Bradulet… de Lacramioara Lacrima

Bradulet, bradut, bradut,
Esti frumos si esti dragut
Multe globuri eu ti-am pus
Si un inger in varf, sus…
Tu, in seri de sarbatori,
Luminezi in vii culori
Prin beteala argintie
Aduci numai bucurie…
Este vremea de colind
Cand visele se aprind…
Te privesc mult fascinata
Gandul meu acum ma poarta
Amintirile le adun
Pana-n seara de Craciun
Cand voi fi in preajma ta
Doar dorindu-mi dragostea!
O, bradut impodobit
De toti esti asa iubit
Daruri sub tine-om afla
Doar asa e datina…
Vom primi colindatori
Ce-or canta cu toti in cor
Colacei, nuci, vor primi
Vor manca, s-or odíhni…
*
Bradulet, bradut, bradut,
In casa e asa caldut
Esti prilej de sarbatoare
In Craciunul ce apare…
Mi-as dori sa plec acasa
Sa simt neaua matasoasa
Sa fiu iar copilul bun
Ca sa vina Mos Craciun!
Cu cei dragi sa fiu din nou
Sa-mpartim cate-un cadou
Si in taina sfanta a noptii
Mosului sa-i dam binete…
Bradulet, bradut, bradut,
De-ar fi dorul mai micut
L-as pune pe creanga ta
Poate ar sta cuminte asa…
Dorul meu e insa mare
Caci iubesc din departare
Si-n tablou de feerie
Eu mi te destainui tie…
Ca-mi doresc ca Mos Craciun
Sa-i duca al meu gand bun
Celui care-mi este drag
S-aiba fericire-n prag!

Clăteşte-ţi văzul... de Boris Ioachim

Clăteşte-ţi văzul cu ninsoarea
Ce se aşterne lin pe veac,
Când noaptea căptuşeşte zarea
Valsând pe chipul tău posac.

Îţi cade neaua peste gene
Ca pulberi fine de argint
Iar vântul aspru, tainic geme,
Şoptindu-ţi vorbe ce nu mint:

„Tu, muritor născut sub steaua
Singurătăţii fără leac
Înveşmântează-te cu neaua
Uitării veacului buimac.

Căci ursitoare-n în miez de iarnă,
Ţi-au dat, urându-ţi la soroc,
Ca sita sorţii să îţi cearnă
Doar amăgiri şi nenoroc.

Pe-un veac pustiu, adoarme-ţi gândul
Şi nu nutri speranţe-n van
Căci dorul inimii, flămândul,
Te-o îneca în vin de-alean…”

S-au rupt iar pernele în ceruri de Ovidiu Oana-pârâu

S-au rupt iar pernele în ceruri,

De parcă îngerii deodată,

Au hotărât ca să se bată

În joacă, zgribuliţi de geruri.

Şi curg a lumii stele iară,

În tuşe grele, apăsate,

Ca nişte draperii lăsate

Peste luminile de-afară.

Iar în copacii prinşi în scenă,

Se-aşează fulgii ca-n fotolii,

Ţesându-şi albele linţolii,

Pe goliciunea lor obscenă.

Alţii dansează-n ritm haotic,

Dar cad alcătuind covoare,

Care prin alba lor culoare,

Reprimă un ritual erotic.

Acel al naşterii timide

A aişorilor în floare,

Prin himenele-n bună stare

Ale zăpezilor-hlamide.

Tot vin mereu, prin băieri sparte

Ale tăriilor cascade.

Cristale ce în cavalcade

Aleargă înspre propria moarte.

Vis de iarnă de Augustin Septimiu Ion

Să curgă-n alb feeric, 
steluțe luminoase
Și peste suflete să ne picteze 
sur,
Acoperindu-ne liniștitor și pur
În voaluri delicate
de mătase.

Prinzând steluțe,
una câte una,
În palma caldă vom topi...
Vise-nghețate
ce-ar putea trăi...
Ar fi deajuns să-ntindem
mâna.

Să ninga peste gândurile
toate
Troiene de petale argintii,
Prin care să zburdăm
ca doi copii
Ce duc visul iubirii
mai departe.

Și-n dansul fulgilor de nea
Intra-vom amețiți
în piruete
Și dintre atâtea
minunate sentimente,
Vom aduna în plete...
dragostea.

Am venit sa te colind… de Lacramioara Lacrima

Am venit sa te colind
Fata ta sa iti destind,
Sufletul sa ti-l mangai
Bucuros ca sa ramai!
Sa fii sanatos, voinic…
Nor in viata nici un pic,
Numai soare, bunatate,
Masa plina de bucate!
Cei dragi sa-ti fie in preajma
De nimic sa nu ai teama,
Viata sa-ti fie senina
Multa dragoste-n inima!
Sa-l iubim pe D-zeu,
Cu credinta azi, mereu.
Intre noi sa ne iubim
Si-n dreptate sa traim!
C-o sa vina, vina seara,
Cand va straluci o stea
Semn c-o sa se nasca iara
Hristos…cel ce e Messia
Sa-l primim cum se cuvine
Negandindu-ne la greu
Caci, doar pentru noi el vine
Sa ne spele de de ce-i rau…
*
Am venit sa te colind,
Floricica de maces…
Si o mana sa-ti intind
Pentru sufletu-ti ales!
Am sosit din departare,
Floricica, dalbe flori…
Cu gand bun si-o urare,
Pregatit de sarbatoare?
Mult belsug si sanatate,
Bucurii, doar fericire,
Multa pace, spor la toate,
Voie buna in privire!
Printr-o simpla usurare
Cele rele sa se duca,
Uita orice suparare
Cele bune sa se-adune…
Iar celui mai drag pe lume
Ii urez numai de bine
Cu dragoste il colind
Si cu vorbe de alint…
Acum, ca v-am colindat
Sanatate sa-mi urati
Va trimiti din departari
Gandul bun, calde urari!

la uşa viselor de Leonid Iacob

Lasă uşa deschisă

în casa amintirilor tale,

ca să pot să adăst

din drumul lung printre stele,

pe unde călător

am tot fost.

Când voi ajunge,

voi bate cu sfială şi dor

şi, de vei fi acolo,

lasă-mă să pătrund în odaia

plină cu amintiri,

să mă-nfrupt din ele

şi să le mângâi.

Pune-mi acolo

şi cupa din care-ai sorbit

ca să pot lua din ea

stropul de-mpărtăşanie

al buzelor tale.

Voi fi fericit

sub lumina de-nceput

al cântecului de leagăn

îngânat de glasul tău

şi voi adormi blând,

doar cu tine.

INIMA… de Ioana Burghel

Inima
ascunde toate tainele
doar eaişi curăţă dimineţile
în rugăciune
doar ea
tulbură somnul păsărilor
aduce lacrimi
în ochii vântului
doar ea
e viul pământului
doar ea
caută stele
dincolo de sfâşieri
şi de iad
doar ea
ţine moartea şi viaţa
cu palmele
doar ea
ne respiră
pe-aceleaşi poteci
anotimpurile…

Inima…

cea mai frumoasă atingere a darului de Maria Belean

a fost
să descopăr gingășia privirii albastre
mai presus de ființă devenind sclavă
nu am nevoie să gândesc
buzele sunt ecoul spontan al rugii tale

iarăși singură
contemplu muntele sfântului semn Arunașalla
încă păstrează culoarea purpurie
acesta este fundalul limpede și luminos
al existenței sau ne-existenței
punctul de reper
imposibil să rezist farmecului său
orice aș face
oriunde m-aș afla
conturul blând rotunjit al crestei sale
desenează căderea-n gol
albastru adânc
strălucitor de stele fără număr
se boltește
licuricii transformă grădina
într-un covor de lumină plutitoare
o ultimă privire
o figură subțire și dragă întrezărită pentru ultima oară
la ultima pâlpâire a felinarului

plouă încet

urc în carul unei Urse
și mă scufund în noaptea înmiresmată
izgonită dintr-un măr

Iurie Osoianu

...S-au supărat divinitățile pe mine 
Și muzele la fel s-au supărat 
Și nici un vers de-o lună nu mai vine 

De undeva de-acolo , din înalt...

De la o vreme nu visez în versuri
Nici nu mă mir măcar, nici nu respir
Eu, cel ce trimiteam prin Universuri
Navete spațiale de delir...

De la o vreme m-am întors în lume.
Obișnuită . Complicată. Cenușie
În care sunt doar umbră fără nume
A unui nume ce scria Poezie.

De gheaţă floare la fereastră de Ovidiu Oana-pârâu

Un ger câinos se-aşează-n noapte,

Și ţintuieşte stele-n cale.

E-aşa de frig că-ngheaţă şapte

Straturi de-omături de pe vale.

Încremenesc pâraie-n unde,

Ca nişte nefireşti fantasme

Şi orice-i viaţă se ascunde.

Decorul, parcă-i rupt din basme!

Iar astrul nopţii pare-o umbră,

Ce-i strâmbă nopţii-nfăţişarea,

Făcând-o ca să pară-o sumbră

Lucire, ce chiorăşte zarea.

Sub chiciuri ologesc copacii,

Pierzându-şi crengile ce crapă.

Şi despuiaţi rămân săracii,

Când lăstărişul îşi îngroapă.

Apoi, sub soare-n dimineaţă,

Se-nmoaie-arsura din natură.

Doar vrăbii se întorc la viaţă,

Şi ciripesc cerşind căldură.

Copiii aciuaţi prin casă,

Uimiţi privesc de lângă glastră,

Cum frigu-ncepe iar să coasă,

De gheaţă floare la fereastră.