ANTONIME... de Patricia Serbanescu

Ştiam că sunt croită optimistă,
Căci nu băgam dorul în seamă,
Nici nu gândeam, ca-n lume mai există

Acea iubire, ce ne cere mereu vamă.

Când clopotul l-aud, sunt tristă
Se-amestecă chipul cu zarea,
Devin pe loc mai pesimistă
Şi caut să-mi mai schimb, cărarea.

Caut iubirea, îi fac contur
O leg cu chingi să numai scape,
Mă uit cu grijă prin prejur
Ca să particip... la agape.

Cu inima dospită, fug în rai
Unde aştept cu dor, să fiu găsită
Şi de-oi veni, şopteşte-mi tu ,,mai stai,,
N-am să-ţi refuz iubirea nerostită.

Nici numai ştiu, în pesimismul meu
Celulele îmi fierb în mod acerb,
Că nu-mi doresc, decât sărutul tău
Sensibil şi stângaci, poate... imberb..

Şi-n optimismul meu, visez albastru
Când ochii tăi alunecă spre suflet,
Încă te simt, iubitul meu sihastru
Tot încercând, sfiit, să-mi intri-n cuget.

Şi-acolo-n verdele catifelat
Ne-om îmblânzi cu dulci cuvinte,
Căci nu există-n lume alt bărbat
Să-mi răscolească spiritul fierbinte,
Stănd prizonier, numai la mine-n minte.

07.nov.2012

Vămi de noapte de Cătălin Codru

Mi-am ridicat scaunele cu picioarele în sus!
Când eu vorbeam, ele slugarnice şi năroade,

Stăteau aşezate şi murmurau.
Precum pietrele îşi permit să tacă...
Gemeau ducând în spate alte întrupări...
Am ridicat apoi glasul în rugăciune,
Cum aş fi putut să las zorile să mă prindă,
Fără să trimit gânduri în cer?
Am stins flacăra mea,
Pentru a putea aprinde candela ei...
Cu doar câteva cuvinte am făcut linişte în casă.
Noaptea care a trecut a fost a mea,
S-a scurs în cântece stinse în plâns,
Atinsă de azi-ul care începe,
Doar pe o mică parte din mine...
Şi-am rupt tăcerea strigând iertare
Am rătăcit chemarea în nopţile trecute.
Cum aş fii ştiut astăzi ce am fost ieri
... dacă nu aş fii trecut porţile de noapte?
Ce aş mai trăi mâine dacă azi nu aş fii o piedică de ieri?
Mi-am pus tâmplele la treabă şi am înţeles că,
Rânduiala are un temei,
Pe care încă nu îl cunosc, aşa cum ştiu nopţile să mă asculte,
Am râs zilelor a înfruntare, iar ele m-au mângâiat,
Cu puţină lumină aşa cum zâmbetul tău,
Mă ridică... fără să-mi pese de mine.
Mi-am ridicat genunchii la piept, stând în rugăciune!
Mesele mi-au fost pline de trădare...
Şi scaunele mi-au fost alături.
Atunci am înţeles că adevăraţii martiri nu se văd niciodată!
Dacă se vede ceva... e doar o trecătoare vânzare.

Nedoritul înalt de Ovidiu Oana-pârâu

Din amintirile noastre

am clădit un turn înalt

cât o clopotniţă

în care mă închid

cu ivărul ultimului bun rămas.

Dimineţile,

revăd clipele primei întâlniri,

surâd şi le repotrivesc

în fresca de la parter.

Până la prânz

termin de şters praful

de pe poemele scrise,

iar după-amiaza,

aşez împrejurul scării icoane,

privirile şi sărutările tale,

apoi mă odihnesc

privind acoperişul

făcut din mângâierile

ce încă mă înfioară.

Târziu,

în lumina înserării

scrutez zarea

luminată de zâmbetele

clipelor când mi-era bine

şi-mi plâng păcatul

prin glasul clopotului

turnat din fiecare

”te iubesc” rostit împreună.

Apoi mi-e pace!

Doar vântul întoarce de departe

ecoul însingurării :

”noapte bună!”

Lasa... de Lacramioara Lacrima

Lasa-ti privirea sa ma cuprinda

Al meu chip sa mi-l alinte
Blandetea ei, sa ma-ncalzeasca,
Intr-un sarut, speranta sa-mi creasca,
Luandu-mi mana cu gandul tau
Da-mi dezmierdare in sufletul meu
Ce-ascunde iubirea doar pentru tine
Sfioasa, gingasa simtire…
Lasa-ti dorul ca sa ma poarte
Spre tine acolo…atat de departe
In val de o clipa sa iti ating
Trupul frumos…un tarm nezarit,
Simtind ca indata, te vei zbuciuma,
In dragostea mea, te vei ancora,
Plutind tot in larg cu stralucire
Furtuna-n dorinti gustand fericire
Lasa-ti gandul sa ma-mbratiseze
Curgand in nestire sa mi se-aseze
In inima mea ce canta iubirea
Asculta acum, nu lasa amintirea,
Sa puna praf cu nostalgie
Pastrand ritm vioi de simfonie
De trandafiri cu petale aurii
Sa ne imbete in culori azurii

Lasa-ti chemarea la mine sa vina
Te voi urma cand e rau sau e bine
Cheama-ma simplu prin orice semn
Am s-o-nteleg ca pe-un indemn
Voi zugravi in timpul trecut
Mergand inainte, nimic nu-i pierdut,
Linistea mea s-o aseza
Spulberand teama …si voi visa
Lasa-ti sentimentele sa ma inunde
Indreapta-le, tu, sa-mi aduca lumina,
Iluzii desarte demult au apus
Noi ne iubim iar norii s-au dus
Slefuim cerul, adunam stele,
Citind lucirea cu doruri in ele
Limpezim raze in soare dulce
Iubirea e a noastra, nu se va duce,
Lasa-mi vorba prin voce s-o aud
Cum imi sopteste ce draga iti sunt
Vibrand cu placere in a mea fiinta
O certitudine in a mea existenta…
Lasa-ti fiorul sa ma-nvaluie
Intr-o perdea ce-o sa dainuie
Fara-ndoiala sa ma mangaie
Dragostea ta …a mea ca sa fie…

VIS LA MAREA EGEE... de Patricia Serbanescu

Să desfac visu-n crâmpeie
Mă inunde... şi-n răstimp
Marea… să fie Egee

Ţărmul… să fie-n Olimp!
Glasul apei ne pătrundă
Până-n sângele-nverzit,
Mângâiaţi de-o caldă undă,
Într-un dor… neostoit.

Elfii mării ne veghează
Printre stâncile-azurii,
Stelele, se-ncorporează
Între maluri sidefii…
Peste munţi şi marea toată
Înălţăm inima plină
În lumina adăpată
Picurată-n rădăcină...

Chiparoşi pe plaiul sfânt
În pădurea ca-n poveşti,
Pare rai pe-acest pământ
Căci aici, uiţi cine eşti !
Mă visez mereu în mare
Pe nisip călcat de zei,
Mă trezesc, pierdută-n zare
Când în braţe… tu mă iei...

Ascult cântecul cu patos
Stâncile fac legământ,
Ochii-nţepenesc pe Athos
Numai leg… niciun cuvânt...
Pescăruşii jos pe mare
Cad prin zarea purpurie,
Sufletu-mi se zbate-n sare
Tresărind… în agonie...

SENTINŢĂ de Leonid Iacob

La cererea depusă  

la Tribunalul Inimilor Frânte,  

după ce s-a studiat îndelung dosarul,  

s-a constatat că, în grabă,  

petenţii au uitat să specifice la partaj  

şirul de promisiuni reciproce,  

plus jurămintele şi chiar  

stelele numărate-mpreună.  

Prin, urmare,  

dosarul fiind incomplet,  

Înalta Curte solicită părţilor  

să scrie lista completă  

a celor onorate şi neonorate  

şi stabileşte ca următorul termen  

să se judece, numai  

când listele complete vor fi..  

Sunt român de Cătălin Codru

Când mi-am găsit piciorul frânt... am pus genunchiul în pământ,
Tot n-am crezut că am să mor, căci aveam încă un picior.

Apoi cu braţul retezat... puteam să mor ca un bărbat!
... tot n-am lăsat din mâna spada, să-mi las în părăsire-ograda.

Din sol am prins o rădăcină, m-am ridicat şi-am prins lumină,
Simţit-am sânge şi vigoare... din neamul ăsta ca un soare,
Nuu! N-am să las vreo arătare, să-mi spuie mie cum se moare...
Şi n-am să las ce e al meu, sunt ca un sfânt pe plaiul meu.

Am învăţat de la ai mei, să nu stai jos, între mişei,
Şi aşa i-am spus mereu, mereu... tot ce-i mai bun fiului meu,
Să nu se lase doborât, de oameni cu vreun gând urât,
Să se ridice imediat,... ca un roman adevărat!

Musculița de oțet... de Nicoara Nicolae-Horia

Autodedicație
6 Noiembrie 2012

Mă uit în dorul neputinței tale,

Tot mai departe și tot mai încet,
Cum se stinge-n urma ta pe cale,
Sărmană musculiță de oțet!

Ți-e plină ființa de-amăgire, toată
Ființa ta în care pribegești,
Din somnul ei trezește-te odată,
Aducere aminte care ești!

Când viața ta e-atâta de nimică
Cine te-a mințit că ești poet?
Măcar de te-ai vedea cât ești de mică,
Sărmană musculiță de oțet...

Ce e păcatul ? de Ovidiu Oana-pârâu

Ce e păcatul? Nu-i parfumul florii!

Deşi, nici ea, străină nu-i de asta,

Căci prea ades mi-a-ndestulat fiorii,

Din plin făcând să îmi atrag năpasta.

Ce e păcatul? Nu-i o adiere!

Deşi zburând, cosiţe înfioară,

Stârnind în mine gând de mângâiere

Şi dor de-a reveni, a câta oară?

Ce e păcatul? Sigur nu-i femeia!

Deși dorită ca o grea osândă

Încătuşând cu nurii pe aceia,

Prea des cuprinşi de patima arzândă.

Ce e păcatul? Eu sunt definiţia!

Deşi par absolvit de fericire,

Nu pot să-mi scot din gânduri superstiţia,

Parfumului de floare din iubire.

Zbor... de Nicoara Nicolae-Horia

In memoriam
Lui Adrian Păunescu...

5 Nov. , spre dimineaţă

Sunt tot mai mult
Aer.
Pământul
Din oase
Abia
Îl mai simt...
Cresc
Din umerii mei
Umbrele
Fostelor aripi...

Ucis de Viaţă...

În fiecare noapte
Mă simt
Ucis
De
Viaţă.
Se tulbură moartea
În sinea
Ei
Spre
Dimineaţă...

***

Agăţat
De firul ei,
Deasupra prăpastiei,
Cu atâta disperare,
Cu atâta
Ură
Iubea Viaţa...