Paşi de Florina Sanda Cojocaru

Sunt paşi ce-şi poartă cadenţa prin viaţă
Sub ceruri c

e-atârnă de norii prea grei,
Sunt urme ce-şi târâie în toamnă, speranţă,
Urmele paşilor mei.

De toamnă uitat-a pădurea în noapte,
Rugini picurând din ceruri de gri,
Apusuri îmi zac după nori, sfârtecate,
Şi ploi de gânduri te roagă să vii.

Sunt paşi ce mă poartă de-aiurea, spre tine,
Sunt paşi ce mă duc,rănit, înapoi,
Un verde regal mai moare de mine,
Iar vânturi mai poartă de toamnă, război.

O lună-ncolţită în ceruri stinghere,
Lumini ce se nasc cu prea multă durere,
Şi umblu de toamnă, hai-hui, ca nerodul,
Şi port după mine, de mine, prohodul.

O lume grăbită şi paşi ce răsună
A fericire, sau a furtună,
În gri dimineaţă, depresii de noapte,
Şi ploaie ce-nvăluie a brumă şi şoapte.

Trăim dintr-un tine, trăim dintr-un mine,
În paşi care dor de ziua ce vine,
Şi scărţie-a toamnă bătrână, pământul,
Când vântul îmi poartă spre tine, cuvântul.

Lehamite, ceaţă, bogaţi şi săraci,
O mie de îngeri, o sută de draci,
Şi cerul băltind în râuri de frunze,
Săruturi păstrez pe umede buze.

Biserici se-nalţă, fantasme de ceaţă,
Şi-o noapte îngână a dimineaţă,
Mi-e toamnă, iubito, şi zău, nu mi-e bine,
Iar paşii mă poartă de-aiurea, spre tine.

Sunt singur, femeie, şi doare de gânduri
O toamnă ce-mi caută a dor, printre rânduri,
Primeşte-mă-a toamnă, primeşte-mă-a iarnă,
Şi lasă-mă-acolo, uitare să-mi cearnă!

Sărac fără tine, sărac fără noi,
Şi toamna ce-mi plânge amarnic, a ploi,
Mi-e toamnă, iubito, mi-e toamnă de tine,
Ba râd, ba plâng, netoamnă de mine!