comoara uitată de Renate Müller

sufletul mi-l acoperisem 
cu zdrenţe
ca pe-un copil sărman 

mi-l înveleam

îl ascundeam la nevoie

tu eşti unicul
ce s-a avântat fără teamă
în adâncurile mele sinistre

te plimbi prin mine
ca printr-un templu antic

întrezăreşti
razele diamantine
care radiază de puritate
prin grămada înaltă de petice

şi înţelegi