De gheaţă floare la fereastră de Ovidiu Oana-pârâu

Un ger câinos se-aşează-n noapte,

Și ţintuieşte stele-n cale.

E-aşa de frig că-ngheaţă şapte

Straturi de-omături de pe vale.

Încremenesc pâraie-n unde,

Ca nişte nefireşti fantasme

Şi orice-i viaţă se ascunde.

Decorul, parcă-i rupt din basme!

Iar astrul nopţii pare-o umbră,

Ce-i strâmbă nopţii-nfăţişarea,

Făcând-o ca să pară-o sumbră

Lucire, ce chiorăşte zarea.

Sub chiciuri ologesc copacii,

Pierzându-şi crengile ce crapă.

Şi despuiaţi rămân săracii,

Când lăstărişul îşi îngroapă.

Apoi, sub soare-n dimineaţă,

Se-nmoaie-arsura din natură.

Doar vrăbii se întorc la viaţă,

Şi ciripesc cerşind căldură.

Copiii aciuaţi prin casă,

Uimiţi privesc de lângă glastră,

Cum frigu-ncepe iar să coasă,

De gheaţă floare la fereastră.