ANATEMĂ... de Patricia Serbanescu

m-ai făcut să te iubesc,

lacrimile... şiroiesc,
ai plecat trântindu-mi poarta
şi-ai fugit precum săgeata...

patul mi s-a dăşelat
cei de sus, s-au cam speriat,
am căzut şi-am suduit...
la naiba!... tu ce-ai păţit?
poate d’aia… ai fugit !...

mereu se-ntâmplă la fel
când eşti lipsă la apel...
mă iubeşti când îţi e vrerea,
pierde-ţi-ai de tot... puterea!

mereu vii şi pleci în grabă
te blestem, să scapi de treabă!
mugurii vor da să crape
şi te ţii doar de agape.

până când, oi fi tu, soarta?
zici că vii...şi pleci la alta...
hotărât, îţi închid poarta!
s-a cam limpezit misterul
cât m-ai dus cu... zăhărelul.

cu toate astea...iubitule!...
.........................................
cât eşti tânăr şi iubeşti
viaţa, o mai păcăleşti...
să nu ai nici o dilemă,
nu există... anatemă!