O zi de toamnă de Ene Adrian Daniel

A venit toamna rebelă,
N-am umbrelă,
Toată noaptea a plouat.
Pe-o cărare merg agale,
Calc petale
Ce-au căzut pe înserat.

Bate vântul prin grădină,
Cade lină
Trena brumei peste flori,
Toate în buchet suspină,
Se înclină
La pământ până în zori.

Gâzele pe la culcuşuri,
Fac retuşuri
Cu iarba ce-au adunat,
Au zidit încă din vară
O cămară,
Şi-un palat pentru iernat.

Mii de păsări călătoare
La izvoare,
Privesc cerul, astru-i dus,
La un semn gălăgioase,
Maiestuase
Se îndreaptă spre apus.

Pomii parcă nu au viaţă
Plini de gheaţă,
Fără frunze, fără cuci,
Lucesc în bătaia lunii
Ca tăciunii
Se transformă în năluci.

Pe o bancă ruginită,
Rar vopsită,
În al toamnei trist decor,
C-un buchet de orhidee
Pe-o alee,
Stă tăcut un scriitor.

Aşa e o zi de toamnă,
Ca o doamnă,
Schimbătoare vrei nu vrei,
De nu-i dai zilnic o floare
I se pare
Că-i pustiu în jurul ei.