Sfârşit de toamnă de Elena Valeria Ciura

Covor autumnal, ispititoare frunze
Căzute, parcă au mai multă viaţă,
Vântul le-mparte-acum, cu multă eleganţă,

Drumeţilor mai matinali, încă-n vacanţă.

Când le adie vântul şoapte aud pe ram,
Ciripituri, ca vorbe răsfăţate,
Cunune-se-n altarul timpului andante,
Ca flori, să aibă-n cioc, steluţe-ntârziate!

Doi fagi mai falnici, dar pizmaşi din fire-
Cu jind privesc după molizi şi brazi,
În casă vor fi duşi lângă cei dragi,
Împodobiţi lângă ai Moşului desagi.

Se-apropie Crăciunul! Mirifica seară!
Colindătorii prin troieni, cu stăruinţă
Ne vor aduce-aminte de credinţă
De pruncul nou-născut în nevoinţă.

Suna-vor clopoţeii-conuri aurite,
Iar frunzele duios încep cântarea,
Colind şi rugă se aud, când înserarea
Se-nstăpâneşte-n uliţă, odată cu ninsoarea...

8 noiembrie,2012

IUBIRE… de Ioana Burghel

Iubire, tu nu ai o definiţie clară!
Poţi fii sufletul meu închis în călimară,
Sunetul viorii ce-mi cântă-n nopţi târzii,

Sau otrava, sorbită din pocale argintii.

Iubire,
poţi să fii
sărutul mincinos
sau vorbele frumoase
ce-nvăluie fiinţa
în giulgiu de mătase.

Iubire,
tu nu ştii…

Sădeşti, deopotrivă,
durerea şi extazul,
Sărutul tău, de Iudă,
îmbătrâneşte obrazul,
tu poţi să faci din zile,
O noapte
foarte lungă,
în care, să răsune
doar clopotele-n
dungă,
sau poţi, cu un surâs,
pe veci a-nlănţui,
două biete inimi
ce se credeau pustii…

Iubire, poţi să fii…
Iubire, tu nu ştii…

LIBERI SUB SOARE… de Patricia Serbanescu

Sărutul tău, rămas pe cupa goală
Ca o amprentă pe duhul meu răcit,
Îmi umple-acum doar călimara goală

Căci pana ce te-a scris, a amuţit…

Uscate-s buzele, sărut rămas în vers
Ca spulberat, se duce-orice coşmar,
Am să-l trimit în zbor, spre univers
Să-l caţi iubind, în spaţiul sideral.

De voi ajunge-n paradis, la poartă
O voi deschide larg în urma mea
Si aninându-mă de cer, voi lua o hartă
Dorind să regăsesc, adresa ta…

Toţi îngerii am să-i întreb atunci
De-al meu luceafăr, ce îmi umple firea
Fi-voi acolo, lipsită de porunci,
Când inima ţi-oi scrijeli-o cu iubirea.

Poate-ai să vii, păşind în urma mea
Potecile vor fi acum doar planetare,
Vei fi astrul iubit, iar eu, o simplă stea
Şi amândoi vom fi, liberi sub soare…

08 nov.2012

Draga-mi este dragostea… de Lacramioara Lacrima

Draga-mi este dragostea

C-a iesit in calea mea
Mare mi-este inima
Nu mai e cat lacrima
Ma ridica in abis
Ma rasfat in magic vis
Noaptea sclipesc ca o stea
Ma-ndrageste, ea…luna,
Caci, ma scalda in lumina
Stie cat imi e de bine
Muritoare-s pe pamant
De ce n-as iubi…cat sunt?
Draga-mi este dragostea
Ma aproba-mi spune “da”
Ziua infloresc sub soare
Multe raze-ocrotitoare
Cand se sting catre apus
Toate grijile s-au dus,
Doar iubitului ii pasa
Sa raman mereu frumoasa
Si avand mireasma mea
Nicicand…nici ca va pleca,
Nu ma ofilesc de fel
Ca-s iubita mult de el…

Draga-mi este dragostea
Iubite, esti viata mea,
Partasi suntem amandoi
A rodit un fruct in noi
Este dulce, aromat,
L-am gustat, ne-a fermecat,
Norii i-l uda placut
Proaspat e ca nou nascut
Orice clipa-i bucurie
Fructul dragostei invie
Rosul e culoarea lui
Gand aprins al dorului.
Draga-mi este dragostea
Ca-mi da tot ce are ea
Alint si afectiune
Bunatatea de pe lume…
Tu, iubitul meu frumos,
Ma mangai in mod duios
Pentru ca sunt delicata
Fiinta ta ma tot desfata,
Vorbele iti sunt alese
Si de mine intelese
Chipul, zambetu-ti senin
Ma imbratiseaza fin…

Cântec de iarnă de Augustin Septimiu Ion

1. 
Tolănită-n vârf de cracă
Croncăne o cioară surdă,

Perturbând cu vocea-i seacă
Dulcea-mi liniște profundă.
2.
Mă reped la ea în dresuri
Poate-o sperii, poate pleacă...
Mă ignoră cu succesuri -
Faceți-o, vă rog, să tacă!

Refren:
Cu genunchii sub bărbie
Și cu sufletul arzând,
Pe o coală de hârtie
Toate gândurile-mi cânt
Completând ninsori păstrate
Sfânt, în tainicul cuvânt,
Lacrimile-mi înflorate
Cad în șoaptă pe pământ.

3.
Ochi-mi întomnați devreme
Rătăcesc prin amintiri,
Privind neaua cum se-așterne
Peste fostele iubiri.
4.
Doar pe tine nu te-astupă
Oricât iernii m-aș ruga,
Astăzi parcă și natura
Complotează contra mea!

Refren: -

5.
Trec ușor din stare-n stare
Parcă am înnebunit...
Dar de ce mă miră oare,
Toată viaț-am fost tâmpit?!
6.
Râd sau plâng, îmi e totuna.
Doamne, cum m-ai hărăzit?!
Vara, iarna, eu întruna
Sunt etern îndrăgostit!

Refren: -

O clipă de Cătălin Codru

Ai aripile bronzate de prea mult soare,
Ai grijăăă, striga Icar, soarelui:

- Ea nu e ca mine, are aripi dobândite.
Părul cânepiu îi ascunde gândurile,
Ochii îi strălucesc a soare crud!
- Spinii din privire nu sunt ai ei...
I-a adunat de pe câmp când zbura fără aripi!
Soarele zâmbea pofticios aşteptând-o...
Vârfurile aripilor erau arse încet,
Se topeau umerii aplecaţi spre înainte.
Curcile atotştiutoare zâmbeau încuviinţând.
Ramuri de aripi băteau tot mai repede,
Împrăştiind mai puţin parfum.
Golul era mărit de urma plecării,
Ea auzea şi zâmbea... niciodată nu zburase atât.
Ca un fluture alb ce se loveşte de felinar.
Mişca aurore în toate părţile.
Nimeni nu i-a garantat zborul dus-întors,
Ce ar mai putea fii după ce înţelegi lumina?
Vreascurile înnegrite se mişcau tot mai greu pe spatele ei.
Străvezii îi erau mâinile care băteau aerul şi ele,
Doar ochii străluceau mulţumiţi
... şi zâmbetul ascundea multă bucurie
De-acum nu mai era nimic de făcut,
Soarele i-a prins părul, mantia îi era de foc,
Lăsă în urmă un praf strălucitor.
Acum... la trei zile după plecare.
Am înţeles bucuria ei, spunea:
O viaţă netrăită, poate fii savurată în ultimul moment!
O clipă.

Am scris numele tău de Emil Marian

Astăzi pe computer
Am scris numele tău 
Între două emoticoane zîmbărețe,

Nu știu de ce,
O fi nevoia de tandrețe.
E o eterică îmbrățișare,
Un dor nestins,
Un vis neatins,
O petală de floare,
Luată de vînt,
Găsită-ntr-un cuvînt,
E poate o veche dorință,
De cînd eram în neființă,
E dorul de plimbare,
Prin parcuri în floare,
Cu mîna ta în mîna mea,
Cu ochii tăi în ochii mei,
Cu gîndul meu
Sărutîndu-l pe al tău,
Cu a mea inimă timidă
Ascuns-aici, într-o firidă,
Privind în jur cam temătoare,
De parcă lumea e prea mare.
Am scris numele tău
Între două emoticoane,
Zîmbărețe ca ochii tai,
Mă-nchin la ei
Ca la două icoane
Și-aici în eter te îmbrățișez,
Visînd cu ochii deschiși,
Privind mirați și indeciși,
Trăind aici viața secretă,
O lume poate desuetă,
Cu heruvimi si îngerași,
Cu fluturi și cu amorași,
O lume ca un paradis,
Să fie oare doar un vis?
Două emoticoane zîmbărețe
Cuprins-au între ele numele tău,
Iar brațele-mi răzlețe
Pe tine iederă ar crește,
Prinzîndu-ți trupul într-un clește,
Dar mă îmbăt cu apă rece,
Mă voi trezi și îmi va trece,
Cădea-voi iar din Paradis,
Acesta este doar un vis
Frumos și este doar al meu,
Numai… c-am scris numele tău!

ANTONIME... de Patricia Serbanescu

Ştiam că sunt croită optimistă,
Căci nu băgam dorul în seamă,
Nici nu gândeam, ca-n lume mai există

Acea iubire, ce ne cere mereu vamă.

Când clopotul l-aud, sunt tristă
Se-amestecă chipul cu zarea,
Devin pe loc mai pesimistă
Şi caut să-mi mai schimb, cărarea.

Caut iubirea, îi fac contur
O leg cu chingi să numai scape,
Mă uit cu grijă prin prejur
Ca să particip... la agape.

Cu inima dospită, fug în rai
Unde aştept cu dor, să fiu găsită
Şi de-oi veni, şopteşte-mi tu ,,mai stai,,
N-am să-ţi refuz iubirea nerostită.

Nici numai ştiu, în pesimismul meu
Celulele îmi fierb în mod acerb,
Că nu-mi doresc, decât sărutul tău
Sensibil şi stângaci, poate... imberb..

Şi-n optimismul meu, visez albastru
Când ochii tăi alunecă spre suflet,
Încă te simt, iubitul meu sihastru
Tot încercând, sfiit, să-mi intri-n cuget.

Şi-acolo-n verdele catifelat
Ne-om îmblânzi cu dulci cuvinte,
Căci nu există-n lume alt bărbat
Să-mi răscolească spiritul fierbinte,
Stănd prizonier, numai la mine-n minte.

07.nov.2012

Vămi de noapte de Cătălin Codru

Mi-am ridicat scaunele cu picioarele în sus!
Când eu vorbeam, ele slugarnice şi năroade,

Stăteau aşezate şi murmurau.
Precum pietrele îşi permit să tacă...
Gemeau ducând în spate alte întrupări...
Am ridicat apoi glasul în rugăciune,
Cum aş fi putut să las zorile să mă prindă,
Fără să trimit gânduri în cer?
Am stins flacăra mea,
Pentru a putea aprinde candela ei...
Cu doar câteva cuvinte am făcut linişte în casă.
Noaptea care a trecut a fost a mea,
S-a scurs în cântece stinse în plâns,
Atinsă de azi-ul care începe,
Doar pe o mică parte din mine...
Şi-am rupt tăcerea strigând iertare
Am rătăcit chemarea în nopţile trecute.
Cum aş fii ştiut astăzi ce am fost ieri
... dacă nu aş fii trecut porţile de noapte?
Ce aş mai trăi mâine dacă azi nu aş fii o piedică de ieri?
Mi-am pus tâmplele la treabă şi am înţeles că,
Rânduiala are un temei,
Pe care încă nu îl cunosc, aşa cum ştiu nopţile să mă asculte,
Am râs zilelor a înfruntare, iar ele m-au mângâiat,
Cu puţină lumină aşa cum zâmbetul tău,
Mă ridică... fără să-mi pese de mine.
Mi-am ridicat genunchii la piept, stând în rugăciune!
Mesele mi-au fost pline de trădare...
Şi scaunele mi-au fost alături.
Atunci am înţeles că adevăraţii martiri nu se văd niciodată!
Dacă se vede ceva... e doar o trecătoare vânzare.

Nedoritul înalt de Ovidiu Oana-pârâu

Din amintirile noastre

am clădit un turn înalt

cât o clopotniţă

în care mă închid

cu ivărul ultimului bun rămas.

Dimineţile,

revăd clipele primei întâlniri,

surâd şi le repotrivesc

în fresca de la parter.

Până la prânz

termin de şters praful

de pe poemele scrise,

iar după-amiaza,

aşez împrejurul scării icoane,

privirile şi sărutările tale,

apoi mă odihnesc

privind acoperişul

făcut din mângâierile

ce încă mă înfioară.

Târziu,

în lumina înserării

scrutez zarea

luminată de zâmbetele

clipelor când mi-era bine

şi-mi plâng păcatul

prin glasul clopotului

turnat din fiecare

”te iubesc” rostit împreună.

Apoi mi-e pace!

Doar vântul întoarce de departe

ecoul însingurării :

”noapte bună!”