Prietenă a nopţilor târzii,
Când doar fiori din briza mării
Sporesc misterul camerei pustii
Şi mă încearcă plânsul întrebării:
„Cine esti tu?”Tu m-ai plăcut!
Erai doar unul, când te-am cunoscut-
Îi fi tu Ianus, cel reîncarnat
Eu doar visez la ,,primul unicat,,?
Când spre apus se duce luna
Şi linişte aşterne peste case,
Mă tot gândesc şi-mi pictez ochiul
Cu imagini vechi, demult rămase...
De-atunci,,când ochiul lui rotit
Pe după munţi şi văi şi înapoi-
În căutări se risipea şi nerostit,
Adio îşi lua pentru noi doi
Deghizate-n flori de piatră , amare
Se târâiau ispitele, dădeau târcoale-
Aleseră ca standard numai -bunăstare
Dar eu rămân făr’ de răspuns la întrebare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu