drumul spre casă - de Belean Maria

în zi de sărbătoare
are miros de busuioc și mir
în buzunar
bunica
avea resturi și de anul trecut
când venea tot cu duminica
și ne-o împărțea frățește și în celalalte zile
de peste an
amintirea asta de ogar încă îmi ocupă locul magic

(tare mi-aș fi dorit
mireasma năucă să-mi umple și acum clipele)

deschid porți surpriză
acel sentiment de frică mă pândește la colț
și ce dacă
o deschid și aștept ca drumul către casă
să aibă același miros

talpa
trasă de adâncuri
slăbește cadența

prima poartă care nu are lanțuri
deschisă
poteca care urcă șerpuind
este verde
- bunico
vreau covrig

buzunarul meu este plin de busuioc
și miez de pâine
mâinile întinse spre riduri
nu vor însera în ceara ce îmbătrânește
pe fruntea himerelor
…întunericul își ia hainele și pleacă

acum știu
de aici izvorăsc duminicile
covrigul de pomană
și eu care credeam că bunica le poartă cu ea

GÂNDURI APĂSĂTOARE… - de Paty Serbanescu

Privesc amurgul
ce-aprinde toată zarea…
Mă răsucesc cu norii
răvăşiţi pe cer,
Aştept cu paşii-mi scurşi
să vină-ntunecarea
Şi niciun zgomot
să nu-l simt rebel…

Îi pipăi umbra
unui nevăzut
Iar clipa face salt
din floare-n floare…
Fixaţi sunt ochii
pe un loc necunoscut
În liniştea din preajmă,
ce pare-apăsătoare…

Viaţa trăită
e plină de poveşti
În permanentă frică
atingi mereu mormântul,
Ca-ntr-un final,
să moară ce iubeşti…
Numai atunci în juru-ţi,
se-ntunecă pământul…

Cum o’ncăpea într-o făptură
Munţi de iubire… stropiţi cu ură…

Ascultă vântul… - de Boris Ioachim

Ascultă vântul la fereşti
Şi roagă-te la Cel Preasfântul,
Ca vântul - să nu rătăceşti
Din loc în loc, pe tot Pământul.

Ascultă-i lungul tânguit,
Învălmăşind crengi desfrunzite,
Şi bucură-te, de-ai găsit,
În tine gânduri liniştite.

Ascultă-i plânsul liniştit,
Din înserări, când ploaia cade
Şi bucură-te, de-ai găsit,
În juru-ţi oameni cumsecade.

În ierni, când aspru şi-ncruntat,
Cu răutate-ngheaţă firea,
Te bucură, de ai aflat,
Cel mai de preţ lucru: iubirea.

În primăveri, când suflu-i cald,
Zbiceşte reavăne răzoare,
Tu, punând răutăţii gard –
Găseşte-ţi raza ta de soare.

Şi, astfel, cât îţi va fi dat,
Să calci sub cerul plin de stele –
Îţi va fi sufletu-mpăcat
Şi îndepărtat de orice rele…

N-O FI TÂRZIU... - de Paty Serbanescu

de n-ar veni sfârşitu-odat
să te iubesc pe săturat!
doar timpu-mi bate cuiele
tot risipindu-mi visele…
în inimă, se-nfoaie-o carte
îmi aminteşte despre moarte,
o-nchid mereu şi-i pun sigiliul
o mai sărut… i-aprind fitilul...

mă doare visul despre toamnă
forţându-mi visele spre vamă,
deplâng şi frunzele năuce
şi tot ce mişcă la răscruce…
îmi zboară dorul mai departe,
la Cel… ce faptele le-mparte
braţe-mi întind cu vii făclii
iubind, mă rog… cât voi trăi !

spre seară… strig, apoi te chem
gândul e dus spre recviem,
migrează mintea înspre nori
amestecată-ntre cocori…
aş vrea să plec cu ei odat’
căci dragostea, am îngropat
să sui pe creasta norului
s-ajung în poala dorului.

am mai zâmbit, dar nu-i de şagă
îmi tot dă viaţa... (nu în desagă)...
mă-nvăluie cu dulci poeme
când vântu-adie şi-apoi geme
mă camuflez în fistichiu
cu ochii-nchişi, adulmec fiinţa
poate… n-o fi aşa târziu
să-nmugurească iar, dorinţa.

Monolog - de Cristina Maroiu

Bietule chip din oglindă,
pentru ce mai zâmbeşti?

Eu ţi-am pătruns
până dincolo de ochi
iar acolo se încruntă
o lume plină de ascuţişuri,
toate împrumutate
din adevărurile unui urlet
cu bis-uri la scenă deschisă!

N-am crezut niciodată,
nici unul dintre noi,
că viaţa este sau ar putea fi
aşa cum o descrie artistul
pe o peliculă de 16 mm…
Acolo, în spatele zâmbetelor,
se pot ascunde uneori,
armate întregi de mimi!

De aceea, nu-ţi voi cere
să fii vesel, să te strâmbi
ca la paradă…
Tu, chip nestrăin,
nu eşti păpuşa mânuită
de nişte circari beţi,
ca să amuze târgoveţii!

Ştiu, ai îmbătrânit, şi ridurile nu mint…

Nu mai vreau să te prefaci,
pentru mine este suficient
de-acum înainte
dacă taci,
cu privirea departe!

Durere de toamnă-- -Florina Cojocaru

Mă doare a toamnă tăcută şi rece,
Mă doare
a ploi ce-mi îneacă pământul,
În toamnă de mine, încet m-oi petrece,
M-oi pierde cu gândul, m-oi pierde cu vântul.

Mă doare tăcerea în toamnă de mine,
Cerşesc amintiri la colţuri de stradă,
Mă spală rugina, mă arde de tine,
Iar ochii mei abia pot să vadă.

Iubite, mă strânge corsetul de frunze,
Pământuri mocnesc războaie de-o vară,
Un vânt mă sărută de umede buze,
Şi-apusuri bolesc a doruri, spre seară.

Atâta trădare, atâta minciună,
În nopţi violete mi-e inima goală!
O toamnă ar vrea să ne ţinem de mână,
Dar dragostea zace în paturi, a boală.

Sătulă-s de mine, depresie-n toamnă,
Şi-un cer cărămidă, ce-a moarte mă cheamă;
M-apasă, iubite, singurătatea,
Şi cred că-i mai tâmpă, mai laşă ca moartea!

Nebuni ce-ar zbura şi cu aripi de lut,
Eu, bocetul lumii, abia de-l ascult,
Mă-nchid într-un mine, pustie şi rece,
Prohoduri de lacrimi, a toamnă s-or trece!

Ghiocuri de ape, miros de gutuie,
O viaţă sălcie, uşor amăruie,
Şi-un dor amarnic de tine, în noapte,
Dar tu eşti departe, atât de departe!

Să cânte-o flaşnetă!--- -Florina Cojocaru

Să cânte-o flaşnetă în colţu-mi de lume,
Sub ceruri de fontă, de toamnă ce-apasă,
Să spunem şi rele, să spunem şi bune,
Să spunem şi cât eşti tu de frumoasă!

Flamingi de lumină, pe ţărm părăsit,
Pădure ce-şi poartă rugină pe plete,
Şi eu, spunându-ţi cât de mult te-am iubit,
Iar vorbe de mine, uşor, să te-mbete!

Să cânte-o flaşnetă în dimineaţă
Un cântec uitat dintr-un timp ce-a trecut,
Şi tâmple în mâini, durere şi ceaţă,
Iubito, mă tem că e totul, pierdut!

Eu te-am iubit a toamnă şi ploi,
A verde murind de pală cădere,
Aveam atâta nevoie de noi,
Şi totul e-n urmă, trecut şi tăcere!

Nu căuta în suflet de mine,
Spălat-am cu ploi de lacrimi, pământul!
Aveam atâta nevoie de tine,
Durea atât de tare, cuvântul!

Nimic fumos în toamnele mele,
Nimic n-ai găsit un timp să te-oprească!
Acum, rogi de ceruri, cădere de stele,
Şi suflet de mine, să te iubească.

Sunt vindecat, în pădure golaşă,
Iubire de tine, o simplă-amintire!
Omorât-ai, femeie, iubirea, din faşă,
Şi n-am avut dreptul la fericire!

Mă doare să văd iubire târzie,
Mă doare să-ţi văd ochii plânşi, dintr-o mare,
Să cânte-o flaşnetă, a toamnă să-mbie,
Şi tu să rogi de mine, uitare!

îmi spui că ai un vis de Nuța Istrate Gangan

stingher
claustrofobic
care se rătăceşte în nopţile cu lună plină

ţi-e frică să-l laşi nesupravegheat
pentru ca în nebunia lui
ar urla lunatec
tulburând somnul catifelat al magnoliilor

din când în când mi-l trimiţi
pe furiș
înfăşurat în sclipiri argintate
tivit cu petale albe şi moi

(ştii că şi mie îmi este frică de întuneric?)

uneori
când nopţile mele sunt blânde și albastre
îl cuprind în braţe
şi-l las să-mi atingă cu tandrețe
tâmpla şi sânul

alteori insă
nopţile mele sunt negre
şi au cearcăne vineţii
lunile mele se ascund în întunecimi hulpave
şi îşi sticlesc dinţii galbeni
printre crengile negre şi arse ale copacilor otrăviţi la rădăcină

visul tău s-ar distruge
dacă s-ar rătăci într-o noapte ca aceasta
ţi-l trimit înapoi neatins

nu vreau să-ţi distrug visul, darling...

nici nu vreau să-l rătăceşti
în nopţile altcuiva

drumul spre nicăieri de Renate Müller

liniştea se plimbă prin ceaţă
pe drumul ce se-ntinde spre cer
pete de aur aşezate-n dimineaţă

adâncul se-neacă-n mister

nici urmă de urme de viaţă
în taină toate se învelesc
zarea înroşită-i la faţă
razele soarelui se despletesc

un gard proptit în humă
două pietre durabili străjeri
iarba-nvelită în brumă
îngrădeşte drumul spre nicăieri

HD 05.10.2012 Renate Müller

îmi spui "iubito" de Maria Belean

dar
sunt ploaie
șoptesc

când lin
când în ropote
când tac
dar
sunt ploaie
stropii sunt cuvinte
te îmbracă

începi să vezi
cu mâna
departe

nu auzi
cum se dilată
dâre
între clipe
nu vrea să se nască
paiața
dar
te vindec
să încapi în clipa
care se va naște

ploaia
pierde stropii
șoptind