să pleci - de Bogdan Dumbraveanu

e bine să pleci
unde te poartă
vântul,
tăcut să pleci
drumul nu-şi face
loc printre cuvinte

ele se fac ape şi
ţărmuri din ce în ce mai
îndepărtate
din lacrimile sărate
nisipoase ce nu au ştiut
să curgă

să pleci cât mai speri
că eşti tânăr
că cineva undeva
te va iubi cu o privire
cu un zâmbet
fără să-ţi spună

tăcută să te învelească
zarea ca o tainică
dragoste veşnică

să nu-ţi aduci aminte că
în curând va ninge

Gândul de azi - de Corina Nica

Ce mare ești, copilul meu! Cât ai crescut!
Te iubesc mult, comoara mea, atât de mult!
Ți-am strâns în versuri -amintiri, copilăria
Jurnale-ntregi ți-am dedicat să-mi știi iubirea.

Ca pe o floare, ocrotit, să te știu bine
Cu drag, de griji te-am tot ferit. Și pentru tine
Nimic n-a fost fără de rost sau greu sau mult
Căci tu ești glasul ce mi-e drag să îl ascult.

Cât ai crescut, copilul meu, măsor uimită
Cum viața trece de nebună și grăbită
Cum clipe par atâția ani și pierd la număr
Când văd că mi-ai crescut deja până la umăr.

Și văd în tine mult mai mult decât se-așteaptă
O mamă simplă cum ți-am fost. Și, să fiu dreaptă,
Nu știu de merit eu să am un fiu ca tine
Atât de scump și-atât de mult mai bun ca mine.

CE SUNT EU MAMĂ? - de Oană Stefan Valentin

Firavul pui, sărat și crud
Născut din două lacrimi
Ascunse trist în barbă.
O stâncă ascuțită des
Cu pumnii mult prea strânși
În palme sfârtecate roșu
Scrântite de o treaptă.
Am chip pătat, de apă vie
Cu dinți scrâșniți în maluri
Prăvălitoare-n sus și neagră
Și mersul mi-e greoi și trist
Ce oare sunt eu mama?

Mama pătată alb frumos
De mii de fluturi negri-n plete
Spune-mi ce sunt, ori naște-mă
Mai deslușit, încă o dată
Să-mi port pe îndelete crucea
Încet, din soartă-n soartă.
Știu că, târâtă în genunchi
Și grea de mult prea gând
Tu totuși m-ai zburat.
Cine sunt mamă eu
Povară sau o faptă
Ori simplu vis?

ANTITEZA UNEI IUBIRI -Popa Ines Vanda

Nu vreau să-mi fi și totuși tu îmi ești
Zădărnicie,rai,eternul mâine,
Revii și pleci, sau doar mă răvășești,
Destrami în suflet vise orfeline.

Nu ștergi cărări,dar nici nu le închizi,
Aprinzi un foc ce-n lacrimă îl stingi,
Ca pasărea de pradă mă ucizi
Și-n spovedeli de taină mi te frângi.

Sărutul tău amăgitor ,fugar,
O zbatere-ntre lege și destin,
Ești aripă de înger fără har,
Lași resturi de amor diamantin.

E straniu tot ce-n mine risipești,
Te-alung ca pe dorințe interzise
Și te îngrop în stelele cerești,
Dar țeși ca un păianjen alte vise.

Salvează-mă te rog de tot ce-mi ești,
De cupa cu nectar și cu venin,
Sunt un poem ce nu poți să-l citești,
Ești anotimp de miere și pelin.

Iubirea noastră-i boală fără leac,
Două viori, dar fără de arcuș,
Înstrăinați, dar împreună-n veac
Un veșnic coborâș și un urcuș.

drumul spre casă - de Belean Maria

în zi de sărbătoare
are miros de busuioc și mir
în buzunar
bunica
avea resturi și de anul trecut
când venea tot cu duminica
și ne-o împărțea frățește și în celalalte zile
de peste an
amintirea asta de ogar încă îmi ocupă locul magic

(tare mi-aș fi dorit
mireasma năucă să-mi umple și acum clipele)

deschid porți surpriză
acel sentiment de frică mă pândește la colț
și ce dacă
o deschid și aștept ca drumul către casă
să aibă același miros

talpa
trasă de adâncuri
slăbește cadența

prima poartă care nu are lanțuri
deschisă
poteca care urcă șerpuind
este verde
- bunico
vreau covrig

buzunarul meu este plin de busuioc
și miez de pâine
mâinile întinse spre riduri
nu vor însera în ceara ce îmbătrânește
pe fruntea himerelor
…întunericul își ia hainele și pleacă

acum știu
de aici izvorăsc duminicile
covrigul de pomană
și eu care credeam că bunica le poartă cu ea

GÂNDURI APĂSĂTOARE… - de Paty Serbanescu

Privesc amurgul
ce-aprinde toată zarea…
Mă răsucesc cu norii
răvăşiţi pe cer,
Aştept cu paşii-mi scurşi
să vină-ntunecarea
Şi niciun zgomot
să nu-l simt rebel…

Îi pipăi umbra
unui nevăzut
Iar clipa face salt
din floare-n floare…
Fixaţi sunt ochii
pe un loc necunoscut
În liniştea din preajmă,
ce pare-apăsătoare…

Viaţa trăită
e plină de poveşti
În permanentă frică
atingi mereu mormântul,
Ca-ntr-un final,
să moară ce iubeşti…
Numai atunci în juru-ţi,
se-ntunecă pământul…

Cum o’ncăpea într-o făptură
Munţi de iubire… stropiţi cu ură…

Ascultă vântul… - de Boris Ioachim

Ascultă vântul la fereşti
Şi roagă-te la Cel Preasfântul,
Ca vântul - să nu rătăceşti
Din loc în loc, pe tot Pământul.

Ascultă-i lungul tânguit,
Învălmăşind crengi desfrunzite,
Şi bucură-te, de-ai găsit,
În tine gânduri liniştite.

Ascultă-i plânsul liniştit,
Din înserări, când ploaia cade
Şi bucură-te, de-ai găsit,
În juru-ţi oameni cumsecade.

În ierni, când aspru şi-ncruntat,
Cu răutate-ngheaţă firea,
Te bucură, de ai aflat,
Cel mai de preţ lucru: iubirea.

În primăveri, când suflu-i cald,
Zbiceşte reavăne răzoare,
Tu, punând răutăţii gard –
Găseşte-ţi raza ta de soare.

Şi, astfel, cât îţi va fi dat,
Să calci sub cerul plin de stele –
Îţi va fi sufletu-mpăcat
Şi îndepărtat de orice rele…

N-O FI TÂRZIU... - de Paty Serbanescu

de n-ar veni sfârşitu-odat
să te iubesc pe săturat!
doar timpu-mi bate cuiele
tot risipindu-mi visele…
în inimă, se-nfoaie-o carte
îmi aminteşte despre moarte,
o-nchid mereu şi-i pun sigiliul
o mai sărut… i-aprind fitilul...

mă doare visul despre toamnă
forţându-mi visele spre vamă,
deplâng şi frunzele năuce
şi tot ce mişcă la răscruce…
îmi zboară dorul mai departe,
la Cel… ce faptele le-mparte
braţe-mi întind cu vii făclii
iubind, mă rog… cât voi trăi !

spre seară… strig, apoi te chem
gândul e dus spre recviem,
migrează mintea înspre nori
amestecată-ntre cocori…
aş vrea să plec cu ei odat’
căci dragostea, am îngropat
să sui pe creasta norului
s-ajung în poala dorului.

am mai zâmbit, dar nu-i de şagă
îmi tot dă viaţa... (nu în desagă)...
mă-nvăluie cu dulci poeme
când vântu-adie şi-apoi geme
mă camuflez în fistichiu
cu ochii-nchişi, adulmec fiinţa
poate… n-o fi aşa târziu
să-nmugurească iar, dorinţa.

Monolog - de Cristina Maroiu

Bietule chip din oglindă,
pentru ce mai zâmbeşti?

Eu ţi-am pătruns
până dincolo de ochi
iar acolo se încruntă
o lume plină de ascuţişuri,
toate împrumutate
din adevărurile unui urlet
cu bis-uri la scenă deschisă!

N-am crezut niciodată,
nici unul dintre noi,
că viaţa este sau ar putea fi
aşa cum o descrie artistul
pe o peliculă de 16 mm…
Acolo, în spatele zâmbetelor,
se pot ascunde uneori,
armate întregi de mimi!

De aceea, nu-ţi voi cere
să fii vesel, să te strâmbi
ca la paradă…
Tu, chip nestrăin,
nu eşti păpuşa mânuită
de nişte circari beţi,
ca să amuze târgoveţii!

Ştiu, ai îmbătrânit, şi ridurile nu mint…

Nu mai vreau să te prefaci,
pentru mine este suficient
de-acum înainte
dacă taci,
cu privirea departe!

Durere de toamnă-- -Florina Cojocaru

Mă doare a toamnă tăcută şi rece,
Mă doare
a ploi ce-mi îneacă pământul,
În toamnă de mine, încet m-oi petrece,
M-oi pierde cu gândul, m-oi pierde cu vântul.

Mă doare tăcerea în toamnă de mine,
Cerşesc amintiri la colţuri de stradă,
Mă spală rugina, mă arde de tine,
Iar ochii mei abia pot să vadă.

Iubite, mă strânge corsetul de frunze,
Pământuri mocnesc războaie de-o vară,
Un vânt mă sărută de umede buze,
Şi-apusuri bolesc a doruri, spre seară.

Atâta trădare, atâta minciună,
În nopţi violete mi-e inima goală!
O toamnă ar vrea să ne ţinem de mână,
Dar dragostea zace în paturi, a boală.

Sătulă-s de mine, depresie-n toamnă,
Şi-un cer cărămidă, ce-a moarte mă cheamă;
M-apasă, iubite, singurătatea,
Şi cred că-i mai tâmpă, mai laşă ca moartea!

Nebuni ce-ar zbura şi cu aripi de lut,
Eu, bocetul lumii, abia de-l ascult,
Mă-nchid într-un mine, pustie şi rece,
Prohoduri de lacrimi, a toamnă s-or trece!

Ghiocuri de ape, miros de gutuie,
O viaţă sălcie, uşor amăruie,
Şi-un dor amarnic de tine, în noapte,
Dar tu eşti departe, atât de departe!