Dumnezeu priveşte în noi
prin ferestrele sufletului …
sau ar vrea … dar unele stau zăbrelite,
altele se ascund după storuri
scorojite sau mai noi,
ori după perdele care mimeaza floral viaţa.
E ca şi când am crede
că ne ferim de darurile Lui.
Nu lăsăm nici măcar soarele să intre,
să alunge însingurarea,
ori să încălzească sămânţa speranţei.
Eu n-am fereastră la suflet!
E liber să colinde cu vântul, sub ploaie,
amestecat printre fluturi sau steluţe de nea,
poposind mereu, şi mereu ...
undeva unde fluturii sunt primiţi cu drag,
unde fulgii nu vor să răcorească dogoarea ...
un loc unde duce, aduce sau naşte câteodată alţi picuri.
Iar când revine îmi spune şăgalnic:
- Îţi prezint iar şi iar acelaşi musafir de onoare!
Primesc cu drag cele două suflete îngemănate
şi aştern peste poposirea lor doar voalul
unei tăceri chicotinde pe post de unduită fereastră.
Prin ea intră, uitând să mai iasă, iubirea ...
24.01.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu