Femeie de Florina Sanda Cojocaru

Îţi sunt din pământeni cea mai nepământeană
Şi sfincşii se-odihnesc în visele-ţi păgâne.
Văzduhuri creolate ţi se aştern în palmăSultani de întunerici ţin nopţile cadâne.

Sibilele sfidează a lumilor blazare
Şi în zbicite ceasuri încă mai povestesc.
Îngeri pietrificaţi îşi cer un loc sub soare
Şi în vitraliul zilei cuvinte irosesc.

Îţi sunt din muritori a ta nemuritoare
Şi-n broderia vieţii cârpesc iubiri ce mor.
În ceruri de aramă un cântec oarecare
Îţi spune despre mine în zilele ce dor.

Îţi sunt o neiubire din multele-ţi iubiri.
În obsedante gânduri îţi tot rămân în minte
Şi cât ai vrea să ştergi de mine tăcute amintiri
În toamnele-ţi netoamne se caută cuvinte.

Îţi sunt dumnezeire în lumea ta- atee
Şi ruga ţi-e domoală, aproape mă dărâmă.
Din multele femei, mă vrei a ta femeie
Şi ceri în nopţi ce trec, din mine o fărâmă.

Îţi sunt puţin din toate şi mult mai mult din mine
În vară îţi sunt iarnă şi-n iarnă te-ncălzesc.
Şi mamă, şi iubită, copilul sunt din tine,
Îţi sunt nemărginire, cu tine mărginesc.

Îţi sunt război şi pace, blestem şi mângâiere,
Femeie-nefemeie, obsesie şi chin.
De ziua mă alungi, în noapte tu mă cere
Şi picură-ţi pe rană puţinul meu venin!

Îţi sunt o neiubire din multele-ţi iubiri,
Un drog în lumea-ţi fadă atât de necesar
Şi cât ai vrea să uiţi, să ştergi din amintiri,
Sfârşeşti iubind mai tare, fără să ai habar.

Mă rogi să-ţi fiu femeia ce visele îţi cheamă
Să-ţi fiu iubita care îţi ţine loc de mamă
Şi cât ai fi de falnic, cu moartea de te-ntreci,
În iarnă, fără mine, ţi-ar fi nopţile reci.

Îţi sunt când zi, când noapte, şi ură, şi iubire,
M-alungi, apoi mă cauţi, fugi de singurătate.
Îţi ceri cu disperare un drept la fericire
Şi-ajungi între milenii de mine jumătate.


Femeie-nefemeie, blestem şi mângâiere,
Un joc de alb şi negru, ce inima îl cere.