Poem din pridvorul duminicii... de Nicoara Nicolae-Horia

În mine Dumnezeu e-atât de viu,

Pe cruce răstignirea nu mai doare,
„Rob al dreptății”, eu așa mă știu,
Ce liber sunt! ce-i libertatea oare?

Mi-am învățat și gândul să m-asculte,
El nu mai umblă beznic pe pământ,
Ispitele, oricât ar fi de multe,
Nu mă pot scoate-afară din cuvânt.

De-i noapte-acum, eu știu că o să vină
O dimineață nouă printre flori,
Cu frumusețea ta ca o lumină 
Din cer să-mi scriu tăcerile în zori.

Sufletul meu de roua ta e plin,
Ascultă-l, fericitul, cum recită
Acest poem să te trezească lin,
Să-ți fie toată ziua fericită...

 

1 Iulie 2012

XXX de Mihail Rujoiu

Prin ploaia calda alergam, 

Vantul adie frunzele verzi,
Din ochii tai cad arginti vii 
Iar tu nu vrei sa ma pierzi. 

La lumina lunii stam 
Imbratisati de mii de stele, 
Astept sa dai dulceata 
Buzelor tale,buzelor mele... 

Si intre doua mangaieri 
Ne acoperim de soapte,
Stam imbratisati tot mai mult 
Si in jurul nostru,multa noapte. 

Printre picaturi fierbinti 
Ne sarutam cu mare foc,
Dam drumul dorintelor, 
In viata noastra sa isi faca loc. 

Nu ne lasam doborati 
De visele reci si dure,
Suntem mult prea puternici 
Si avem inimile pure. 

Sarutul si-a ta mangaiere 
Ma invaluie necontenit,
Imi vindeca toate ranile 
Si ma simt tot mai iubit. 

Si prin fiecare privire a ta 
Simt o caldura intensa, 
Alerg prin ploaia calda 
Spre dragostea ta imensa . 

Din cartea ; Din fum de tigara ...

Invitație de Corina Nica

Înțelesuri mai sunt de găsit printre rânduri

Caut sensuri și știu, m-am pierdut după gânduri
Ești aproape și-atâtea aș vrea să-ți șoptesc
Câte taine -și au locul în visu-omenesc.

Tu ești eu, eu sunt tu, dar atât de reală
Este clipa și trecerea ei cea banală
Și lipsiți de visare și prinși în tumult
Ne amestecă viața cerându-ne mult.

Și-avem timp de orice dar de noi niciodată
Și ni-i plin tot paharul de tăcere ciudată.
Ne dorim lucruri simple dar nu ni le dăm
Prinși în toată vâltoarea uităm să cedăm.

Și te rog, dragul meu, să-ți iei liber o zi
Să ne strângem în brațe ai noștri copii
Să ne ducem de mână neștiuți, nevăzuți
Să uităm de probleme, de tristeți, de ani mulți.

Împrumut... de Nicoara Nicolae-Horia

Am crezut în dragoste mereu,

Înspre ea și-acum cărarea suie,
Sunt obosit și trist ca o statuie
Și-i tot mai șubred piedestalul meu.

Poștașul îmi aduce iar facturi,
Stau pretutindeni vameșii la pândă,
Toată viața le-am plătit dobândă,
Aș vrea să fiu haiduc peste păduri.

Prin gândurile mele supărate
În fapt de seară trece domnul Kant,
Nici mie nu mai vreau să-mi fiu girant,
Mi-e sufletul rănit de-atâtea rate.

Dar până-n ceasul când o să mă mut
Îmi voi duce pe sub vremi povara,
Cât de fierbinte și înaltă-i vara!
Aș vrea s-o dau și eu cu împrumut...

30 Iunie 2012

NICICÂND… de Patricia Serbanescu

Nicicând nu m-a dezamăgit iubirea

Şi mai mereu… am mai suit un cat
Din ea, eu am desprins doar nemurirea
De câte ori, în poala ta am stat…

De câte ori ,spuneam că am răbdare
Noian de vise risipeau nedumerirea,
Parcă trăiam făr'a simţii fiinţare
Tot aşteptând, să împlinesc sortirea.

Doresc ca pasul... fie însemnat
Insantaneu, s-aduc chiar lângă mine
Pe domnul Platon, ce moartea a sfidat
Şi-apoi să plec în jurământ…cu tine…

Şi cât aş vrea, să îi mai văd privirea,
Căci tainele, noi le-am deprins déjà,
Cu paşi târzii, vom re’nvia iubirea
Şi-n cartea vieţii… iar ne vom afla.

 

ANATEMĂ... de Patricia Serbanescu

m-ai făcut să te iubesc,

lacrimile... şiroiesc,
ai plecat trântindu-mi poarta
şi-ai fugit precum săgeata...

patul mi s-a dăşelat
cei de sus, s-au cam speriat,
am căzut şi-am suduit...
la naiba!... tu ce-ai păţit?
poate d’aia… ai fugit !...

mereu se-ntâmplă la fel
când eşti lipsă la apel...
mă iubeşti când îţi e vrerea,
pierde-ţi-ai de tot... puterea!

mereu vii şi pleci în grabă
te blestem, să scapi de treabă!
mugurii vor da să crape
şi te ţii doar de agape.

până când, oi fi tu, soarta?
zici că vii...şi pleci la alta...
hotărât, îţi închid poarta!
s-a cam limpezit misterul
cât m-ai dus cu... zăhărelul.

cu toate astea...iubitule!...
.........................................
cât eşti tânăr şi iubeşti
viaţa, o mai păcăleşti...
să nu ai nici o dilemă,
nu există... anatemă!

Câinii latră – vântul duce... de Boris Ioachim

Se-nvârt ciori prin înserare

Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă…
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin’ s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră, vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce… 
Aţâţaţi de hărmălaie -
Câinii latră, vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire -
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce…
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie -
Câini latră, vântul duce...

DE-OI PUTEA… de Patricia serbanescu

sărută-mă fără să-ţi văd privirea,

fără să numeri frunzele căzute,
căci doar aşa îti voi simţi menirea
ţinând în braţe flori, ce nu-s… 
degeaba rupte…

ca iedera mă împleteam pe tine
şi-n braţe prelungite, te legam,
nici un ştiai, că n-ai să scapi de mine
că peste ani ne-om întâlni, 
nici nu visam…

şi de-oi putea să mi te scot din vise…
căci te-am văzut, şi-ai dispărut sub soare,
plecând spre alte zări ce-au fost promise
de-oi revenii, să îmi aduci…
cirese-amare…

apoi, din vise vom croi iar fortăreţe
din noapte până-n zi, tot vom vorbii,
lăsând să treacă gânduri ce-s răzleţe
şi de-oi putea-n sărut… 
te-oi mirui…

Sfârşit de vară, de iubire de Boris Ioachim

Să ne-ntristăm aşa cum se cuvine

Iubito, fiindcă vara s-a sfârşit…
Parfumuri dulci de flori, tot mai puţine,
Înmiresmează ziua-n asfinţit.

Hai să deplângem tinereţea noastră –
Când mai credeam în zodii, amândoi,
Când mai credeam că zarea-i doar albastră –
Şi dragostea-i un joc scornit de noi.

Sărută-mă, aşa, de despărţire,
Căci ştiu că visul nostru s-a sfârşit…
Ne mai rămâne palida-amintire
Că-odinioară, vorbe ne-am şoptit.

Despre ce-am face dacă omenirea
Ar dispărea curând şi - doar noi doi –
Ar trebui să ne-însuşim menirea
Ca lumea-ntreagă s-o înmulţim-napoi.

Şi cum râdeai, cu gura ta frumoasă –
Cu gustul de cireşe amărui!
Când, serios, vorbeam, cu voce joasă
Şi insistam părerea ta s-o spui.

Tu nu spuneai nimic, doar, dintr-o dată,
Mă sărutai, hoţeşte şi-mi prindeai,
Grumazu-într-o strânsoare disperată
Şi ca o iederă mă îmbrăţişai.

…Ce vise mari croiam, şezând pe iarbă,
În noapte, până zorii ne prindeau…
Când soarele-mpletea, pe zare, salbă
De roşii raze – ce ne sărutau.

Să ne-ntristăm aşa cum se cuvine
Iubito, fiindcă toamna a sosit…
Un vânt ce-ndeamnă pomii la suspine –
Şopteşte că iubirea s-a sfârşit…

Sterge-mi lacrima... de Lacramioara Lacrima

Sterge-mi lacrima cand plang

Iar in brate sa ma strangi
Ca apoi eu sa zambesc
Stiind ca tu ma iubesti...
Hai, tristetea sa-mi alungi
Pe buze sa ma saruti
Cu atingeri tandre, fine
Sa aduci speranta-n mine
Ca nicicand nu vei pleca
Si-mi vei sta alaturea
Dragostea cu flori si soare
Va ramane atat de mare
Cat e drumul pan' la tine
Dar in suflet esti cu mine
Cat nu poti vedea in zare
Dragostea n-are hotare
Peste ape, dealuri, munti,
Ne iubim atat de mult...
Sterge-mi lacrima usor
Mangaindu-mi al meu dor...

Daca-mi stergi tu lacrima
Voi putea a mai visa
Pe sub stele intr-un vis
Neuitand ce ne-am promis...
Stropi de ploaie oi numara
Cand afara va ploua
Vantul gingas imi va spune
Una sunt in a ta lume
Iar in zori de dimineata
Ori cu soare, ori cu ceata
Intr-un val doar de iubire
Ne-om chema intr-o pornire
Mana ta ma va curpinde
Chiar de acolo, de oriunde,
Si-mi va sterge lacrima
Ce va sta-n privirea mea...
Cine sunt si cine esti?
Doua fiinte ce iubesc
Cautand drum amandoi
Intr-un gand numai noi doi,
Dintr-un fir de amintire
In decorul de iubire
Tu m-ai ajutat sa rad
Sa iubesc...sa nu mai plang...