Am învăţat să nu mai zâmbesc de Costel Suditu

Muşcând din cer de din partea mea de lume,
Am ajuns să înţeleg că
Nu mă hrănesc cu el,

Unde poate că e prea zemos...
Era la început,
În locul naşterii mele;
Acolo am muşcat întâia oară.
Crăpau neîntâmplările
Eliberate aşa, spre a se întâmpla,
Rănindu-mi gura inimii
Ascunsă în gura cu dinţi,
Slută şi însângerată cu cerul ei
Eliberând tăceri
Luminiscente.
Ascultând vacarmul naşterii
Din cerul mușcăturii mele,
Identică, de altfel, cu prima, când
Mîncam zâmbet,
Am învăţat să nu mai zâmbesc.