Clăteşte-ţi văzul cu ninsoarea
Ce se aşterne lin pe veac,
Când noaptea căptuşeşte zarea
Valsând pe chipul tău posac.
Îţi cade neaua peste gene
Ca pulberi fine de argint
Iar vântul aspru, tainic geme,
Şoptindu-ţi vorbe ce nu mint:
„Tu, muritor născut sub steaua
Singurătăţii fără leac
Înveşmântează-te cu neaua
Uitării veacului buimac.
Căci ursitoare-n în miez de iarnă,
Ţi-au dat, urându-ţi la soroc,
Ca sita sorţii să îţi cearnă
Doar amăgiri şi nenoroc.
Pe-un veac pustiu, adoarme-ţi gândul
Şi nu nutri speranţe-n van
Căci dorul inimii, flămândul,
Te-o îneca în vin de-alean…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu