NICICÂND… de Patricia Serbanescu

Nicicând nu m-a dezamăgit iubirea

Şi mai mereu… am mai suit un cat
Din ea, eu am desprins doar nemurirea
De câte ori, în poala ta am stat…

De câte ori ,spuneam că am răbdare
Noian de vise risipeau nedumerirea,
Parcă trăiam făr'a simţii fiinţare
Tot aşteptând, să împlinesc sortirea.

Doresc ca pasul... fie însemnat
Insantaneu, s-aduc chiar lângă mine
Pe domnul Platon, ce moartea a sfidat
Şi-apoi să plec în jurământ…cu tine…

Şi cât aş vrea, să îi mai văd privirea,
Căci tainele, noi le-am deprins déjà,
Cu paşi târzii, vom re’nvia iubirea
Şi-n cartea vieţii… iar ne vom afla.