Atât de dor... de Augustin Septimiu Ion

Atât îmi e de dor de tine 
Iubire blândă și suava... 
Unde-au fugit acele clipe 

Când în trupuri fierbea lavă ?

Când totul strălucea-n averse,
Când veneram verbu-a iubi
Și nu părea ca să ne pese
De ce a fost... sau ce va fi...?!

Mi-e dor de patima iubirii
Ivită-n ochi pierduți de damă...
De-abecedarul fericirii
Pe care-l descifram cu teamă.

De frenezia pasiunii,
Devoratoare, congruentă,
De care tu - minunea lumii -
Ești incurabil dependentă.

Mi-e dor de-acea feminitate
Pierdută cine știe unde,
Perena sensibilitate
Care-i dădu femeii... nume !

Unde-s... plimbările din noapte ?
Cotrobăind prin trupul tău,
Când rătăceam pierdut prin șoapte,
În... Eu-l tău... găseam ecou.