Urme pe oglindă de Boeru Valentin

De ce sunt înciudat astăzi pe mine?
M-am mulţumit întruna cu puţin.
Cu traiul zilnic, simplu…
Cu doza mea de chin,
Oftând prelung, refren între suspine.

Am depăşit mereu cu nodu-n gât,
Obstacole, răscruci spre pante line.
Am spus mulţam, e bine şi atât,
Fără să număr restul,
Primeam ce se cuvine!

Lăsam impresia greşită, că nu-nţeleg,
Când studiat atent,
Poate cu rea credinţă,
Mi se cerea tăcere, respect şi pocăinţă,
Prin ghicitori tembele,
Cu scop să le dezleg.

Dar n-am fost prost deloc,
Nici chiar pentr-o clipită.
Am măsurat atent,
Ştiind ceea ce fac.
Am dibuit măsura dintre cojoc şi ac,
Punctând mereu cu forţa potrivită.

Dar câţi din lumea asta n-au pătimit la fel?
Şi câţi din ei au spus că-i dreaptă plata?
Un şir bombănitor,
Un lanţ ca de oţel,
În care se reflectă,
Zbătându-se legată,
Fără scăpare, soarta.