miercuri, 31 octombrie 2012

Mulțumescu-ți, Doamne! - de Emil Marian

Eu mulțumescu-ți, Doamne,
Că din al tău prinos,
Printre-ale mele toamne,
Te uiți la păcătos.
Eu simt a TA iubire,
Și viața ce-o să vie,
Prin mine faci vorbire,
Și mi-ai dat poezie.
Cînd văd a lumii rele,
Inima-mi piept se frînge,
Arunc ochii spre stele,
Și-atunci doar unul plînge,
Căci celălalt zărește
Speranța printre nori,
În CEL ce TE iubește
Tot timpul, chiar de mori.
Și plin de-a TA iubire,
Mă-ntorc atunci în lume,
Să fac mereu vorbire,
De TINE și-al TĂU NUME:
Probabil c-alte soarte
Nu sunt, c-am multe toamne,
Da’-ntr-una pîn’ la moarte,
Eu mulțumescu-ți, Doamne!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu