Tandreţe de Vali Zavoianu

Ai murmurat ninsoare
Şi fulgii din cuvinte
Cu dalba lor savoare
M-au îmbracat cuminte;
Şi-au stins alene frica
De umbre fara nume
Să nu mai ştiu nimica
De rele şi de lume.
Şi ai şoptit zăpadă
La uşa casei noastre
Prin ea să nu se vadă
Visările-mi albastre;
Căminul să-l păzească
Şi mica noastră lume
De furia lumească
De clevetiri sugrume,
Să nu ne treacă pragul
Privirile de gheaţă
Ce-alcătuiesc şiragul
Pierduţilor prin viaţă.
Mi-ai adiat în tâmple
Cuvinte necuvinte
Oprind să se întâmple
Aducerile-aminte.
Şi stând pe al tău umăr
Unde-mi găsesc hodina
M-ai învăţat să număr
Din zâmbete lumina.
Cerşind mereu cu gura
Seninul colţ de buză
Tu vise-ai dat de-a dura
Ştiind că mă amuză.
Iubesc fără de seamă
Nimicurile-aceste
În ele nu e teamă
E dragoste, poveste.
Când murmuri blând ninsoare
Eu fulgii din cuvinte
Îi las să mă-mpresoare
Şi gândul să-mi alinte;
Dispare- alene frica
De umbre fără nume
Şi nu mai ştiu nimica
De toţi, de tot, de lume.

8.01.2013, Zavoianu Vali