CONTAGIOS de Aurel Peteoaca

Ai fost diagnosticat poete cu o boală rară,
De aceea îți faci consultul ,astăzi, la oraș,
Riști să intri urgent în carantină ordinară,
Iar visul să-ți rămână în starea de sevraj.

Dar diabolic râzi de orice fel de analiză,
Pe oamenii în halate îi vezi ca pe pigmei,
Parafa lor îți declanșează un puseu de criză,
În codul tău genetic sunt cromozomi de zei.

Ți-au administrat în prima fază sedative
Și te-au adus cu forța,iarăși, pe pământ,
Iar poezia ți-au etalat-o în tuburi, pe stative,
Și-ți fac frotiu pe lamă din orișice cuvănt.

Ei nu vor un diagnostic stabilit în pripă,
Au hotărât să-ți facă bioproba dintr-un vis,
Le-ar fi comod să suferi de-o banală gripă
Și atunci cu siguranță cazul l-ar fi închis.

Te manifești trădând sindrom de euforie,
Probabil te declară în acte,cronic și nebun,
Te-au depistat contagios la vers de poezie,
Iar la prostia care doare , ai răspuns imun.

te-aş mângâia ... de Ovidiu Oana-pârâu

Te-aş răsfăţa cum mângâie clepsidra

nisipul curs în poala veşniciei

şi te-aş robi cu răsuflări, ca Hydra

în temniţa din mine-a bucuriei.

Te-aş mângâia, eu val, tu ţărm, alintul

ţesându-ţi peste nuri voal de sidefuri

să mă cuprinzi cu braţul şi adâncul

şi-apoi să mă subjugi cu reliefuri.

Ţi-aş crâmpoţi şi buzele şi sânul,

îndestulat cu gust de măr şi mure,

să-ţi murmur vorbe dulci precum Simunul

presară adieri peste pădure.

totuşi trăiesc de Renate Müller

săpată cu un nume
într-o piatră de stâncă
expusă timpului-
tăcut trecător
ce-mi sărută fruntea
îmi albeşte tâmplele
rocă solitară
pe care doar ţipătul
de dor al vulturului
o mai atinge din zbor

HD 05.02.2013. RM

Vremelnicie de Costel Suditu

Cu ceara ei, îmi ceruise ochii
De sine şi de eu, să nu m-apropii,
Iar în urechi, pusese dopuri, marea
Senină, alburie cum e sarea;
Şi adormisem împărţit de rouă
În amintiri ce încă mă mai plouă,
Ca un delfin, sărind din când în când
Din vis în vis, din gând în gând;
Şi ca un zbor, semnând cu-a mea aripă
Câte-un ocol culorilor, în pripă,
Căci m-am trezit vremelnic trecător
Cu-nsingurarea tristului picior
Pe drumul unui om, o soartă, care
Atârnă prea degeaba de picioare.

VOM NUMĂRA FRACTALI… de Patricia Serbanescu

Încă vreau să-ţi scriu, focul arde-n mine
Căci doar răsfoieşti, nu’ntelegi o iotă,
Poate-aşa percepi, înşirând doar rime
Mă bazez pe versuri, aşteaptă gramotă !

Mi-ai fost drag iubit, te cătam în şoapte
Străjer între lacrimi, încă-mi eşti aproape,
Păstrază-mă-n iris şi-n umbra din noapte
Topi-vom gheţarii, ce drumu-i împarte.

De-ai fi mai mereu aici, şi-ntr-o doară
Iubirea ne-atingă, să ne mistuiască,
Că-i vremea să ardă…acu-i primăvară
Lumina de-afară, ne calăuzească....

Aş vrea să gângureşti, numai fără măsură
Voi lua iar bidiviul, spre tine voi goni,
De-oi auzi cum sorb, şoapte din a ta gură,
M-oi aştepta spre seară, şi-n ochi, te voi privi.

Vom număra fractali, cum ai promis
Mişcându-ne în spaţiul dintre goluri,
Şi-o să-nnotăm… către matrice prin abis
Tot căutând pe sus, şi celelalte roluri.

Vom întregi creaţia în a sa măreţie
Căci viaţa ne va fi ca pala unui vânt,
Nimic nu va trebui să facem, să se ştie
Numai să aşteptăm ferice, doar tăcând.

Mă tot caut în mine, mai nimic nu găsesc
Aş vrea să mă zăresc, cu-n suflet suprapus,
Mă răvăşesc mereu, încă simt că trăiesc,
Cândva, slobodă-oi fi, am doar bilet de dus…

Departe de pământ, prin ceruri, galaxii
Putea-voi să privesc o vastă panoramă,
Ce bine-ar fi să ne-ntâlnim, într-o frumoasă zi
De nimeni si nimic, nu ne mai fie… teamă.

05.02.2013

noaptea mea de Dorina Neculce

hai să te duc iar acolo
cât mai departe de gând în
noaptea mea de cântec în
noaptea cu ochii legaţi
cu păsări bănuind lumina unui
drum cu pieptul rotund
şi o strigare prelungă
a coastelor mele împrumutate
de abel întru bunătatea
celui de foarte sus
mă voi şi înălţa cu băşici
crescut în palmele curmate
dezlegând baierele cerului
peste o ţară îmbătrânită

cu buze cărnoase

Luna... de Lacramioara Lacrima

Doar in noaptea instelata
Cand linistea se arata
Sus pe cer rasare luna
In somn vise-mi fac cu mana,
Impletind sperante multe
Gandurile sa le asculte
In imagini deslusite
Si dorinte ne-mplinite...
Iar in vis te vad pe tine
Zambind, tu pasesti spre mine
Luna, luna, numai ea
Lumineaza noaptea mea...
Raza ei e minunata
Ce patrunde deodata
Dragostea mi-o inconjoara
Si speranta imi presara...
Langa mine te asezi
Tot dorind sa ma veghezi
Ma rasfeti cu dulce soapte
Tremurand a mele pleoape
Visul pare adevarat
Ce frumos m-ai dezmierdat...

Tu te uiti duios la luna
Tot gandind ca-i zana buna
Tandru ma atingi pe mine
Eu te simt ca esti cu mine...
Luna este numai una
Va ramane-ntotdeauna,
Asa imi doresc si eu
Unica pe cerul tau...
Sa-ti aduc lumina-n viata
Si-n noapte si-n dimineata,
De suntem noaptea-mpreuna
Sa privim magica luna...
Sa-ti invaluiesc privirea,
Sufletul, doar cu iubirea..
Iar pe buze-ti stralucind
O steluta scanteiand
Cu gurita-mi s-o mangai
Lasand locul dorului
Sa ne dea fiorul lui
Iar in firul timpului
Sa-l astamparam cu sete
Dragostea sa ne imbete
Simtind a noastra minune
Numai noi...sub clar de luna...

Să mori o dată... de Cătălin Codru

Tu crezi că mor, de-acum... de multe ori?
"Cu-o moarte toţi suntem datori"!
Aşa cum noi am fost risipitori,
Din moartea ta... n-ai cum să mori!
Sunt eu aici să-ţi spun... că nu mai am ce pierde,
Nici răsărituri... din al lor cuprins,
Eu nu mai sunt... cum aş m-ai fii... să fiu ascuns?
Când eu sunt tot ce-n mine este plâns...
N-am zbor să pierd, n-am zori să mint!
Îmi eşti cel care strigă fără glas...
Şi crezi că eşti... şi crezi că ştii,
Dar uite că din strigat nu ai glas,
Îmi eşti mai mult ce-mi taci decât ce-mi eşti!
Cât am să mor... de tu mă vei ucide?
O viaţă... îmi sunt eu şi-al meu trecut,
Sunt zborul meu, sunt gând avut,
Dar nu uita că peste mine vin, iar alţii...
Tu eşti nimic din ce-i pierdut,
Deşi, ţi-ai fi dorit nu ai putut!
Rastigne-mă pe legea asta strâmbă,
Îmi faci o nedreptate ce te-alungă...
Din orice timp, din orice dzis,
Nu fi în viaţa ta un compromis!

de la obraz de Bogdan Dumbraveanu

iată, omule te dor oasele,
mușchii, tendoanele
neîncrederea te
pândește în fiecare junghi,
tot ce ți-ai atribuit ca inteligență
se face praf în fața
unei dureri de măsea,

știința dobândită în mii de ani
e doar un punct pe harta
veșnicei ignoranțe
în care se întâmplă
să te tot naști și renaști

nu ți-e rușine așa
să te ții de metafore ?

TRUPUL TĂU de Aurel Peteoaca

Trupul tău e pregătit de vânătoare,
Un arc ce alungă săgeata pătimaşă,
Când mă pătrunzi,petala ta mă doare,
Ecoul îţi răspunde din fibra mea trufaşă.

Trupul tău mă atrage,despletit,sub rouă,
Mă ademeneşti cu zâmbete de soare,
Teribil te doresc în zilele când plouă,
Absenţa ta,atunci,al dracului mă doare.

Trupul tău e amnar ce dă scânteie,
Tu mă aprinzi în vâlvătăi ca pe un rug,
Blestem ce fug de tine am devenit femeie,
Dar mai tot timpul în trupul tău ajung.

Trupul tău e molcom ca de catifea
Şi aprig muşcă carnea mea blajină,
La fel cum noaptea latră,seara,la o stea,
Însetată şi înfometată de lumină.

Trupul tău e solie din regnul vegetal,
O coardă care plânge pe-o chitară,
Tu buzele ţi le prefaci, ades,pocal,
Ca să-ţi beau sărutul rătăcit pe afară.