RUGA de Aurel Peteoaca

As vrea sa urlu,,, dar sigur nu mai pot,
Caci floarea neinflorita ma sugruma,
Eu sunt lastarul altoit pe-un ciot,
Iar apa ploii ma inabusa in spuma.
Un vant turbat ma arunca in furtuna,
Ma indoi pe margini aprige de hau
Si astept cu nerabdare vremea buna
Cand soarele saruta pleoapa de bargau,
Cand brazda imbibata duhneste a belsug,
Iar iarba temerara porneste-n aventura,
Atunci tu, Doamne, prefa-ma intr-un rug
Si pune-mi seva primaverii in gura.
Da-mi Doamne si mie o farama de noroc,
Cat sa primesc pe prispa pasari calatoare
Si-mi lumineaza viata, macar din loc in loc
Cu aurul din grau si razele din soare.
Iar cand Padurea se cuibareste in alint
Cu frunze verzi si triluri ingeresti,
Atunci sa-mi pui in par si fire de argint,
O sa inteleg ca, sincer,  ma iubesti.

E Ziua mea... de Nicoară Nicolae-Horia

Fie-vă gândul întreit în cuvânt...

Vă mulțumesc, vouă, prietenii mei dragi,
tuturor acelora care ați împărțit cu mine lumina acestei zile,
ziua nașterii mele- Ziua fiecăruia dintre voi!

Fie-vă gândul întreit în cuvânt și sufletul să nu se simtă niciodată străin
între silabele numelui vostru de Om!
Singura avere de pe pământ.
Vă mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte, în numele cuvântului care mi-a dat viaţă, pentru gândurile voastre curate şi dragi, trimise mie din toate zările lumii!
Fie ca zilele pe care o aveţi în Calendarul sufletului vostru, să vă aducă aceeaşi binecuvântată şi spornică Lumină!
„Limitat prin natura sa, infinit în dorinţe, omul este un zeu căzut care îşi aminteşte de ceruri”, spunea Lamartine , în Primele Meditaţii Poetice.
Din acest punct de lumină divină, primiţi, vă rog, toate mulţumirile mele, pentru darul făcut!
Tot ce n-ai dăruit ai pierdut, spunea înţeleptul!
Mereu recunoscător,
Nicolae

E Ziua mea...
22 Noiembrie 2012

E Ziua mea, a mea să fie oare
Din câte-au mai rămas peste pământ?
În cămăşuța lui ne încăpătoare
Trupul meu se simte tot mai strâmt...

Doar sufletul se zbenguie-n lumină,
Hai, joacă-te cu el acum cât vrei,
E Ziua mea şi noaptea ce-o să vină
A cui va fi la asfinţitul ei?...

Lasă-mă, iubire...! - de Augustin Septimiu Ion

Lasă-mă să plec, iubire,
Timpul nostru a trecut.
Am trăit și fericire
Și-mplinire... și tumult.

Pentru tine mai e vreme,
Pentru mine-i prea târziu...
Drumul tău duce spre stele,
Al meu duce spre pustiu.

Doare vântul... doare zarea...
Dor și razele de soare...
Ochi-mi și-au pierdut culoarea
Într-un gol din depărtare.

Lasă-mă să plec cu vina,
Întuneric culegând,
Ție să îți las lumina
Și în suflet și în gând.

Lasă-mă să plec în lume
Câte zile-oi mai avea,
Și-am să cânt mereu de tine
În tăceri de catifea.

Doare timpul... Doare visul...
Dor speranțele ce pier
În vâltoarea din abisul
Unui simplu efemer.

amagitoare tânguiri - de Dorina Neculce

atent prea atent pasul meu
secţiona creştetul cavalerului de ceară
numai înapoia visului te mai pot visa
-sânge-
visule-oglindă
prezenţă amăgitoare
tu râule cu braţele înspumegate
de atâta întuneric
odihneşti în burta-ţi caldă
ochii bulbucaţi ai înecatului
nu mă mai clintesc
stau dreaptă
la auzul cuvintelor potrivnice
mi-am şi găsit alt adăpost

iubite rogu-te îi spun cumpără-mi o altă limbă
din talciocul umbrelor de fum
mult mai tăioasă să pot
muşca pe înţelesul tuturor
să pot rupe firul din mlaştina minţilor vulgare
să pot ciopli în albastrul stelelor de baltă
animale jigodii disecate
cu burţile umflate
fugiţi de-a latul şi de-a
lungul zilelor turbate
astupate-n vânt
subit
a început să mi se face seara
tăcerilor cu rănile
în coastă

Ochi 34 - de Costel Suditu

Îmi traduce inima,
Tica-tac.. tiac-ta,
Şi-mi şopteşte cumpăna,
Scârţa-scârţ, şi tot aşa,

Ce-a rămas neânţeles,
Dor de mult şi dor uitat..
Gânduri bune de cules,
Lăstari buni în pom stricat;

Îmi traduce inima,
Tica-tac şi tica-tac,
File-ntregi uitate-n ea;
Se răzbună dându-mi frac
Să îmbrac;
La brâu curea,
Papion, petic de sac
Şi pantofi de mucava;

Îmi şopteşte cumpăna
Cu miros din lemn de brad,
Că m-a luat de undeva,
De pe unde să mai rabd
Zilele şi noaptea grea,
Nu mai puteam;
Şi de-atunci, tot scârţa-scârţa,
Vântu-mi leagănă căduţa,
Pentru că-s ce nu eram:
Rădăcină în pământ,
Ramură uscată-n vânt,
Şi o lacrimă, de-o fi,
Pentru vreunul din cei vii.

Numai nu de Augustin Septimiu Ion

Nu simt... În neputința mată
Ne-am rătăcit încet, pas după pas
Și tot ce am simțit odată

Printre zăpezi, în urmă a rămas.

N-aud... Mi-s trompele-nfundate
De găndurile tale din ajun
Ce-au luat pentru eternitate
Tonalitatea zilelor de-acum.

Nu vad... Lumina ta divină
Din noaptea împlinirii m-a orbit
Și de atunci am scormonit în tină
Și-n căutări de mine-am bântuit.

Nu plâng... Aceste picuri calde
Sunt flash-uri ale clipelor ce dor
Lăsate-n infint ca să se scalde...
Nu plâng... Sunt lacrimă de roz... și mor.

o vreme de Veronica Simona Mereuta

nesfârşit mă pierdusem în trecut
cu grija că neştiindu-l va trece
dincolo de rai

ciudat este că toate se aflau acolo
mai în ordine ca niciodată
mă bazam prea mult pe un pc încărcat
la rândul său de dorinţe nespuse

"totul va fi bine" îmi spun noaptea
în zori de zi la fel
dar nu mai desenez cercurile aşa cum ştiam
minunile nu se aşteaptă cuminte
se poartă pe pleoape
se strecoară printre gene
se dau pase privirii
înainte de lacrimă
aşa cum se primeşte fiece pilulă
cu un placebo de rigoare

mâine e mereu prima zi a restului vieţii mele
n-are cum să nu-mi dea cu virgulă
doar să cred că o voi vedea
înainte să mă pufnească
plânsul de-atâta drag!

21.11.2012
VeSMe

CE TOAMNĂ… de Ioana Burghel

Ce toamnă e, Doamne, azi!

Lumina

prin ferestre,
difuz
se strecoară,
Noiembrie plânge,
dezbrăcat
de veşmânt,
pe-a vântului
nevăzută
vioară…

Ce toamnă e, Doamne, azi!

Gânduri
negre
odaia măsoară…

Păienjenii
ţin Timpul
în plasă
iar
Timpul
plânge
că ploaia
devreme
va stinge
ochii secundelor
cu cenuşa
inimilor
pe care
le frânge…

Ce toamnă îmi e, Doamne, azi
şi ce noiembrie… 

Iubind iubire… de Lacramioara Lacrima

Iubind iubire

In sfarsit, in fine,
Simti ca ai gasit
Ce ti-ai fi dorit…
Ea are nuante
Si mereu te-nvata
Caci doar exersand
Te trezesti iubind…
Fiecare zi
Intelegi si sti
De ce frunza-i verde,
Pomu-nmugureste
Florile-nfloresc,
Pasari ciripesc,
Cerul are nori,
Asta…uneori…
Aroma de soare
Aprinde culoare
Cu caldura multa
Pamantul saruta…
Demonstrand iubire
Fara marginire,
In noi si afara
Ca o evocare
A unui izvor
Cu speranta, dor…

Iubind iubire
Stele-s in privire
Etern stralucind
Clipele pe rand
Printre anotimpuri
Trec a noastre timpuri
Cade iaras’ frunza
Pe jos zaresti bruma
Ploile se astern
Ninsori vin si cern
Primavara, vara,
Toamna, iarna, iara
Numai ea, iubire,
Nu are pieire
Daca o pastrezi
In suflet si-o crezi…
Eu am indraznit
M-am indragostit
Precum val de mare
Emanand visare
Ce framanta dor
Pe tarm ganditor
Dar iubesc, iubind,
Iubirea-mi ti-o-ntind…

În iarnă de Florina Sanda Cojocaru

Zăpezi de blesteme, cenuşi îngropate,
O iarnă ce-şi plânge amarnic căderea,
Biserici de gheaţă în ceruri deşarte

Şi-o noapte ce-aduce-n troiene tăcerea.

Fierbinte e ceaiul şi tu eşti aproape,
Atât de aproape, încât te respir,
Pe-afară apasă durere de ape
Şi ghemul de viaţă, uşor, îl deşir.

Năuci inorogi îngheaţă în noapte,
Mă doare străinul din tine, mă doare!
Miroase-a dulceţuri şi-a mere coapte
Şi toamne agonice îşi cer răzbunare.

Mă arde sărutul de mare sărată
Şi ninge cu lacrimi în pleoapă de lună,
Atât de aproape, n-ai fost niciodată,
Iubite, te rog, să ne ţinem de mână!

O noapte ca asta, nu ştiu să mai fie,
În pal mucegai se bâlbâie ceţuri,
Să rupem din viaţă măcar o fâşie
Şi-apoi, să-aşteptăm alte îngheţuri!

N-ai fost niciodată atât de aproape
Şi-ţi mângâi în iarnă grumaz de pământ,
Frumoşi inorogi mai cer să se-adape
Şi tu îmi şopteşti doar vorbe de vânt.

Te uită, iubite, gonesc inorogii,
Atâta lumină e-n sufletul meu!
Bătrâni întunerici cerşesc ca milogii
Frânturi de poveste din timp ce e-al tău.

Nuntite dureri în noapte ce trece,
Tu minte-mă cald şi minte-mă bine!
În braţele tale uşor m-oi petrece,
Un timp să mai cred că ţii doar la mine.

Fierbinte e ceaiul şi tu eşti aproape,
Atât de aproape, încât te respir,
Pe-afară apasă durere de ape
Şi ghemul de viaţă, uşor, îl deşir.