Prag de noiembrie de Boris Ioachim

Din zări, zâmbind, vin norii de ninsoare,
Aduşi de-un vânt tăios şi hainit…
Se pregăteşte toamna de plecare –

Dar fără a-i spune iernii „bun-venit”.

Drum cu pietriş, scrâşnind sub pas agale…
Pe-alături, din salcâmi, frunzare plâng –
Tăcut, posac şi plin de nepăsare,
Răceala brumelor în mine-o strâng.

Plopii, lipsiţi de-a frunzelor podoabă,
Sub vânt, se-ndoaie şi se zgribulesc…
Natura pare-o deşirată gloabă
Ce-şi clatină povara, nefiresc.

Grădinilor, de brume pustiite,
Doar crizantemele le dau culori –
Curând, vor fi şi ele potopite,
De-omături grele şi de vineţi nori.

De gânduri negre, mintea mi-e golită,
Dar simt neînţeles şi tainic jind
După o zi, anume, însorită -
Când, vesel, dragoste purtam în gând.

Ce încrâncenat şi plin de răutate,
Cu sârguinţă vântul mă plesneşte!
Însă, din drum, nicicum nu mă abate –
Căci fără ţintă merg, păşind orbeşte

Spre-o zare ce, demult, nu mă mai cheamă
Spre-un viitor – ce mi-e, de-acum, străin…
Cred că destul speranţei i-am dat vamă –
E vremea, din tristeţi, să-mi fac cămin.

…Drum cu pietriş, scrâşnind sub pas agale…
Pe-alături, din salcâmi, frunzare plâng –
Tăcut, posac şi plin de nepăsare,
Răceala brumelor în mine-o strâng.