Împrumut... de Nicoara Nicolae-Horia

Am crezut în dragoste mereu,

Înspre ea și-acum cărarea suie,
Sunt obosit și trist ca o statuie
Și-i tot mai șubred piedestalul meu.

Poștașul îmi aduce iar facturi,
Stau pretutindeni vameșii la pândă,
Toată viața le-am plătit dobândă,
Aș vrea să fiu haiduc peste păduri.

Prin gândurile mele supărate
În fapt de seară trece domnul Kant,
Nici mie nu mai vreau să-mi fiu girant,
Mi-e sufletul rănit de-atâtea rate.

Dar până-n ceasul când o să mă mut
Îmi voi duce pe sub vremi povara,
Cât de fierbinte și înaltă-i vara!
Aș vrea s-o dau și eu cu împrumut...

30 Iunie 2012