Fără supărare şi durere de Costel Suditu

Aş vrea să iau toată supărarea pământului
Şi să dispar cu ea pentru totdeauna.
Să îmblânzesc cu fruntea mea şi obrajii mei

Vaierul vântului;
Să mă arunc de pe marginea pământului
Cum face spuma Mării nerăbdării.
Aş vrea... degeaba de-aş putea
Că omul e rupt,
Să fiu un cuvânt;
Uzat declarat căutat;
Aşa, să iau durerea pământului şi
Cu a mea,
Să mi se spargă fierea;
Şi să fug departe de orice rotaţie;
Treacă păsări meditaţie
Şi câte-un pom...
Vreun rest de gând
Şi vreun rebut de om,
Şi ochi plângând
Prin spaţiul dintre mine
Şi străluciri de stea, diamantine;
Să nu mai fiu în trup,
Şi cu păreri de rău
Că n-am fost înţeles de Dumnezeu,
Să scutur supărarea şi durerea
Îndestulate de amar cu fierea,
Peste amorul Universului,
Cel propriu,
Demenţial de ameţit cu opiu,
Şi dresului,
Să-i fiu ca ştab congresului
De stele,
Ca cea mai nouă dintre ele
Pământule, cu fără supărare şi durere...