În suflet floare... de Ovidiu oana-pârâu

Atât de singur sunt în noapte
Încât mă-ncearcă nemurirea.
Doar într-un colţ de suflet creşte
Răsadul ce mi-a dat iubirea.

I-am pus credinţa adăpost,
Să se-nfiripe şi să crească.
Îl ud cu lacrime curate
Şi îl aştept să înflorească.

E lung al florii anotimp,
Şi vânturi aspre-i dau târcoale,
Cercând s-o rupă de la mine,
Să o dezbrace de petale.

Vor s-o usuce, să se treacă.
S-o schimbe într-o simpla iască.
Eu nu renunţ, mă lupt cu lumea,
Iar floarea tot o să-nflorească.

Va creşte rădăcini în mine,
Ce mă-ntăresc şi-o fac dorită,
Peste un timp, când va fi floare,
Va şti de cine e iubită.

O să presare-n jur seminţe
Din care vor rodi lăstare,
Iar eu a lumii răutăţi
Le voi privi cu nepăsare.