IUBIRE DIVINĂ - de Paty Serbanescu

Sunt o lumină, strălucind în noapte
un suflet peregrin pe bolţi divine,
De voi urca în pura libertate
mă voi’nălţa puternică, ca Tine...
Sfânt este locul de unde am plecat
amestecată-n val, doresc să-l mai străbat,
Mă-ncununez cu-a razelor lumini
vrajită de curenţii cristalini.

Sclipirile de stele se sting iar dimineaţa
m-oi înalta spre Tine, să te ating, cu faţa
Ridică-mă pe-o stea sau constelaţie
pe orice astru din a Ta creaţie!
Pe-o frunză dusă-n planul îngeresc...
ia-mă în braţe, atunci când obosesc!
Cât aş pleca de-aici să mă feresc
de spinii vieţii, care mă rănesc.

Doruri fierbinţi, Pământul le hrăneşte
prin Tine, doar conştiinţa se trezeşte
Şi toate-n lume ar vrea să se îmbine
cu veşnica iubire, ce-o izvorăşti din Tine.

Octombrie - de Boris Ioachim

Sub al soarelui anemic –
Mult prea palid, trist surâs
Cu năstruşnice rafale
Se strică toamna de râs

Podidind cu frunze moarte
Ţarini, ape şi alei
Şi cu nonşalanţă-mparte
Toate darurile ei:

Croncănit de ciori spre seară,
Triste zile, vineţi nori,
Îndoieli şi viaţă-amară
Şi în piept – de plumb fiori.

Înroşitele-i apusuri
Mă îneacă-n întrebări...
În zadar caut răspunsuri,
Tot scrutând spre depărtări:

Care-n viaţa mea, e aceea –
Dintre multele iubiri –
Cu adevărat, femeia,
Ce-am iubit-o-n răbufniri

De sălbatică dorinţă,
De tandreţi şi duioşii...
De dureri şi de căinţă
Şi senine amintiri?

Întrebări fără răspunsuri –
Întrebări fără de rost...
Înroşitele apusuri
Mă găsesc trist şi anost.

...Sub a soarelui tristeţe –
Sub al său palid surâs,
Toamna îmi tot dă bineţe –
Tăvălindu-se de râs...

Tăcere - de Elena Valeria Ciura

Prietenă a nopţilor târzii,
Când doar fiori din briza mării
Sporesc misterul camerei pustii
Şi mă încearcă plânsul întrebării:

„Cine esti tu?”Tu m-ai plăcut!
Erai doar unul, când te-am cunoscut-
Îi fi tu Ianus, cel reîncarnat
Eu doar visez la ,,primul unicat,,?

Când spre apus se duce luna
Şi linişte aşterne peste case,
Mă tot gândesc şi-mi pictez ochiul
Cu imagini vechi, demult rămase...

De-atunci,,când ochiul lui rotit
Pe după munţi şi văi şi înapoi-
În căutări se risipea şi nerostit,
Adio îşi lua pentru noi doi

Deghizate-n flori de piatră , amare
Se târâiau ispitele, dădeau târcoale-
Aleseră ca standard numai -bunăstare
Dar eu rămân făr’ de răspuns la întrebare...

Un cantec… - de Lacrimioara Lacrima

Un cantec fredonez
Intitulat “iubire”
Strofele-i urmez
Refrenu-i fericire.
In fiecare vers
E un tainic ritm
Ce da inteles
Dragostei in timp.
Toamna a-nceput
Frunze-ngalbenesc
Vantul ce le-a rupt
Pomii desfrunzesc,
Melodia verii
Dulce si fierbinte
Toamnei aramii
Ii lasa cuvinte…
Despre crengi cu flori
Ce acum au fructe
Cerul ce-i nori
Ursind ploi mai multe
Apele domoale
Razbat amintiri
Razele de soare
Au slabe zvacniri…
*
Un cantec ingan
In gand cu blandete
Toamnei vreau sa-i spun
C-are frumusete
Si am sa ma culc
Langa glasul tau
Frigul sa-l alung
Si tot ce e greu,
Dorul l-oi privi
Prin frunza ce cade
Cu suierul vremii
Pe firul de iarba…
Care in curand
Iar se va usca
Covoras dansand
Pe el s-o aseza,
Am sa infasor
Vise sa nu zboare
Sunetul sonor
Se-nalta spre zare
Cantec zamislit
Din iubirea mea
Am sa ti-l trimit
Sa-l canti pentru ea…
*
Fosnetul de frunze, il aud..nu tac…cantec de iubire, il repet cu drag, surd ecou de ploaie m-acompaniaza, peisaj de toamna ma emotioneaza…portret ruginiu fara de metal, construieste parca-n culori de clestar…in strunele viorii care nu trudesc, ce frumoasa-i toamna pentru ca iubesc…

Trecător prin viaţă - de Dani Ela

Am crescut plecată în lume
desluşind mistere de viaţă şi de timp.
Cioburi din existenţa mea
cuprind în cuvinte
cu zbateri de teamă şi dor.
Nu stau s-ascult
cum se scurg minutele cu aripi frânte
într-o cadenţă ritmică
deşi, sufletul plin de-adâncimea ecoului
a rupt lanţurile imaginaţiei
şi a împrăştiat-o spre lume,
paşi de umbră să-i sărute lumina.
Mereu îmi duc visul spre rouă,
cuvântul mi-e armă şi cruce
şi n-am timp să-mbătrânesc
căci veşnicia mi s-a cuibărit în fire…

Ei,Ani, anii...! - de Elena Valeria Ciura

Drăgălaş şi pus pe glume,
Vesel, dar cam fluturaş,
A plecat şi-n astă seară
Să-şi facă turul prin oraş

S-a oprit un pic la Capşa-
Doar aşa, un scurt popas,
Că din pensia trecută
Doar de flori i-a mai rămas!

Este lord cu fiecare-
Ce păcat că timpul trece!
M-am gândit să-ncerc şi eu
Să văd cum se mai petrece!

Dar trecu migniona brună
El se-opri, eu m-ascunsei
Cine se mai poate pune
Cu cei ...douăzeci...ai ei?!

Dureri ascunse - de Irina Nedelciu

Dureri ascunse-n pulbere de vreme
Îmi obosesc tot trupul ofilit,
Mă năpădesc oftaturile grele
Ce-mi strig: Ajunge! Tu n-ai obosit?

Cutremurată-n gândurile mele,
Îmi spun cu hotărâre: Să abdic!
Să mă desfac de lanţurile rele
Şi-n vindecare să mă-nalţ un pic.

Dar clipa fricii vine cu putere
Încolăcind voinţa până la extrem,
Mă aruncă iar, în negrul de durere
Să nu păşesc nicicând, acel Eden.

derivă de Nuța Istrate Gangan

iubirea noastră este la Urgenţe
( auzi sirenele?)

butonul roşu clipeşte intermitent
ochi curios şi miop
un doctor alb cu mâini aspre şi uscate
îi ia din când în când pulsul
pluteam în derivă
pe o mare stingheră și vineție
tu
golind ultima sticlă cu elixir
fericit că eşti un om liber
eu
îngrozită că am pierdut vâslele

râdeai...
în nebunia ta
nu exista moarte
iar scufundarea era doar un alt pas
spre Atlantida

îmi simţeam trupul
transformându-se în statuie de gheaţă
râsul tău ciudat şi nepăsător
se izbea de peretele subţire al creierului meu bolnav
fisurându-l

îmi era frig mult prea frig

astăzi inimile noastre
sunt suferinde
pe un pat alb de spital
strâns îmbrăţişate
aşteptându-şi firesc
trecerea de la atac de cord la flat line

Amintiri concrete de Costel Suditu

Îşi sucise soarele glezna-ntr-o seară,
De-a fost să mă cunoşti.
Era pe cer o aripioară

De gând,
Iar jos, doi proşti.

Tăcut, şi vântul se pitise!
O pasăre nu ciripea!
Strigau cu toate ce-mi urzise
La naştere, ursita mea;
Eu n-auzeam.

Prin ce hăţişuri rătăceam!
Era întâia oară,
Când în stomac parcă ceva
Spre cer făcea o scară;
Nu pricepeam.

S-au poate că a fost iubire,
Şi într-o altă seară,
Cum soarelui fără sclipire,
Şi paşii ei cedară;
Şi se-aplecă.

Cert e că au murit de mult
Gânduri ca şi momente,
Şi m-am trezit că nu prea sunt,
În amintiri concrete.

BĂTRAN POET de Constantin Cristescu

Bătrân nebun al nopţilor pustii,
Mai dăruieşti, iubirile-ţi târzii
Şi stelelor ce zboara-n univers,

În noapte spânzuri câte-un vers.

Tu păstoreşti, dar fără minte,
Un vis ce moare prin cuvinte,
Tu îl imbraci, în pătură de nor
Şi îl asezi în lacrimi de izvor.

Mai cânţi romanţe fără şoapte,
Ecoul moare în tăcuta noapte,
Purtând cuvântul ca lumină,
În versul care zboară fără vină.

Copile tânar, dacă tu mai treci,
Să răscoleşti călcatele poteci,
Păşeşte-ncet,acolo mai zac vise,
Sub frunza toamnei care le ucise.

Bătrân nebun al nopţilor pustii,
Mai dăruieşti, iubirile-ţi târzii
Şi stelelor ce zboara-n univers,
În noapte spânzuri câte-un vers.