Eşti, precum aluniţa pe chip:
Definitiv.
Ca mirosul de vin în bobul de strugure.
Te mai smulg unii, din timp…
Alţii te uzurpă colectiv.
Eu, îmi fac în tine, fagure
Piatră unsă de apele vremii!
Portativ unor şlagăre,
Rost pentru viermii
Iubitori ai dulcelui cărnii…
Şi iarăşi cuprind întrebarea
Albă, tăioasă, ca sarea:
De sunt, pentru ce-s?...
Adesea, plângând neuitarea,
Şi dorul de tine, prea des.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu