Gând de toamnă - de Boris Ioachim

Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă

Frunza ruginie aşterne-se sub pas,
Şi se-aud în noapte chiote de nuntă
Tulburând cu larmă al tăcerii glas.

Îmi tresare gândul, hohotind bezmetic
Amintindu-mi, sadic, de trecutul mort,
Şi se adună-n grabă negrele corăbii
Ale amintirii-n al inimii port.

Pleoapa cerne lacom ploile durerii
Rana greu ascunsă se deschide iar
Mă-nfioară-n noapte amintirea verii -
Vara tinereţii şi stinsul ei jar.

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Văd, în amintire, o iubire vie -
Patimă ascunsă-n ochii care cer...
Dragoste nebună – ce n-a fost să fie,
Sentimente care, astăzi, zac stingher.

Văd, în amintire, muguri de april -
Văd o fată dulce, cu un râs bizar
Şi-mi revin în suflet lacrimi de copil
Şi tristeţi nespuse – şi suspin amar.

Anii – pietre grele – vise-au măcinat
Dragostea pierdută mi-e blazon şi chin,
Des îmi port în noapte trupul ruinat
Şi-o-ntrebare-mi umple gândul de venin:

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?
Calea care duce către nicăieri
Tot mai des s-aşterne sub stingherul pas
Nu mă mai sărută limpezi primăveri –
Nu e vis s-aprindă înecatu-mi glas.

Fata mea ciudată, fata mea de-april,
Cine-n miez de noapte te-o mai pomeni
Când sub strai de iarbă, rece şi umil,
M-or culca – şi-n tină mă voi risipi?

…Frunza ruginie aşterne-se sub pas
Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă;
Să ne luăm, iubito, ultim bun-rămas -
Căci m-aşteaptă moartea, să-ncropim o nuntă.

...Viaţă blestemată,
Toamnă fumurie,
De ce am ars degeaba
Şi n-a fost să fie?