Privesc amurgul
ce-aprinde toată zarea…
Mă răsucesc cu norii
răvăşiţi pe cer,
Aştept cu paşii-mi scurşi
să vină-ntunecarea
Şi niciun zgomot
să nu-l simt rebel…
Îi pipăi umbra
unui nevăzut
Iar clipa face salt
din floare-n floare…
Fixaţi sunt ochii
pe un loc necunoscut
În liniştea din preajmă,
ce pare-apăsătoare…
Viaţa trăită
e plină de poveşti
În permanentă frică
atingi mereu mormântul,
Ca-ntr-un final,
să moară ce iubeşti…
Numai atunci în juru-ţi,
se-ntunecă pământul…
Cum o’ncăpea într-o făptură
Munţi de iubire… stropiţi cu ură…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu