Candelabre de gheaţă între îngeri cerniţi
Şi o iarnă pierdută în cădere de şoapte
Paşi străini pe trotuar, de noi rătăciţi.
Ce departe ne suntem unul de altul,
Ce aproape am fost măcar într-un vis!
Născoceam un destin scrutând spre înaltul
Unui timp ce-a trecut sau nu a fost scris.
În câmpie de sticlă urlă haite nebune
Flămânzind a iubire între ore ce dor.
Te iubesc de nebun şi încerc a-ţi mai spune
Dar e mult prea târziu şi visele mor.
Moare iarna de patimi în ziuă ce trece
Şi îmi tremură norii între ceruri ce plâng .
Vin cu sufletu-n palmă către inima-ţi rece
Şi cer vieţii haine un răgaz să te-ajung.
Câtă linişte-apasă şi ce tare-aş ţipa...
Trec soboare de corbi spre chilii părăsite.
Dintr-o lume-am ales să rămâi doar a mea
Şi în iarnă bolnavă să îmi spui:Da, iubite!
Troienite năluci între dealuri cărunte
Un pian într-o casă învechit şi tăcut
O femeie de gheaţă vrea iubirea să-nfrunte
Şi în braţele-i reci o poveste s-ascult.
Pâlpâind într-o sobă, foc de noi se va stinge.
Eu te-aduc mai aproape, te iubesc în neştire
Şi îţi spun printre buze că iubirea învinge
Mă priveşti şi doar râzi. O numeşti amăgire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu