joi, 25 octombrie 2012

DOAR TU ȘI CHITARA - Lore Moișan

Lasă o notă să cadă încet, 
Un sunet prelung al vechilor taine,

Rămâi lângă mine și cântâ-mi un vers
Din noaptea adâncâ a inimii tale!

Cântă-mi , te rog, mai trist ca altădată!
Voi plânge cu tine poemul ascuns.
Bacovia ascultă privind de departe
Un vechi și târziu, enigmatic răspuns.

Rămâi lângă mine doar tu și chitara,
Două entități și un singur cuvânt,
Perdelele trase acoperă zarea
Începe să cânți când vezi că eu plâng!

Acoperă liniștea târziu tainuită
Cu note, păreri și triste povești,
Eterna noastră profundă elegie
Ce stăruie în mine prin faptul că ești!

Ciudate înțelesuri au căpătat și anii
Ce trec ca o notă pierdută în vânt,
Promite-mi că vrei să cânți încontinuu! ...
Nu îmi doresc nimic decăt să te ascult.

Rămâi lângă mine doar tu și chitara
Să depănăm din urmă istorii firești,
Să-nchidem în cântec cu noțiuni abstracte
Antichități de suflet din timpuri stravechi!

O oră din noapte ne știe povestea
Și vine adesea să cânte cu noi.
Un fel de odă, dar tristă e parcă,
Spulberată iluzie trăită in doi.

Chitara mai cântă o ultimă strofă
Și vreau să îți spun înainte să pleci
Că totuși rămân etern efemere
Iubirea, un cântec și faptul că ești.

03.04.2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu