Amintiri concrete de Costel Suditu

Îşi sucise soarele glezna-ntr-o seară,
De-a fost să mă cunoşti.
Era pe cer o aripioară

De gând,
Iar jos, doi proşti.

Tăcut, şi vântul se pitise!
O pasăre nu ciripea!
Strigau cu toate ce-mi urzise
La naştere, ursita mea;
Eu n-auzeam.

Prin ce hăţişuri rătăceam!
Era întâia oară,
Când în stomac parcă ceva
Spre cer făcea o scară;
Nu pricepeam.

S-au poate că a fost iubire,
Şi într-o altă seară,
Cum soarelui fără sclipire,
Şi paşii ei cedară;
Şi se-aplecă.

Cert e că au murit de mult
Gânduri ca şi momente,
Şi m-am trezit că nu prea sunt,
În amintiri concrete.