S-au rupt iar pernele în ceruri,
De parcă îngerii deodată,
Au hotărât ca să se bată
În joacă, zgribuliţi de geruri.
Şi curg a lumii stele iară,
În tuşe grele, apăsate,
Ca nişte draperii lăsate
Peste luminile de-afară.
Iar în copacii prinşi în scenă,
Se-aşează fulgii ca-n fotolii,
Ţesându-şi albele linţolii,
Pe goliciunea lor obscenă.
Alţii dansează-n ritm haotic,
Dar cad alcătuind covoare,
Care prin alba lor culoare,
Reprimă un ritual erotic.
Acel al naşterii timide
A aişorilor în floare,
Prin himenele-n bună stare
Ale zăpezilor-hlamide.
Tot vin mereu, prin băieri sparte
Ale tăriilor cascade.
Cristale ce în cavalcade
Aleargă înspre propria moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu