Le împletește, ori mi le face salbe.
Cercei mi-atârnă la urechi- ca lacrimi,
O mare-ntreagă plină e cu patimi!
Și fiecare strop se frânge în lumină:
Unu-i de soare alb, iar altul e de tină,
Se-atrag, se contopesc în vina fără vină
Și se rotesc în cercuri de zăpadă fină...
E el, Magicianul, apare fără veste,
În palmele-i deschise mereu cu o poveste
Și-n șoaptă, la ureche, ca vântul suflă-ades,
Cuvinte ne-nțelese, dar zise pe-nțeles...
O dată-i soare, scos de-o rază ca de o ureche
Și vine ca prinos iubirii de pereche...
Apoi, e raza lunii din noaptea cea adâncă,
Lumină-n umbra colțuroasă de înnegrită stâncă.
Lamă în zi de sărbătoare, cuțit ce taie pâine
Și prevestind moartea, se pare, a zilelor de mâine,
Magicianul ce-mi apare-ades în vis adânc,
E al pădurii-n veci ales și-al apelor cuvânt.
Străjerul veșnic nedormit, veșnic cu ochi agili,
Apare trăsnet răvășit, ori fulgerul tiptil,
Iar ochii verzi dacă-i privești cu luare-aminte,
Ușor, ușor, te rătăcești uitând și de cuvinte...
Aduce iarnă-n miez de vară când suflă viscolit,
Magicianul meu din seară atât de mult iubit!
Când ninge-n mine, vine vara cu iarna dimpreună,
Iar Soarele cu alba Lună danseaza mână-n mână...
Zăpada aurie și ochii smaraldini,
În vara cenușie e gerul cel hain...
Magicianule, adu-mi-te pe tine-n dar,
Obrazul cald, în pieptul meu ți-l reazemă- hotar
Al luminatei ierni de gheață și de vis
Și-a-ntunecatei veri de suflet mort, proscris!
Să-mi geruiești și gura, sărutu-ți să mă prade,
Iar mâna-ți să alunece pe mine în cascade...
Frământă-mă cu foame, cu ură, cu iubire,
Magicianul meu, mă leapădă de fire...
Să vii în albă iarnă cu ochii tăi de vultur,
Să vii în neagră vară, de patimi să te scutur...
Cu mâini abile să învârți tot cercurile albe
Și se le-nmoi adeseori în lacrimile-mi calde,
Sărută-le, iar sarea lor și marea s-o albească,
Și vara neagră, și iarna ta împărătească...
Mă-ncolăcesc pe palma-ți, ca șarpele de iarbă,
Te-ademenesc să te întinzi cu mine pe o nalbă
Și împletiți în cercuri albe, prin iarna din ferestre,
Magicianul meu, de moarte, mai spune-mi o poveste!
Camelia Armati
Și fiecare strop se frânge în lumină:
Unu-i de soare alb, iar altul e de tină,
Se-atrag, se contopesc în vina fără vină
Și se rotesc în cercuri de zăpadă fină...
E el, Magicianul, apare fără veste,
În palmele-i deschise mereu cu o poveste
Și-n șoaptă, la ureche, ca vântul suflă-ades,
Cuvinte ne-nțelese, dar zise pe-nțeles...
O dată-i soare, scos de-o rază ca de o ureche
Și vine ca prinos iubirii de pereche...
Apoi, e raza lunii din noaptea cea adâncă,
Lumină-n umbra colțuroasă de înnegrită stâncă.
Lamă în zi de sărbătoare, cuțit ce taie pâine
Și prevestind moartea, se pare, a zilelor de mâine,
Magicianul ce-mi apare-ades în vis adânc,
E al pădurii-n veci ales și-al apelor cuvânt.
Străjerul veșnic nedormit, veșnic cu ochi agili,
Apare trăsnet răvășit, ori fulgerul tiptil,
Iar ochii verzi dacă-i privești cu luare-aminte,
Ușor, ușor, te rătăcești uitând și de cuvinte...
Aduce iarnă-n miez de vară când suflă viscolit,
Magicianul meu din seară atât de mult iubit!
Când ninge-n mine, vine vara cu iarna dimpreună,
Iar Soarele cu alba Lună danseaza mână-n mână...
Zăpada aurie și ochii smaraldini,
În vara cenușie e gerul cel hain...
Magicianule, adu-mi-te pe tine-n dar,
Obrazul cald, în pieptul meu ți-l reazemă- hotar
Al luminatei ierni de gheață și de vis
Și-a-ntunecatei veri de suflet mort, proscris!
Să-mi geruiești și gura, sărutu-ți să mă prade,
Iar mâna-ți să alunece pe mine în cascade...
Frământă-mă cu foame, cu ură, cu iubire,
Magicianul meu, mă leapădă de fire...
Să vii în albă iarnă cu ochii tăi de vultur,
Să vii în neagră vară, de patimi să te scutur...
Cu mâini abile să învârți tot cercurile albe
Și se le-nmoi adeseori în lacrimile-mi calde,
Sărută-le, iar sarea lor și marea s-o albească,
Și vara neagră, și iarna ta împărătească...
Mă-ncolăcesc pe palma-ți, ca șarpele de iarbă,
Te-ademenesc să te întinzi cu mine pe o nalbă
Și împletiți în cercuri albe, prin iarna din ferestre,
Magicianul meu, de moarte, mai spune-mi o poveste!
Camelia Armati
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu