Să mori o dată... de Cătălin Codru

Tu crezi că mor, de-acum... de multe ori?
"Cu-o moarte toţi suntem datori"!
Aşa cum noi am fost risipitori,
Din moartea ta... n-ai cum să mori!
Sunt eu aici să-ţi spun... că nu mai am ce pierde,
Nici răsărituri... din al lor cuprins,
Eu nu mai sunt... cum aş m-ai fii... să fiu ascuns?
Când eu sunt tot ce-n mine este plâns...
N-am zbor să pierd, n-am zori să mint!
Îmi eşti cel care strigă fără glas...
Şi crezi că eşti... şi crezi că ştii,
Dar uite că din strigat nu ai glas,
Îmi eşti mai mult ce-mi taci decât ce-mi eşti!
Cât am să mor... de tu mă vei ucide?
O viaţă... îmi sunt eu şi-al meu trecut,
Sunt zborul meu, sunt gând avut,
Dar nu uita că peste mine vin, iar alţii...
Tu eşti nimic din ce-i pierdut,
Deşi, ţi-ai fi dorit nu ai putut!
Rastigne-mă pe legea asta strâmbă,
Îmi faci o nedreptate ce te-alungă...
Din orice timp, din orice dzis,
Nu fi în viaţa ta un compromis!