Vagabond de Bogdan Dumbraveanu

mă adoptă ziua nouă
ca pe un vagabond
fără timp

în oglindă

ierburile divers colorate,
nisipurile,argilele
ce mi-au sorbit paşii

prietenii puţini şi vechi
ai vorbelor, ai cramelor

cărţile pe care le-am scris
sub semnătura altora
de când mă ştiu

chipul meu, doar contur

îmi pun întrebări
ce nu cer răspuns

te văd alungată din tine
de teama de nu greşi rostul
prezentului ghemuit între
paranteze prea colţuroase

vreau să-ţi fiu leac, cu palmele,
gleznelor, tălpilor-
o clipă certitudinea
pe care poţi merge

până să mă adopte
iar ziua nouă
ca pe un vagabond fără timp