Bat clopote-n ceaţă, bătrâne şi seci
Pendule-ngheţate întreabă de mine
Şi ziua mi-e lungă, şi nopţile reci.
Nicicând nu ai fost aproape de mine,
Doar eu m-am legat de un vis într-aiurea.
O iarnă se-mbată-n zăpezile fine,
Iar fiarele urlă şi-mi plânge pădurea.
Mătănii de gheaţă şi îngeri căzuţi,
Un frig care rupe fărâme din noi.
Sfeştanii de noapte şi nori abătuţi,
Zăpezi care mor între mări de noroi.
De pleci, am să sufăr , de stai, mi-e totuna.
Cât doare cuvântul sărac şi ciunţit!
E jocul stupid cu un soare şi luna.
Atât să mai ştii: cât de mult te-am iubit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu