Din puful lebedei iesit-ai, tu, femeie!
Născută-n crugul multor aromate veri,
Căci sânul tău ascunde pârga toamnei,
Iar primăvara – dragoste citesc în ochii tăi!
Un crisograf al tău păr l-a pictat.
Obrajii? Mărul cel mai copt îi pizmuieşte
De unde, Doamne, atâta frumuseţe ai luat
Pentru o Evă de poveste?
Cum am putea, noi ,păcăli natura?
Vieţii să-i plătim dublu tribut:
Juneţea să întârzie-n iubire
Şi lumea să devină un sărut!
Tu poţi, femeie, planetele să-nvârţi
Sensuri s-aduci acolo unde nu e sens
Şi umbre grele de pe ochi să-nlături
Prin dragoste să schimbi un Univers!
Abanos, argint, aur, mahon
Al tău chip graţios, femeie,
Oriunde-ar fi pe-acest pământ –
Să ne trimiţi la toţi câte-o scânteie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu