Numai nu de Augustin Septimiu Ion

Nu simt... În neputința mată
Ne-am rătăcit încet, pas după pas
Și tot ce am simțit odată

Printre zăpezi, în urmă a rămas.

N-aud... Mi-s trompele-nfundate
De găndurile tale din ajun
Ce-au luat pentru eternitate
Tonalitatea zilelor de-acum.

Nu vad... Lumina ta divină
Din noaptea împlinirii m-a orbit
Și de atunci am scormonit în tină
Și-n căutări de mine-am bântuit.

Nu plâng... Aceste picuri calde
Sunt flash-uri ale clipelor ce dor
Lăsate-n infint ca să se scalde...
Nu plâng... Sunt lacrimă de roz... și mor.

o vreme de Veronica Simona Mereuta

nesfârşit mă pierdusem în trecut
cu grija că neştiindu-l va trece
dincolo de rai

ciudat este că toate se aflau acolo
mai în ordine ca niciodată
mă bazam prea mult pe un pc încărcat
la rândul său de dorinţe nespuse

"totul va fi bine" îmi spun noaptea
în zori de zi la fel
dar nu mai desenez cercurile aşa cum ştiam
minunile nu se aşteaptă cuminte
se poartă pe pleoape
se strecoară printre gene
se dau pase privirii
înainte de lacrimă
aşa cum se primeşte fiece pilulă
cu un placebo de rigoare

mâine e mereu prima zi a restului vieţii mele
n-are cum să nu-mi dea cu virgulă
doar să cred că o voi vedea
înainte să mă pufnească
plânsul de-atâta drag!

21.11.2012
VeSMe

CE TOAMNĂ… de Ioana Burghel

Ce toamnă e, Doamne, azi!

Lumina

prin ferestre,
difuz
se strecoară,
Noiembrie plânge,
dezbrăcat
de veşmânt,
pe-a vântului
nevăzută
vioară…

Ce toamnă e, Doamne, azi!

Gânduri
negre
odaia măsoară…

Păienjenii
ţin Timpul
în plasă
iar
Timpul
plânge
că ploaia
devreme
va stinge
ochii secundelor
cu cenuşa
inimilor
pe care
le frânge…

Ce toamnă îmi e, Doamne, azi
şi ce noiembrie… 

Iubind iubire… de Lacramioara Lacrima

Iubind iubire

In sfarsit, in fine,
Simti ca ai gasit
Ce ti-ai fi dorit…
Ea are nuante
Si mereu te-nvata
Caci doar exersand
Te trezesti iubind…
Fiecare zi
Intelegi si sti
De ce frunza-i verde,
Pomu-nmugureste
Florile-nfloresc,
Pasari ciripesc,
Cerul are nori,
Asta…uneori…
Aroma de soare
Aprinde culoare
Cu caldura multa
Pamantul saruta…
Demonstrand iubire
Fara marginire,
In noi si afara
Ca o evocare
A unui izvor
Cu speranta, dor…

Iubind iubire
Stele-s in privire
Etern stralucind
Clipele pe rand
Printre anotimpuri
Trec a noastre timpuri
Cade iaras’ frunza
Pe jos zaresti bruma
Ploile se astern
Ninsori vin si cern
Primavara, vara,
Toamna, iarna, iara
Numai ea, iubire,
Nu are pieire
Daca o pastrezi
In suflet si-o crezi…
Eu am indraznit
M-am indragostit
Precum val de mare
Emanand visare
Ce framanta dor
Pe tarm ganditor
Dar iubesc, iubind,
Iubirea-mi ti-o-ntind…

În iarnă de Florina Sanda Cojocaru

Zăpezi de blesteme, cenuşi îngropate,
O iarnă ce-şi plânge amarnic căderea,
Biserici de gheaţă în ceruri deşarte

Şi-o noapte ce-aduce-n troiene tăcerea.

Fierbinte e ceaiul şi tu eşti aproape,
Atât de aproape, încât te respir,
Pe-afară apasă durere de ape
Şi ghemul de viaţă, uşor, îl deşir.

Năuci inorogi îngheaţă în noapte,
Mă doare străinul din tine, mă doare!
Miroase-a dulceţuri şi-a mere coapte
Şi toamne agonice îşi cer răzbunare.

Mă arde sărutul de mare sărată
Şi ninge cu lacrimi în pleoapă de lună,
Atât de aproape, n-ai fost niciodată,
Iubite, te rog, să ne ţinem de mână!

O noapte ca asta, nu ştiu să mai fie,
În pal mucegai se bâlbâie ceţuri,
Să rupem din viaţă măcar o fâşie
Şi-apoi, să-aşteptăm alte îngheţuri!

N-ai fost niciodată atât de aproape
Şi-ţi mângâi în iarnă grumaz de pământ,
Frumoşi inorogi mai cer să se-adape
Şi tu îmi şopteşti doar vorbe de vânt.

Te uită, iubite, gonesc inorogii,
Atâta lumină e-n sufletul meu!
Bătrâni întunerici cerşesc ca milogii
Frânturi de poveste din timp ce e-al tău.

Nuntite dureri în noapte ce trece,
Tu minte-mă cald şi minte-mă bine!
În braţele tale uşor m-oi petrece,
Un timp să mai cred că ţii doar la mine.

Fierbinte e ceaiul şi tu eşti aproape,
Atât de aproape, încât te respir,
Pe-afară apasă durere de ape
Şi ghemul de viaţă, uşor, îl deşir.

DRAGOSTE ALBĂ - Versuri Irina Nedelciu - Muzica DLC

Autumnal de Bogdan Dumbraveanu

toamnă, 
de adunat frunzele ca
bigudiurile,

cu sânii plini de merlot,
iubitei îi răbufnesc, din când
în când, tăcerile în metafore
pe care nu plătește taxe și biruri

ce fericită e pe moment
și marea fericită să-i inunde
privirile, diftongii

am plâns destul singurătatea
mângăi umerii și spatele femeii
promisiuni certe
până spre asfințitul
promis de toate științele oculte

secunda belșugului e cea mai scurtă
abreviere a speranțelor
avortate de milenii
roase pe la coate

cerul încă nu s-a prăvălit
alb peste toate frunzele răsucite
ca bigudiurile de adunat
șuvițele umede

prea multe drumuri abandonate
prea multe încăperi ascunse

pentru o unghie de tihnă

nici n-o să mai plângem
nici n-o să mai judecăm
vreun Dumnezeu

o vreme

Cioplitor în aer, cioplitor în vis... de Nicoara Nicolae-Horia

Nu mă întreba ce fac şi cine mi-s,
Lasă-mi liber gândul să îmi fie
Cioplitor în aer, cioplitor în vis,

Doamne, ce sublimă, dulce meserie!

Şi din „truda” asta care mi-e câştigul?
Încă e devreme şi nu pot să ştiu,
Vino lângă mine când te arde frigul,
Focul meu de tine e atât de viu!

Tot mai clar mi-apare chipul cel promis,
Gândul meu lucrează până se termină-
Cioplitor în aer, cioplitor în vis
Şi împrejurul nostru aşchii de lumină...

Ochi 30 de Costel Suditu

Desigur că cercul, a fost mai întâi o linie dreaptă.
Că timpul tot sărea pe ea ca într-o joacă,
Sigur că s-a curbat

Făcând-o un semicerc,
Şi tot jucându-se,
A transformat-o-n roată;

Ce pişicher mai e şi timpul!
Cât amăgeste el pe om,
Născând un oscilant dicton
Că i-ar fi vieţii ciripitul,
Când peste vânturi pribegite
Un cer pustiu se-aşterne,
Cu încrustări nemărginite
În piept şi peste vreme..

De stai puţin să te gândeşti,
Pe cine haina doare?
Şi când durerile lumeşti
Te-au pus vreodată-n soare?

Noi suntem timpul, fiindcă Tot,
Cu noi odată pleacă,
Şi totul va să fie mort,
Ca o măsea stricată.

focul... de Leonid Iacob

Astăzi

am urlat peste zare

biciuit de furtuni

sufletul meu

pornise-n plimbare

şi se zbuciuma

în genuni.

Pădurea urlase nebună,

stelele speriate fugeau

şi-n colţul acela de lună

de dorul flămând

se-ascundeau.

Muşcasem

cu dinţii sterpeziţi

firmituri adunate de-aiurea

focul din mine frigea

arzându-mi în urlet pădurea.

Focul...focul...

cu limba roşie

muşca din trupul meu osândit

urlam

şi-ntrebam

şi-ntrebam

pentru ce n-am murit.

Undeva mierlele

mureau în pădurile mele,

lupi hămesiţi

înfipseseră colţii în ele.

Focul...focul ardea

patimă roşie

blestemată-n uitare...

Azi inima mea a urlat

urlet de lup,

de însingurare.

Focul...focul...

patimă însângerată

se-ntindea...se-ntindea

peste lumea mea dărâmată.

Focul...patima…

Focul…