nu e timp pentru sfârșit
pentru adio
doar pentru trecere
ruinele trăiesc încă
vor mai spune cândva
poveștile viilor ce le cred moarte
zeii pleacă și vin
e un dute-vino celest
cu refugii arhitecturale
când ne-am găsit
și noi să trăim
draga mea,
oamenilor nu le mai ajunge
terra
ori pielea nu-i mai incape
visăm o casă pierdută pe un deal
la margine de pădure
unde să odihnim viețile noastre
ale celor ce mai viețuie prin ele
nu e timp de odihnă
doar pentru trecere grăbită
cine știe poate
vom rupe vitezei
un sărut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu