Are să vină o vreme de Costel Suditu

Are să vină o vreme,
Când o să avem bani destui;
Săraci să fim pământului

Şi tot vor fi prea mulţi;

Are să vină o vreme,
Când n-o să mai vrem totul perfect;
Chiar de s-ar putea să fie,
O să ne prefacem că nu vedem;
Atunci aflăm că perfect, e doar sfârşitul;

Are să vină o vreme,
Când o supărare ne-ar bucura;
Când ne-am da şi dinţii din gură pentru ea;
Şi o trădare chiar ne-am dori,
Cu ea o bucată de timp şi de zi;

Are să vină o vreme,
Când toate drumurile nemerse
Se vor răzbuna crunt dar înţelese;
Când vom sta ca un sâmbur lăsat
Pe pământ, de fructul prea copt de stricat;

Are să vină o vreme,
Când florile nemirosite,
Se vor întoarce înspăimântător de întregi
Dar ofilite,
Iar de-ai simţi că tot mai miros,
Nu va fi de cât, acel dorit de prisos;

Are să vină o vreme,
Când o să fii rege,
Pentru că îţi dai seama,
Că poţi, dar unul rece,
Nebun;
Pe care îl frige şi-l strange coroana,
Fără aer nou în plămân;

Are să vină şi vremea aceea
Când vom avea tot ce ne-am dorit
Până să nu mai avem timpul;
Singurul pierdut de altfel, pierit
Când soarele va arde pământul,
Şi luna cu mâna va strange rămasul;
O şoaptă probabil, marcându-ţi popasul.