de bucurie…sa te regaseasca,
Chipul tau frumos iti va mangaia
Iar oftatul lung…vantul il va lua
Simfonie dulce voi simti in piept
O vei auzi…ma vei strange-ncet
In a tale brate, ma voi cuibari
A ta inimioara…iute-o voi simti
Batand cu a mea plina de emotii
Chiar de o fi ziua sau chiar miezul noptii…

Prea mult de Veronica Simona Mereuta

inca mai sunt dependenta de nimicuri
dincolo de culoare,miros,gust...
egoista din joaca,totul mi se cuvine
pentru ca nu mai alerg
nu mai plang muguri dormind primavara
rabdarea n-o mai asez medalie a varstei
pot sa te iubesc zilnic,fara sa stii
si sa te pierd de mult
mi-s totuna lumea si locul meu
partea dintre val si mal
ceata si aerul de respirat usor
poate ca dor ca un dor
ard ca o cireasa
cu radacini in loc de sambure

sa nu mai stiu daca sunt
sa nu afli vreodata ca m-ai privit
pana dincolo de suras

10.01.2013
VeSMe

VULCANUL IUBIRII - Popa Ines Vanda

Lacrimi de rouă se-aștern peste gânduri 
Și noaptea de dor se scurge-n văzduh, 
Ninși ghiocei în buchete săruturi , 
Răsar din izvoare de vis și de duh.

În altarele noptii-ntrebări si răspunsuri
Străjuiesc azi la poarta destinului meu,
Cohorte de îngeri în ludice dansuri,
Își rotesc aripi albe de zbor Prometeu.

Aripile-și scaldă-n genune de pântec
Și-n zbucium sălbatic în horă se prind,
Mă-naltă pe brațul divinului cântec,
Incertul din mine-n alinturi arzând .

Stele se-așează pe margini de suflet
Și-nsetate de dor din privire mă sorb,
Beau nectarul iubirii în cupe de cuget,
Revarsandu-și lumina-n destinul meu orb.

Pretutindeni străjeri în drumul spre tine
Și gărzi nemiloase opreliști îmi pun,
Tăiș de cuțit stă la sfat azi cu mine,
Și piedici viclene de zid se supun.

Răspântii de vreme răzbat amintirea
Diguri imense tot cresc alarmant
Infinitu-și măsoară-n secunde-ntâlnirea
Și corbi de-ntuneric se zbat în neant.

Focul iubirii zvâcnește în flăcări
Mocnesc framântări disperate de dor
Stihia de ieri e zdrobită in țăndări
Si fluturi albaștri danseaza ușor.

Eu știu că vulcanul doar tu îl poți stinge,
Imperii de taine doar tu le descui
Robia iubirii în lanțuri ne strânge
Si nici gațiere-n decret inca nu-i.

Pesimism de Boris Ioachim

Ştiu, sunt un pesimist – deci un ciudat
Şi-n speţă, nu trăiesc cu adevărat...
Dar o să–ţi spun ceva, (cred că firesc!):
Mai mult decât-ţi închipui te iubesc.

Iubesc privirea ta – cu-al ei azur –
Iubesc iubirea în sensul cel mai pur...
În acest veac prozaic, desfrânat –
Nu mi-e deloc ruşine că-s ciudat.

Iubesc un simplu zâmbet ce mi-l dai,
Iubesc şoptirea ta, când spui: „mai stai!”
Şi nu mă simt deloc că sunt ciudat
Când prinţ mă faci doar de m-ai sărutat.

Şi-ţi mai iubesc...nici eu nu mai ştiu ce...
Doar te iubesc – nu mă-ntreba de ce!
Şi, uite aşa, ciudat şi pesimist –
Mi-ajunge că exişti şi că exist.

...Cuvintele-s, parcă, de-un puşti imberb
Rostite, însă, stau şi mă întreb:
În lumea ce-şi ridică poale-n cap –
Să fii, la suflet, puşti – e-un handicap?!

Eu cred că nu, doar ştiu, iubita mea,
Că-mi eşti şi-n zi şi-n noapte-un fel de stea
Şi sufletului meu – mereu căznit –
Singur reper şi singur „bun-venit!”

...Ştiu, sunt un pesimist - deci un ciudat
Şi-n speţă, nu trăiesc cu adevărat...
Dar pesimismul meu – iubirea ta,
Îl înveşmântă-n strai de catifea...

Dorinţă de An Nou de Vali Zavoianu

Să îmi zâmbeşti iubite
Cu sufletul, privirea,
Că fiecare zâmbet al tău 
E preţios
Şi-n fiecare curge
Ca râul lin iubirea
Şi parcă nimic nu e
Pe lume mai frumos.
Să mă cuprinzi cu braţul
Cum numai tu ştii bine
Că astă-mbrăţişare
E cel mai drag veşmânt
Şi parc-atunci iubite
Mă leg pe veci de tine
O contopire care
Devine jurământ.
Să mă mângâi cu dorul
Când nu eşti lângă mine
Ca să tânjesc de-a pururi
Apropierea ta
Şi să păstrăm comoara
Fără de preţ amorul
Atât cât viaţa asta
Şi zeii ne-or lăsa.
Să rasădeşti în mine
Din dragoste, un nume,
Să prelungim povestea
Şi peste timp, departe,
Ceva din "împreună"
Să fie dar spre lume
Să dăinuie iubirea
Şi dincolo de moarte.

10.01.2013, Zavoianu Vali

Vis în iarnă de Florina Sanda Cojocaru

În ceruri de marnă plâng luni de marcasit
Şi-n porţi de melasă bat îngeri de-aramă;
Îndepărtate cânturi se-aud în asfinţit
Când măştile nopţii spre mine te cheamă.

Fantasme de ceţuri în lumină mioapă
Îmi sperie friguri ce-aleargă pe-afară.
Pământuri flămânde cu cer se îndoapă
Şi aerul miroase a vin şi scorţişoară.

Sub ieftine pături îmi tremură gândul
Şi flori de gheaţă ferestre decorează.
Probabil va veni şi pentru mine rândul,
Dar până-atunci, poetul încă mai visează.

E fumul prea subţire în coşul bătrân
Şi lemnele-s aşchii ce cad de aiurea.
Eu încă-aş mai vrea puţin să rămân
Când fiare-ngheţate răscoală pădurea.

Cerboaice fragile trec gheţuri, departe,
Iar ceaiu-i fierbinte în mâini vineţii
Şi vise renasc din pagini de carte.
În iarnă geroasă, aproape să-mi ţii!

Suavă făptură, de crivăţ fărâmă
Şi moartea cu tine alături, mi-e dragă!
Castelul de cărţi încet se dărâmă,
Doar tu să îmi fii o noapte întreagă!

ADU-ŢI AMINTE ! de Aurel Peteoaca

Sărut febril de burice de degete,
electrizează reliefuri obraznice
pe trupul tau firav,crescut,parcă,din umbre de aripi.
Lava,iţi incendiază ochii
si-o purpură de cicatrici te înveşmântează mireasă.
Imnul strident din parcul pustiu,
somează porţile cetăţii să mă recunoască.
Am aceiaşi îndrăzneală de a visa,
aceiaşi timiditate frustantă mă împinge în faţă,
dar niciodată nu îngenunchez teatral.
Mă ridic în capul oaselor,
statuie fidelă iubirii ce-ţi port,
iar tu îmi citeşti cuvintele pe buze,
le ştii pe de rost,e o rostire de lavă fierbinte.
Ultima dată te-am pătruns ca un junghi,
era în primăvară,intr-o viaţă trăită mai demult,
Adu-ţi aminte plăcuta durere,
ce febră musculară ţi-am presărat în trupul firav,

PREA ALB de Ioana Burghel

Cea mai frumoasă iarnă era în mine.
Îmi prinseseşi
fluturii cu palmele…
(Din aripile lor zăpada
o alungasem)

Eram prea bolnavă
prea bolnavă să văd
cum primeam lumina
(bolnavă eram de lumina
de iubire bolnavă eram)
şi ochii-ncepeau să mă doară

Sângeram
De prea mult alb
nu te mai zăream…
În toate ferestrele mureau fluturi
Ce iarnă în mine!
Ce gheaţă în tine

doar atât de Renate Müller

umblam în pantofi de sticlă
când ne-am întâlnit

neobişnuit pentru mine
cea care iubea
să umble desculţă

voiam să-ţi fiu
cea mai apropiată
fiinţă în lumea ta de vis

dansam menuete tăcută
citeam poezii
m-ascunde-am în
noptierele sufletului
lăsând pantofii la uşă
să le încalţe o altă muză

HD 09.01.2013 RM

Patimă de Costel Suditu

Oh, tu fiorule care o iei înainte..
Fulger ce mă străbaţi
Mereu spărgându-mi un dinte..
Oh, câte-mi împarţi!..

Cum se strânge ea o capcană
Şi-mi striveşte oasele!..
Sângele din vasele
Ce pictează o icoană,
Cum se toarnă!...

Cum mai cere,
Ca o lacomă muiere,
Totu-ntors!...
Zborul ca un mers pe jos,
Oh, şi amaru-n loc de miere!

Lacrimă, oh, lacrimă..
Ochiul treci şi scarpină,
Iar obrazul, oh, obrazul,
Pipăie-l, omoară-i hazul;
Ca să gust din patimă.

Fericirea mea esti tu... de Lacramioara Lacrima

Fericirea mea esti tu
Chiar de spui un "da" sau "nu"
Dar eu stiu ca ma iubesti
Pentru ce sunt si doresti
Ca mereu vrei sa zambesc
Linistea sa imi gasesc
Nici o clipa sa fiu trista,
Sa devin mai optimista.
Tu esti fericirea mea
Mi-ai redat bucuria...
Va sosi iar primavara
Cu speranta si cu soare
Caldura ne va-ncalzi
Melancolica voi fi,
Pomii vor fi infloriti
Si cu flori impodobiti.
Pasarile vor zbura,
Dorul meu iti va canta
Viata va prinde culoare
Fluturasi din floare-n floare,
Veverite vor iesi
Din copaci, din vizuini,
Cautand sa se hraneasca
In vremea prieteneasca....

Fericirea mea esti tu,
Ca-i frumos afar' sau nu
Cand va fi iar primavara
Vom visa ca-ntaia oara,
Eu la tine, tu la mine,
Peste munti si ape line
Peste dealuri si campii
Primavara ne-o vesti...
Ca timpul e de-nfrunzit
De adorat si iubit,
Vantul ne va mangaia,
Norii-ncet vor disparea
Dac-o fi sa ploua, ploua,
Lacrimi blande ca de roua,
Curcubeul va apare
Dupa ploaie si prin soare
Tot asa din departare
Iubirea prinde culoare...
Ca o punte intre noi
Desfatandu-ne-n culori
Tu esti primavara mea
Ca e vara, iarna grea,
Sau o toamna aurita
De tine de sunt iubita
Anotimpul nu conteaza
Dragostea mie-mi dicteaza,
Primavara e ca tine
Prospetime si iubire...

Dor de primăvară de Boris Ioachim

Salvează-mă, în sumbra seară
De ger, iluzii şi urât…
Căci prea le port ca pe-o povară –
Ca pe-o ghiulea-atârnând de gât.

Şi vântul aspru mă înhamă
La carul iernii, prea-ngheţat;
Copacii-n juru-mi prind să geamă
Cu glas adânc îndurerat.

Iubita mea îndepărtată,
Tu, cea plecată-n aspre zări,
La tine aş zbura pe dată –
Căci mi-aminteşti de primăveri.

Privirea ta de căprioară
Să mă alinte-n ceas târziu…
Tu însăţi eşti o primăvară –
Şi-un ghiocel aş vrea să-ţi fiu.

Sau ghioceii de la tâmple,
Încet, cu grijă, să-mi mângâi…
Fiinţa ta pe-a mea s-o umple,
Iubita mea, tu, cea dintâi

Între femei şi-ntre iubite,
Tu, gând senin în sumbra seară…
Tu, ce în ceasuri mohorâte –
Îmi eşti sublimă primăvară.

Trimite-mi gânduri înflorite –
Eu îţi trimit fierbinţi şoptiri…
În lumea plină de ispite –
Unici să fim între iubiri.

Zbătându-se în sumbra seară
Îmi cântă vântu-n viers sonor…
Nu ştiu, mi-e dor de primăvară –
Sau doar de tine-mi este dor…

…Salvează-mă, în sumbra seară
Cu un gând cald, de soare plin,
Iubito, dulce primăvară -
Şi scapă-mă de-al iernii chin…

Adorare de Lavinia Amalia

Ador lumina

ce imbratiseaza jucaus

izvorul de lacrimi

oglindindu-mi curcubeul

Ador lumina

care oricat de tare- ar straluci

nu ascunde  urmele soaptelor

lui

ci le intareste si mai adanc

in aripa ratiunii

ei

Ador lumina

ca pe Cel mai bun prieten

care vede,tace si

nu te judeca.

Ador lumina

tomnatica si meloncolica

ce-mi aseaza pe tampla  samanta de mustar

imprastiindu-i radacinile

in toata fiinta.

Ador lumina

care imi strapunge sufletul

cu fiorul unui dans

de foc...

Ador lumina zdrobita de nor

cu palpaieri care dor in nuante de gri,

dimineti plumburii

pictand culoarea a ceea ce sunt,

ce pot fi...

Ador lumina

care arde neghina

si-mi spulbera zgura

Ii respir intelepciunea cu patima

unui sarut infinit

Ador lumina

multicolora,halucinanta si infiorator

de lina...

Ador la nebunie

lumina!

Ruga apei către soare de Ovidiu Oana-pârâu

Ofrandă aburii-şi trimite,

Cercând cu ei să-l îmbuneze,

Căldura să i-o savureze

Adâncurile prea răcite.

- Nu-i pentru mine ruga asta,

ci pentru cei ascunşi în pântec !

Lor le-a răpit al vieţii cântec,

gerul, ce le-a menit năpasta.

Se împietresc sub apăsarea

Răcelii care-i înconjoară,

Din an în an, ca prima oară

Când frigu-şi plimbă nepăsarea.

- Dă-le căldură, sfinte soare

căci doar cu tine mai răzbesc,

ca din trecut destin ceresc,

poporul de vieţuitoare !

Se unduiesc algele-a rugă,

O bulă peştii liberează,

Chiar broaştele ce hibernează

De-i cald, dau parcă semn de fugă.

Şi-ntoarce soarele uimirea

Spre apele de ger blindate

Şi le trimite sănătate,

Când le străpunge cu privirea

[din ciclul "Pasteluri"]

Ce-mi pasă ? de Cătălin Codru

Ce-mi pasă mie că de-atunci...
Atâtea ploi mi-au nins trecutul
Aruncă-ţi aripile lungi,
Să-mi pară groaznic începutul!

Ce-mi pasă mie de ce-a fost,
Un vis trăit într-un alt vis,
Am prăznuit... acum e post,
E bună vremea de murit!

Ce-mi pasă că la pieptul tău,
Puteam să stau o veşnicie,
Şi te-am iubit şi te-am pierdut,
Acum... e vreme de beţie.

Ce-mi pasă mie că-mi spuneai,
Atâtea clipe fac... o mare,
Şi-n braţe moale te lasă-i,
Lăsându-mi semne de-ntrebare...

Ce îmi mai pasă mie acum?
Eu, n-am ştiut că se şi moare...
Şi-am să-mi trăiesc viaţa postum,
Când moare-o mamă... Totul moare!

Te-am iubit de Florina Sanda Cojocaru

Clepsidre măsoară un timp fără tine
Bat clopote-n ceaţă, bătrâne şi seci
Pendule-ngheţate întreabă de mine
Şi ziua mi-e lungă, şi nopţile reci.

Nicicând nu ai fost aproape de mine,
Doar eu m-am legat de un vis într-aiurea.
O iarnă se-mbată-n zăpezile fine,
Iar fiarele urlă şi-mi plânge pădurea.

Mătănii de gheaţă şi îngeri căzuţi,
Un frig care rupe fărâme din noi.
Sfeştanii de noapte şi nori abătuţi,
Zăpezi care mor între mări de noroi.

De pleci, am să sufăr , de stai, mi-e totuna.
Cât doare cuvântul sărac şi ciunţit!
E jocul stupid cu un soare şi luna.
Atât să mai ştii: cât de mult te-am iubit!

Acasa... de Cornelia Stamati

Acasa...

acel pamant durut si necajit de soarta...

Acasa...

unde albastrul cerului,doar Dumnezeu il poarta

in priviri...

unde pasari brumate,cu ochi de copil,

vegheaza si asteapta...

Dar eu nu sunt nicaeri!

acasa...

cand fiecare frunza,copac,floare,poarta amprenta

sufletului meu,ramas in genunchi,hohotind,

zguduit de disperare...abia respira...

acel aer cald si bland,atat de curat

in fiinta lui...

Stii fluturii desculti,

ce mi se-ncurcau in par,vara?

Stii...iernile cu fulgii parfumati de lumina si vant?

Era...acasa...

Era...

Azi pasesc alt pamant,

vorbesc alta limba,mananc alta paine...

doar din cand in cand,

ochii mi se-ntuneca si imi strang pumnii,soptind: acasa...

Ecou imprastiat de Lavinia Amalia

Prea repede-ai plecat

Poate a trebuit...

Te mai zaresc  abstract prin dorul rastignit

In sufletul pustiu durerile azi ning

Si-n fiecare zi de cand nu-mi esti

ma sting...

Vas naufragiat e zborul zamislit

Amfore ce se sparg

in visul asfintit

Mi-ai spus sa cred in mine,

sa ma bucur de ploi

Ca-mi luminezi cararea cand ochii mei sunt goi

Tu imi sculptezi iubirea cu nor

si necuvant

Cenusa-i departarea ce naste azi mormant

As vrea sa-ti dau ceva...inima-i prea schiloada

Iti las dragostea mea fara de fard,

intreaga.

Mereu zidesti  in mine,imi esti omniprezent

Ma mangaie-amintirea cand bratul tau e- absent...

Prea repede-ai plecat

poate a trebuit...

Te mai zaresc abstract prin dorul rastignit

si nu te-am inteles,

eu numai te-am iubit...

Lumina mea cea sfanta cu chipul Infinit

De ce-al Tau soare plange in sufletu-mi trudit?

Vreau lacrima-Ti de sange

durerea sa mi-o spele

Sa-mi pot odihni gandul pe mantia de stele.

s-au gârbovit câmpii … de Ovidiu Oana-pârâu

S-au gârbovit câmpii sub semnul ceții,

Strivindu-și pacea-n bobi ce germinează

Descătușate-n raze de amiază,

Mai picotesc sub lenea dimineții.

E-atâta alb în cergi de nea și-n aer,

Încremenind chiar fumul spre boltire,

Dezghioacă,-n pietre, gerul nălucire,

Eliberând tăceri pe post de vaier.

Anemic, vântul, mai vălătucește

Vedeniile sub voaluri siderate,

De gheață flori stau pe ferești pudrate

Cât jaru,-n spuze, licăru-și răcește

Tandreţe de Vali Zavoianu

Ai murmurat ninsoare
Şi fulgii din cuvinte
Cu dalba lor savoare
M-au îmbracat cuminte;
Şi-au stins alene frica
De umbre fara nume
Să nu mai ştiu nimica
De rele şi de lume.
Şi ai şoptit zăpadă
La uşa casei noastre
Prin ea să nu se vadă
Visările-mi albastre;
Căminul să-l păzească
Şi mica noastră lume
De furia lumească
De clevetiri sugrume,
Să nu ne treacă pragul
Privirile de gheaţă
Ce-alcătuiesc şiragul
Pierduţilor prin viaţă.
Mi-ai adiat în tâmple
Cuvinte necuvinte
Oprind să se întâmple
Aducerile-aminte.
Şi stând pe al tău umăr
Unde-mi găsesc hodina
M-ai învăţat să număr
Din zâmbete lumina.
Cerşind mereu cu gura
Seninul colţ de buză
Tu vise-ai dat de-a dura
Ştiind că mă amuză.
Iubesc fără de seamă
Nimicurile-aceste
În ele nu e teamă
E dragoste, poveste.
Când murmuri blând ninsoare
Eu fulgii din cuvinte
Îi las să mă-mpresoare
Şi gândul să-mi alinte;
Dispare- alene frica
De umbre fără nume
Şi nu mai ştiu nimica
De toţi, de tot, de lume.

8.01.2013, Zavoianu Vali

vreau să mă cunosc de Renate Müller

am ales singurătate
sunt dependentă de mine 
să aflu cine sunt

vorbesc în imagini
cu mine
cu tine
cu voi

îmbrac sentimentele-n flori
mă scald în culori în petale
copiez mii de pagini
nasc iluzii
le dăruiesc sau le omor
sunt unica bătaie de inimă
în tristeţea
ce mă înconjoară

HD 08.01. 2013 RM

m-aştern în şoapte de Renate Müller

în miez de noapte
vii să-mi asculţi răsuflare

m-aprind la flacăra ta
şi-ntr-un geamăt mă pierd

mă întind sub căldura
buzelor tale

te gust... te simt
multiplicându-te-n mine

hai să bem apa izvoarelor
contopite...

să ne-mbătăm

Renate Müller

ţărmuri spălate de Renate Müller

urmele paşilor mei
au trecut peste ape
urcând în corabia-nserării

pe-o frunză uitată tremura
lacrima neuscată
a trecutului

voalul alb se zbătea la geam
tras peste golul în care
stătea luna să cadă

alergam printre nori
îmi priveam umbra în
focul trandafirilor

din a căror petale
curgeau stropi de sânge
într-o Mare de dor

HD 06.01.2013 RM

Femeie de Florina Sanda Cojocaru

Îţi sunt din pământeni cea mai nepământeană
Şi sfincşii se-odihnesc în visele-ţi păgâne.
Văzduhuri creolate ţi se aştern în palmăSultani de întunerici ţin nopţile cadâne.

Sibilele sfidează a lumilor blazare
Şi în zbicite ceasuri încă mai povestesc.
Îngeri pietrificaţi îşi cer un loc sub soare
Şi în vitraliul zilei cuvinte irosesc.

Îţi sunt din muritori a ta nemuritoare
Şi-n broderia vieţii cârpesc iubiri ce mor.
În ceruri de aramă un cântec oarecare
Îţi spune despre mine în zilele ce dor.

Îţi sunt o neiubire din multele-ţi iubiri.
În obsedante gânduri îţi tot rămân în minte
Şi cât ai vrea să ştergi de mine tăcute amintiri
În toamnele-ţi netoamne se caută cuvinte.

Îţi sunt dumnezeire în lumea ta- atee
Şi ruga ţi-e domoală, aproape mă dărâmă.
Din multele femei, mă vrei a ta femeie
Şi ceri în nopţi ce trec, din mine o fărâmă.

Îţi sunt puţin din toate şi mult mai mult din mine
În vară îţi sunt iarnă şi-n iarnă te-ncălzesc.
Şi mamă, şi iubită, copilul sunt din tine,
Îţi sunt nemărginire, cu tine mărginesc.

Îţi sunt război şi pace, blestem şi mângâiere,
Femeie-nefemeie, obsesie şi chin.
De ziua mă alungi, în noapte tu mă cere
Şi picură-ţi pe rană puţinul meu venin!

Îţi sunt o neiubire din multele-ţi iubiri,
Un drog în lumea-ţi fadă atât de necesar
Şi cât ai vrea să uiţi, să ştergi din amintiri,
Sfârşeşti iubind mai tare, fără să ai habar.

Mă rogi să-ţi fiu femeia ce visele îţi cheamă
Să-ţi fiu iubita care îţi ţine loc de mamă
Şi cât ai fi de falnic, cu moartea de te-ntreci,
În iarnă, fără mine, ţi-ar fi nopţile reci.

Îţi sunt când zi, când noapte, şi ură, şi iubire,
M-alungi, apoi mă cauţi, fugi de singurătate.
Îţi ceri cu disperare un drept la fericire
Şi-ajungi între milenii de mine jumătate.


Femeie-nefemeie, blestem şi mângâiere,
Un joc de alb şi negru, ce inima îl cere.

Sarut in miez de noapte de Emil Marian

Un sarut ca o parere
Se afla-n apropiere,
Si s-a agatat de-o buza,
Cand i-a pus a sa ventuza.

Printre dinti si printre soapte,
Taie-acuma rasuflarea,
El venit in miez de noapte,
De unde se pierde zarea.

Printre buze se strecoara,
Trupul tot se infioara,
Gura moale-acum ofteaza,
Si sarut-mbratiseaza.

Gandurile delireaza,
Bratele incet adie,
Trupul il imbratiseaza,
Si iubirea e iar vie...

O cățelușă de Bogdan Dumbraveanu

până și cățelușa Shakira, 
adică Shaki mai pe scurt 
mă compătimește 
sincer uneori pentru
alungarea din Rai a
stră-stră-străbunilor mei
Adam și Eva

privirea ei calmă înțelegătoare
când sufăr în tăcere
pare să-mi spună
știu că-i greu
plătești pentru păcatele
stră-stră-străbunilor tăi care
până la urmă nici
nu sunt de un neam cu tine

numai pe la voi oamenii
sunt lucrurile așa ambigue
mă gândesc cum m-aș simti eu daca
pekineză cum sunt ar trebui
ar trebui să sufăr
pentru păcatele stră-stră-stră
lupoaicelor pe motiv că și lupoaicele
sunt tot un fel de cățele

văd că suferi
dar adevărata ta
problemă e că tu crezi
că tu mă hrănești pe mine
că tu mă ți pe mine
când e evident că
pe amândoi ne hrănește și
ne ține același Dumnezeu
care nu i-a izgonit din rai pe Adam și Eva
pentru că au mușcat dintr-un măr
ci pentru că au uitat prea repede din ce măr
au mușcat

ș-apoi nu uita că o ''mușcă''
nu se pune

dacă măcar s-ar fi jucat
serios de-a mușcatelea...

așa mă compătimește uneori
până și cățelușa Shakira
pe care de o vreme o tot mușcă purecii

APELUL BOCANCILOR de Aurel Peteoaca

Poeţi născuţi cu mausul în mână,
Legaţi de complezenţe reciproce,
Mediocritatea vă revendică,stăpână
Şi nu vă definiţi a fi,deloc,o voce.

Aveţi o normă de îndeplinit se pare,
Un plan de a silui măreţul nostru Vers,
Vă ascundeţi în pseudonim cu disperare
Şi fraudaţi tărâmul pur al unui Univers.

Poeţi ce trâmbiţaţi deşert la Lună,
Fapte banale şi arhicunoscute,
Eu uneori v-aş pune câte-o strună,
Ca să comiteţi delicte pe tăcute.

Poeţi prefabricaţi sub stele virtuale
Şi consemnaţi doar la un apel de seară,
Voi deja visaţi să accedeţi pe o cale
Şi să fiţi figuri în galerii de ceară.

Poeţi pe care nimicul vă animă
Şi îmbălmăşiţi cuvinte goale care sună,
Cănd nu scrieţi vă respect cu stimă,
Tăcerea voastră contează pentru Lună.

De ce mi-e dor de tine? de Lacramioara Lacrima

De ce de tine mi-este dor
Si-as vrea sa fii cu mine?
Te caut, chiar adeseori,Vorbesc in gand cu tine
Privesc la stele, ma ascund,
Printre-ale lunii raze
In ele-ncetisor ma culc
Lumini ma fascineaza…
De ce apari in visul meu
Veghind tu al meu somn?
Zarind mereu doar chipul tau
Trezindu-ma cu dor…
Speranta-mi umple sufletul
Cand ziua se revarsa
Pe buze imi pui zambetul
Iar clipele-s frumoase…
De ce te-astept, nu obosesc?
Stiind ca ai sa vii
Caci, cu un dulce “te iubesc”
Placut ma mai mangai
Cu soapte calde ma imbraci
Cerceii dragostei imi pui
La gat o salba, ca ma placi,
Ca o pecete a dorului…
*
Acum, eu stiu, ca am aflat,
Mi-e dor ca te iubesc
Cu sufletu-mi nevinovat
In noapte te doresc…
Te caut si-mi apari in vis
Fiind iubitul meu
In cartea dragostei sta scris
Ca vom fi tu si eu
Iubindu-ne in timp si dor
Zile si nopti vor trece
De ne va fi greu sau usor
Cu dragoste-om petrece…
Am mai aflat ca orice zi
Tu ii vei da culoare
Scriindu-ti multe poezii
Iubirea este-o sarbatoare
De aceea, eu nu obosesc,
Cantand o fericire
Un giuvaer fara de pret
Dar minunat…ca-i de la tine,
Cand ploua constelez in stropi
Nicicand nu ma opreste vant
Chiar daca de dor nu mai pot
Ascult al dragostei cuvant…
*

Dacă vrei de Cătălin Codru

Dacă vrei să-mi faci un bine,
Scapă-mă te rog de mine.
Cu privirea ta albastră,
Păgubeşte-mă de-o coastă.
Ai aripa îndoită,
Stai cu mine pentr-o clipă
Sunt împrăştiat în gânduri,
Am rugină în carâmburi,
Lasă-mă să-aştept zorirea,
Să-mi astâmpăr risipirea.
Floarea zâmbetelor tale,
Îmi inundă- n cai zăbale
Mi se adună în simţire,
Toţi fiorii din trăire,
De când gust al tău sărut,
Port costum de deţinut.
Şi mi-e semn de întrebare,
Ce se naşte... ce se moare?
Cine-i ucis? Cel care moare?
Şi n-are timp să-şi spună Amin-ul?
... sau cel ce-i viu şi mort trăieşte,
Şi aruncă-n jurul său veninul?
Cum nu se nasc omizi din fluturi,
Nici tu nu mori, întâi te naşti,
De` nu trăieşti cum să te bucuri?
Te simţi tu viu? Te recunoşti?

O zi de toamnă de Ene Adrian Daniel

A venit toamna rebelă,
N-am umbrelă,
Toată noaptea a plouat.
Pe-o cărare merg agale,
Calc petale
Ce-au căzut pe înserat.

Bate vântul prin grădină,
Cade lină
Trena brumei peste flori,
Toate în buchet suspină,
Se înclină
La pământ până în zori.

Gâzele pe la culcuşuri,
Fac retuşuri
Cu iarba ce-au adunat,
Au zidit încă din vară
O cămară,
Şi-un palat pentru iernat.

Mii de păsări călătoare
La izvoare,
Privesc cerul, astru-i dus,
La un semn gălăgioase,
Maiestuase
Se îndreaptă spre apus.

Pomii parcă nu au viaţă
Plini de gheaţă,
Fără frunze, fără cuci,
Lucesc în bătaia lunii
Ca tăciunii
Se transformă în năluci.

Pe o bancă ruginită,
Rar vopsită,
În al toamnei trist decor,
C-un buchet de orhidee
Pe-o alee,
Stă tăcut un scriitor.

Aşa e o zi de toamnă,
Ca o doamnă,
Schimbătoare vrei nu vrei,
De nu-i dai zilnic o floare
I se pare
Că-i pustiu în jurul ei.

Neaparţinere de Costel Suditu

Eu, nu-mi mai aparţin în totalitate.
Ţie-ţi aparţin, în cea mai mare parte,
De aceea spun,
Că nu trebuie să te supun
Gândurilor,
Îndoielilor
Şi frigurilor
Părerilor…
De când mă eşti
Nu mă mai satur de mine,
Uimirilor tale fireşti,
Le dau sine.

Şi nu ştiu de unde nu-mi aparţin
Dar cert e femeie,
Că ce-a fost odată, drum cu pelin,
E-o uşă acum, fără cheie.

Fără Apocalipse de Bogdan Dumbraveanu

nu e timp pentru sfârșit
pentru adio 
doar pentru trecere 

ruinele trăiesc încă
vor mai spune cândva
poveștile viilor ce le cred moarte
zeii pleacă și vin
e un dute-vino celest
cu refugii arhitecturale

când ne-am găsit
și noi să trăim
draga mea,
oamenilor nu le mai ajunge
terra
ori pielea nu-i mai incape

visăm o casă pierdută pe un deal
la margine de pădure
unde să odihnim viețile noastre
ale celor ce mai viețuie prin ele

nu e timp de odihnă
doar pentru trecere grăbită

cine știe poate
vom rupe vitezei
un sărut

Cine-a pierdut? de Cătălin Codru

Uităm prea des că viaţa e frumoasă,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Uităm să ne-aşezăm cuminţi la masă,
Să fim politicoşi să ne zâmbim curat.

Ne sfâşiem pentru orice nimic,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Căci sufletul ne este tot mai mic,
Ne batem joc de tot ce e curat.

Îndrăgostiţii nu mai ştiu să se iubească,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Acum cred doar în dragostea trupească,
Dorinţele sunt doar durere la pătrat.

Ne batem joc de-ai noştrii dragi bătrâni,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
N-au bani de trai, iar noi ca nişte câini,
Nu-i mai iubim cu adevărat.

Ne regăsim în tot ce-i efemer,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Ne suntem goi şi ne uscăm de ger,
Mânjind tot ce-i frumos cu-adevărat.

Mai bine-am învăţa să ne iubim,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Căci de murit cu toţii o să murim,
Şi ce-am pierdut? Că ne-am luptat?
Nici n-am trăit şi nici n-am câştigat!

Te iubesc în ianuarie de Florina Sanda Cojocaru

Te iubesc în ianuarie
Cu toată fiinţa meaŞi cer iernii să mi te aducă aproape,
Atât de aproape
Încât să îţi simt tremurul bărbiei,
Să te respir
În dimineţile aburinde,
În vremelnicia unui timp,
În pustiul pământului de ardezie
Şi să-ţi desenez flori de gheaţă în palmă
Amorţită.
Să-ţi fiu unica pată de culoare
În albul văzduhurilor de bacara,
Să-ţi fiu azima
În credinţă de începuturi.
Te iubesc în ianuarie
Şi ning clipele cu tine
În carminul apusurilor
Până ce vom troieni în amintiri
Îmbătrâniţi de asprimea gerurilor
Ce au trecut peste noi
Iubindu-te până la sfârşit,
Un oarecare sfârşit.
Te iubesc în ianuarie de început,
În tapiseriile răsăritului,
Precum un cântec de violină
Şi mă rog să-ţi fiu căldura sufletului
Să nu te îngheţe singurătatea
Şi mă rog să nu ardă zăpada căzută
Din ceruri de ametist
Să nu te doară iubirea mea
Să nu mă doară frigul trăirilor tale
Pentru că te iubesc în ianuarie...
Eu chiar te iubesc.

AȘA DE DOR de Elena Iuliana Constantinescu

Mi –e așa de dor de tine, de noi,
Încât aș vrea să mă pierd în brațețe tale,
Mirosind a iubire și dorMi –e așa de dor și-aș dori..
Să fiu eu, mugurele ce va plesni,
Mâine pe buzele copacilor tăi;
Mi –e așa de dor de tine…
Că m-aș topi în chemările
Cântate șoptit în părul tinerelor fete;
Mi –e dor…și aud nechezând
Nebuna dorință ascunsă în mine;
Și mi-e frică să nu pleci iubire
Fără să-ți spun că mi-e dor.

lebădă sinucigaşă de Renate Müller

în alb decor
cad fulgi în care mor
tăcutele secunde

în ritm sonor inima mea
răspunde cu bătăi
chemării ei cu aripă de dor

eu trec prin timp
mă-nalţ, cobor
respir în geamătul zăpezii ;

cu care mă-nconjor

HD 03.01.2013 RM

Cântec de Florina Sanda Cojocaru

Şi nu va fi nevoie de vorbe
Şi nu va fi nevoie de mai nimic
Pentru că va şti din prima clipă
Că el e alesul.
Şi nu vor exista incertitudini
Nici întrebări,
Doar dragoste
Şi magia primelor priviri.
Va şti că nu mă bâlbâi de când lumea,
Că nu tremur din cauza frigului...
Cu siguranţă, va şti.
Şi nu, nu e nevoie să strig
Pe toate drumurile
Cât de mult îl iubesc ,
Mai mult decât orice pe lume,
Mai mult decât pe mine.
Şi nu, nu e nevoie să îi spun că-l voi aştepta
O viaţă şi încă una
Înflorind în gheţurile
Unei lumi sărace fără de el,
Floare de colţ în iernile unui suflet pustiu.
Şi nu, nu va fi nevoie de vorbe
Pentru că iubindu-l
Am devenit cântec,
Un cântec pe care el
Va simţi nevoia să îl asculte,
Pe care el îl va trăi cândva,
Atunci când va fi pregătit
Să fie la rându-i un cântec.

apele învolburate ale amurgului de Maria Belean

ploile dese din jur 
tânguielile fără sfârșit ale Irinucăi 
și a ta din poeme 
mă fac să cred
că anii adună în riduri
urâtul nemulțumirilor
îți place să te zbați în plase himere
o oarecare să fure mila cerșetorului
să te lase pe tine
să-i dezvelești obrazul cald

bătrânelul din leul singuratic
rage Amazonului
în zadar...
fluierul este ornic
un joc care întoarce melodia către doi
la bazar urechile stau ciulite
așteaptă să le pui dimineața la cină

scot poezia din torente
îi piaptăn iubirile
multe
adânci
o apropii de piept
în căldura presărată de buze
doar ea poate zdrobii munții
căutându-ne
cum se face că nu o vezi
pe ce dealuri ți-ai pierdut
malul de opal al sufletului

Amăgire de Florina Sanda Cojocaru

Hămesite dorinţe în tăcere de noapte
Candelabre de gheaţă între îngeri cerniţi
Şi o iarnă pierdută în cădere de şoapte
Paşi străini pe trotuar, de noi rătăciţi.

Ce departe ne suntem unul de altul,
Ce aproape am fost măcar într-un vis!
Născoceam un destin scrutând spre înaltul
Unui timp ce-a trecut sau nu a fost scris.

În câmpie de sticlă urlă haite nebune
Flămânzind a iubire între ore ce dor.
Te iubesc de nebun şi încerc a-ţi mai spune
Dar e mult prea târziu şi visele mor.

Moare iarna de patimi în ziuă ce trece
Şi îmi tremură norii între ceruri ce plâng .
Vin cu sufletu-n palmă către inima-ţi rece
Şi cer vieţii haine un răgaz să te-ajung.

Câtă linişte-apasă şi ce tare-aş ţipa...
Trec soboare de corbi spre chilii părăsite.
Dintr-o lume-am ales să rămâi doar a mea
Şi în iarnă bolnavă să îmi spui:Da, iubite!

Troienite năluci între dealuri cărunte
Un pian într-o casă învechit şi tăcut
O femeie de gheaţă vrea iubirea să-nfrunte
Şi în braţele-i reci o poveste s-ascult.

Pâlpâind într-o sobă, foc de noi se va stinge.
Eu te-aduc mai aproape, te iubesc în neştire
Şi îţi spun printre buze că iubirea învinge
Mă priveşti şi doar râzi. O numeşti amăgire.

PASĂREA SPIN de Ioana Burghel

Ce sacrificiu divin!
Ce sacrificiu divin!
Misterul Păsării Spin…

Iubirea despicată într-o moarte
în triluri înalte
zboruri deşarte…

Ce destin!
Ce tragic destin!
Iubirea să-ţi fie un spin
de inima ta
mereu căutat
cu sânge albastru
cu sânge curat
acelaşi suspin
cu mult prea înalt
în acelaşi univers repetat…

Ce sacrificiu divin…
Ce tragic destin…

IOANA BURGHEL

DE CE ATÂTA GRABĂ? de Aurel Peteoaca

De ce atâta grabă Comisare?
Ţi-ai pregătit din timp un paşaport,
Să treci de vămi,să fii o zare,
Şi nimeni nu te vede ca pe-un mort.
Eo inepţie ceea ce emit,
Mai ai o speţă aici de rezolvat,
Femeile te adoră ca iubit,
Războaiele te aşteaptă ca bărbat.
Acest scenariu îmi miroase a farsă!
C e film e acesta cu plecarea-n cer?
E scena fără tine ireversibil arsă,
Întoarce-te!Eu mită,iubirea,îţi ofer.
Dar tu deteşti acest morav latin,
Eşti vertical ca brazii în Făgăraş
Şi nu te abaţi un pas de la destin,
Te duci la Cer cu rol de cercetaş.
Mai ai şi acum un cartuş în revolver,
Te porţi distins,eşti pus la patru ace,
Şi-o floare albă ţi-e prinsă la rever,
Cu siguranţă toţi sfinţii te vor place.
De ce atâta grabă Căpitane Andrei?
Întoarce-te regizore în Senat,
Şi fii tribun ce împrăştie idei,
Rămâi o mostră de român adevărat.
De ce atâta grabă acuma la plecare,
Te aşteaptă Amza cam de multişor,
Nu-ţi spun ADIO,căci rămâi o zare,
Vei fi un înger pentru acest popor.

03. 01. 2013.

Ochi 45 de Costel Suditu

Eşti, precum aluniţa pe chip:
Definitiv.
Ca mirosul de vin în bobul de strugure.
Te mai smulg unii, din timp…
Alţii te uzurpă colectiv.
Eu, îmi fac în tine, fagure
Piatră unsă de apele vremii!
Portativ unor şlagăre,
Rost pentru viermii
Iubitori ai dulcelui cărnii…
Şi iarăşi cuprind întrebarea
Albă, tăioasă, ca sarea:
De sunt, pentru ce-s?...
Adesea, plângând neuitarea,
Şi dorul de tine, prea des.