Afară, pe-nserate, o ceaţă deasă curge
Se împrăştie-n văzduh, alee ea parcurge.
Copac cu frunze moarte, somnul încet şi-l plânge
Căci a venit toamna, dar vine şi se duce…
O lună plină, sus pe boltă se închină
Şi îşi cheamă stelele, şi cine să mai vină?
Doar toamna-n faţa lor îşi simte chemarea
Ele o mai ascultă, îi încălzesc cărarea.
În parcul des, cu umbră, o linişte se lasă,
O cucuvea mai cântă, ecoul ei m-apasă.
Simt cum toamna-mi intră-n suflet, nemiloasă
Vine, şi se duce, se lasă o ceaţă deasă.
( Andreea Coman – 25 Octombrie 2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu