luni, 2 iulie 2012
ANATEMĂ... de Patricia Serbanescu
m-ai făcut să te iubesc,
lacrimile...
şiroiesc,
lacrimile...
şiroiesc,
ai plecat
trântindu-mi poarta
şi-ai fugit precum săgeata...
patul mi s-a dăşelat
cei de sus, s-au cam speriat,
am căzut şi-am suduit...
la naiba!... tu ce-ai păţit?
poate d’aia… ai fugit !...
mereu se-ntâmplă la fel
când eşti lipsă la apel...
mă iubeşti când îţi e vrerea,
pierde-ţi-ai de tot... puterea!
mereu vii şi pleci în grabă
te blestem, să scapi de treabă!
mugurii vor da să crape
şi te ţii doar de agape.
până când, oi fi tu, soarta?
zici că vii...şi pleci la alta...
hotărât, îţi închid poarta!
s-a cam limpezit misterul
cât m-ai dus cu... zăhărelul.
cu toate astea...iubitule!...
.............................. ...........
cât eşti tânăr şi iubeşti
viaţa, o mai păcăleşti...
să nu ai nici o dilemă,
nu există... anatemă!
Câinii latră – vântul duce... de Boris Ioachim
Se-nvârt ciori prin
înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.
Zvon de clopot se răsfaţă…
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin’ s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră, vântul duce.
Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce…
Aţâţaţi de hărmălaie -
Câinii latră, vântul duce.
Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire -
Câinii latră, vântul duce.
Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce…
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.
Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie -
Câini latră, vântul duce...
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.
Zvon de clopot se răsfaţă…
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin’ s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră, vântul duce.
Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce…
Aţâţaţi de hărmălaie -
Câinii latră, vântul duce.
Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire -
Câinii latră, vântul duce.
Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce…
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.
Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie -
Câini latră, vântul duce...
DE-OI PUTEA… de Patricia serbanescu
sărută-mă fără să-ţi văd privirea,
fără să numeri
frunzele căzute,
fără să numeri
frunzele căzute,
căci doar aşa îti
voi simţi menirea
ţinând în braţe flori, ce nu-s…
degeaba rupte…
ca iedera mă împleteam pe tine
şi-n braţe prelungite, te legam,
nici un ştiai, că n-ai să scapi de mine
că peste ani ne-om întâlni,
nici nu visam…
şi de-oi putea să mi te scot din vise…
căci te-am văzut, şi-ai dispărut sub soare,
plecând spre alte zări ce-au fost promise
de-oi revenii, să îmi aduci…
cirese-amare…
apoi, din vise vom croi iar fortăreţe
din noapte până-n zi, tot vom vorbii,
lăsând să treacă gânduri ce-s răzleţe
şi de-oi putea-n sărut…
te-oi mirui…
Sfârşit de vară, de iubire de Boris Ioachim
Să ne-ntristăm aşa
cum se cuvine
Iubito, fiindcă
vara s-a sfârşit…
Parfumuri dulci de flori, tot mai puţine,
Înmiresmează ziua-n asfinţit.
Hai să deplângem tinereţea noastră –
Când mai credeam în zodii, amândoi,
Când mai credeam că zarea-i doar albastră –
Şi dragostea-i un joc scornit de noi.
Sărută-mă, aşa, de despărţire,
Căci ştiu că visul nostru s-a sfârşit…
Ne mai rămâne palida-amintire
Că-odinioară, vorbe ne-am şoptit.
Despre ce-am face dacă omenirea
Ar dispărea curând şi - doar noi doi –
Ar trebui să ne-însuşim menirea
Ca lumea-ntreagă s-o înmulţim-napoi.
Şi cum râdeai, cu gura ta frumoasă –
Cu gustul de cireşe amărui!
Când, serios, vorbeam, cu voce joasă
Şi insistam părerea ta s-o spui.
Tu nu spuneai nimic, doar, dintr-o dată,
Mă sărutai, hoţeşte şi-mi prindeai,
Grumazu-într-o strânsoare disperată
Şi ca o iederă mă îmbrăţişai.
…Ce vise mari croiam, şezând pe iarbă,
În noapte, până zorii ne prindeau…
Când soarele-mpletea, pe zare, salbă
De roşii raze – ce ne sărutau.
Să ne-ntristăm aşa cum se cuvine
Iubito, fiindcă toamna a sosit…
Un vânt ce-ndeamnă pomii la suspine –
Şopteşte că iubirea s-a sfârşit…
Parfumuri dulci de flori, tot mai puţine,
Înmiresmează ziua-n asfinţit.
Hai să deplângem tinereţea noastră –
Când mai credeam în zodii, amândoi,
Când mai credeam că zarea-i doar albastră –
Şi dragostea-i un joc scornit de noi.
Sărută-mă, aşa, de despărţire,
Căci ştiu că visul nostru s-a sfârşit…
Ne mai rămâne palida-amintire
Că-odinioară, vorbe ne-am şoptit.
Despre ce-am face dacă omenirea
Ar dispărea curând şi - doar noi doi –
Ar trebui să ne-însuşim menirea
Ca lumea-ntreagă s-o înmulţim-napoi.
Şi cum râdeai, cu gura ta frumoasă –
Cu gustul de cireşe amărui!
Când, serios, vorbeam, cu voce joasă
Şi insistam părerea ta s-o spui.
Tu nu spuneai nimic, doar, dintr-o dată,
Mă sărutai, hoţeşte şi-mi prindeai,
Grumazu-într-o strânsoare disperată
Şi ca o iederă mă îmbrăţişai.
…Ce vise mari croiam, şezând pe iarbă,
În noapte, până zorii ne prindeau…
Când soarele-mpletea, pe zare, salbă
De roşii raze – ce ne sărutau.
Să ne-ntristăm aşa cum se cuvine
Iubito, fiindcă toamna a sosit…
Un vânt ce-ndeamnă pomii la suspine –
Şopteşte că iubirea s-a sfârşit…
Sterge-mi lacrima... de Lacramioara Lacrima
Sterge-mi lacrima cand plang
Iar in brate sa ma strangi
Ca apoi eu sa zambesc
Stiind ca tu ma iubesti...
Hai, tristetea sa-mi alungi
Pe buze sa ma saruti
Cu atingeri tandre, fine
Sa aduci speranta-n mine
Ca nicicand nu vei pleca
Si-mi vei sta alaturea
Dragostea cu flori si soare
Va ramane atat de mare
Cat e drumul pan' la tine
Dar in suflet esti cu mine
Cat nu poti vedea in zare
Dragostea n-are hotare
Peste ape, dealuri, munti,
Ne iubim atat de mult...
Sterge-mi lacrima usor
Mangaindu-mi al meu dor...
Daca-mi stergi tu lacrima
Voi putea a mai visa
Pe sub stele intr-un vis
Neuitand ce ne-am promis...
Stropi de ploaie oi numara
Cand afara va ploua
Vantul gingas imi va spune
Una sunt in a ta lume
Iar in zori de dimineata
Ori cu soare, ori cu ceata
Intr-un val doar de iubire
Ne-om chema intr-o pornire
Mana ta ma va curpinde
Chiar de acolo, de oriunde,
Si-mi va sterge lacrima
Ce va sta-n privirea mea...
Cine sunt si cine esti?
Doua fiinte ce iubesc
Cautand drum amandoi
Intr-un gand numai noi doi,
Dintr-un fir de amintire
In decorul de iubire
Tu m-ai ajutat sa rad
Sa iubesc...sa nu mai plang...
Ca apoi eu sa zambesc
Stiind ca tu ma iubesti...
Hai, tristetea sa-mi alungi
Pe buze sa ma saruti
Cu atingeri tandre, fine
Sa aduci speranta-n mine
Ca nicicand nu vei pleca
Si-mi vei sta alaturea
Dragostea cu flori si soare
Va ramane atat de mare
Cat e drumul pan' la tine
Dar in suflet esti cu mine
Cat nu poti vedea in zare
Dragostea n-are hotare
Peste ape, dealuri, munti,
Ne iubim atat de mult...
Sterge-mi lacrima usor
Mangaindu-mi al meu dor...
Daca-mi stergi tu lacrima
Voi putea a mai visa
Pe sub stele intr-un vis
Neuitand ce ne-am promis...
Stropi de ploaie oi numara
Cand afara va ploua
Vantul gingas imi va spune
Una sunt in a ta lume
Iar in zori de dimineata
Ori cu soare, ori cu ceata
Intr-un val doar de iubire
Ne-om chema intr-o pornire
Mana ta ma va curpinde
Chiar de acolo, de oriunde,
Si-mi va sterge lacrima
Ce va sta-n privirea mea...
Cine sunt si cine esti?
Doua fiinte ce iubesc
Cautand drum amandoi
Intr-un gand numai noi doi,
Dintr-un fir de amintire
In decorul de iubire
Tu m-ai ajutat sa rad
Sa iubesc...sa nu mai plang...
NE-AM TOT IUBIT... de Patricia Serbanescu
ne-am tot iubit pe flori în luncă
iubitul meu, cu gust
de... ,,încă,,
iubitul meu, cu gust
de... ,,încă,,
când păsările-n
crâng se duc
vom răstigni glasul de cuc...
trăi-vom astfel veşnicia
când ajutându-ne câmpia,
ne cerne florile de iris
că ceru-n taină...mi te-a promis.
vezi graurii cum zboară-ntr-una?
trec peste noi şi fac cu mâna...
sunt martorii la legământ
iubitul meu, cu nume sfânt...
vom asculta duiosul cântec
când fluturii... se strâng în pântec
orele curg, mărindu-mi vrerea,
lăsând în suflet, să curgă mierea...
de-om auzi cucul pe ram
iubiţi vom fi, încă un an!
s-o aşeza veşmântul verde
şi-n vară, minţile le-om pierde...
în toamna care ne usucă
să legi iubirea, să nu fugă!
te-oi hotărî să-mi dai răspuns,
că pân’acum, n-a fost de’ajuns...
XXX de Mihail Rujoiu
In jurul meu doar
priviri,
In gandul meu doar
amintiri,
In visul meu doar regasiri,
In pieptul meu doar tresariri...
In jurul nostru oameni tristi,
In gandul nostru ei sunt optimisti,
In visul nostru bieti artisti,
In pieptul nostru cred ca rezisti...
In jurul lor buna oportunitate,
In gandul lor speranta va razbate,
In visul lor ei vor dreptate,
In pieptul lor,inimi ce ard in noapte...
In jurul vostru doar promisiuni,
In gandul vostru mii de minciuni,
In visul vostru se ascund amaraciuni,
In pieptul vostru ard vechi taciuni...
Si totul se invarte in jur,
In jurul meu,al nostru,
Al lor si al vostru
Si vietii-i da un nou contur.
Din cartea ;Din fum de tigara ...
In visul meu doar regasiri,
In pieptul meu doar tresariri...
In jurul nostru oameni tristi,
In gandul nostru ei sunt optimisti,
In visul nostru bieti artisti,
In pieptul nostru cred ca rezisti...
In jurul lor buna oportunitate,
In gandul lor speranta va razbate,
In visul lor ei vor dreptate,
In pieptul lor,inimi ce ard in noapte...
In jurul vostru doar promisiuni,
In gandul vostru mii de minciuni,
In visul vostru se ascund amaraciuni,
In pieptul vostru ard vechi taciuni...
Si totul se invarte in jur,
In jurul meu,al nostru,
Al lor si al vostru
Si vietii-i da un nou contur.
Din cartea ;Din fum de tigara ...
30-XI-2011
TIMPURI SOSITE de Patricia Serbanescu
venim din tainicul
văzduh
îngemănaţi şi plini
de duh,
îngemănaţi şi plini
de duh,
din lutul sfânt
ne-a zămislit
umpluţi cu dor... de infinit…
din puful pernelor din stele
a modelat un pumn de perle,
le-a’mprăştiat apoi în grabă
făcând din cer, vastă podoabă...
parte din aştrii...au mister
se plimbă-ntre pământ şi cer,
cu-argint legaţi, par omuleţi
să nu se piardă...printre vieţi
venirea lor în astă lume
le-a fost o misiune, clar!
voind s-ajute iar planeta
să urce...dimensional...
sunt oameni blânzi, cu altă fire
plini de vibraţii şi iubire,
aduc doar pacea din sublim
şi pentru toţi, un nou destin…
sunt multe transformari acum
mereu au fost în vieţi multiplu,
ne-am săturat cât am parcurs,
din calea marelui periplu.
vremuri profunde au sosit,
miroase-a viaţă-n infinit...
iar de vom fi învingători
precum ni-e datul firii,
putem Acum !... să explicăm
ce-i utopia nemuririi.
Re...voltă ! de Veronica Simona Mereuta
motto..."drumul
drept
e doar calea
spre nicăieri..."(Cetate în nor-Oană Ştefan)
ajustat..drumul spre nicăieri e doar o ...cale!
Un salt,nimic spectacular,
în sine,aceleaşi mişcări înălţătoare,
din stângăcia care mă muşcă
...un pui de conştiinţă?!
Să-i spun umărul meu drept,
înger bun de sfat,
sau,mai degrabă,
imperativul lui "te uită !"
privind la zbor neînvăţat.
Ridic o pleoapă,
stârnesc un murmur de gene somnoroase,
"Vor ochii tăi să vadă,iar,surată?!
De-atât nod ce-l cauţi în papură,
nici morţii nu-i dai vreme
să te-adoarmă,
aşa cum vrei,
la timp de somn...visând!
N-am bob zăbavă,
iertaţi-mi păcatul...fuga
de răsuflarea-mi puturoasă,
voi...preotese de plictis!
Un nicăieri închis în două zări
mă strigă atât de dulce,atât de efemer.
Şi-i spun doar drag,
căci nu-i ca dragostea,
calea dintre un dor şi-o stea,
e nenumit...
din câte nume am avut
eu doar chemarea am iubit!
Iar,paşii mei grăbiţi
să fug din mine mă alungă,
să fiu eu insămi drumul,
nibelung şi trudă,
de ham,zăgazuri,a lumii lacăte de porţi,
pătrund cu nebunia unui muribund,
împiedicat s-ajung
de-un sâmbure de adevăr!
E crud,îmi spun,sătul de singur,
fost-a floare albastră de gând,
n-aduce primăvara înapoi hrănind trecut,
doar spulberă destin în vânt,
păgân de ideal,
flămând de neştiut!
De fulger m-agăţ,
chemarea lui să-mi fie casă,
poartă şi...ACUM,
un loc unde furtuna n-are drum.
Acelaşi sfârşit
un singur început,
nu din apus şi,totuşi,răsărit,
calea spre nicăieri,
din câte n-am ştiut!
30.06.2012
Vero
spre nicăieri..."(Cetate în nor-Oană Ştefan)
ajustat..drumul spre nicăieri e doar o ...cale!
Un salt,nimic spectacular,
în sine,aceleaşi mişcări înălţătoare,
din stângăcia care mă muşcă
...un pui de conştiinţă?!
Să-i spun umărul meu drept,
înger bun de sfat,
sau,mai degrabă,
imperativul lui "te uită !"
privind la zbor neînvăţat.
Ridic o pleoapă,
stârnesc un murmur de gene somnoroase,
"Vor ochii tăi să vadă,iar,surată?!
De-atât nod ce-l cauţi în papură,
nici morţii nu-i dai vreme
să te-adoarmă,
aşa cum vrei,
la timp de somn...visând!
N-am bob zăbavă,
iertaţi-mi păcatul...fuga
de răsuflarea-mi puturoasă,
voi...preotese de plictis!
Un nicăieri închis în două zări
mă strigă atât de dulce,atât de efemer.
Şi-i spun doar drag,
căci nu-i ca dragostea,
calea dintre un dor şi-o stea,
e nenumit...
din câte nume am avut
eu doar chemarea am iubit!
Iar,paşii mei grăbiţi
să fug din mine mă alungă,
să fiu eu insămi drumul,
nibelung şi trudă,
de ham,zăgazuri,a lumii lacăte de porţi,
pătrund cu nebunia unui muribund,
împiedicat s-ajung
de-un sâmbure de adevăr!
E crud,îmi spun,sătul de singur,
fost-a floare albastră de gând,
n-aduce primăvara înapoi hrănind trecut,
doar spulberă destin în vânt,
păgân de ideal,
flămând de neştiut!
De fulger m-agăţ,
chemarea lui să-mi fie casă,
poartă şi...ACUM,
un loc unde furtuna n-are drum.
Acelaşi sfârşit
un singur început,
nu din apus şi,totuşi,răsărit,
calea spre nicăieri,
din câte n-am ştiut!
30.06.2012
Vero
Abonați-vă la:
Postări (Atom)