Privindu-mă - de Costel Suditu

Domol, peste câmpie, struna serii,
Aduce unda ei părând o frunză,
Ce-acoperă vibrând o tristă gâză,
Retrasă sub sechelele visării;

Prin pletele-i de raze coafate,
Măiastru, un Luceafăr se arată,
Şi ca o pânză neimaginată,
Se hârjonesc visările plecate;

Prin val aducător de liniştire,
Ce va să fie din dorinţa mea
Acestei vieţi ce nu ştie să dea,
Privesc din timpul scurt spre nemurire;

Un dans pe cer dintre copaci şi ape,
Ce-au părăsit şi muntele şi dealul,
Împodobind cu vraja lor astralul,
Dând frunze lunii, apă să se-adape;

Când, liniştită, unda înnoptării,
Prin vaietul de facere coboară,
O prea uzată, şubrezită scară,
Ce tot înnoadă şanse aşteptării.

MOŞ NICOLAE - de Ioana Burghel

Vorbiţi devreme
cu Moş Ene,
să nu mai vină
pe la gene,
ca să-l puteţi
zări-n odaie,
pe dragul de
Moş Nicolae,
cum citeşte
cu-ncântare,
scrisoarea de la
fiecare,
şi cum, zâmbind,
aşază toate,
în ghetuţele curate:
dulciuri multe,
cărticele,
iar din loc în loc,
nuiele,
pentru toţi aceea
care,
aţi cam făcut
prostioare…
Dar să ştiţi, copii,
Şi eu,
îmi fac ghetele mereu,
doar că nu ştiu cum
se-ntâmplă,
Moşul ăsta,
mă tot uită…

ÎNCĂ UN AN - de Paty Serbanescu

Că vin florile dalbe, ştiu prea bine
A mai trecut un an în graba mare,
Aştept o vreme, cu zile mai senine
Chiar dacă neaua-i purpurie-n soare.

A fost vreme frumoasă, dar şi furtună
Când dând cu banul, pajur-amăgea
Îmi luam valiza şi plecam spre lună
Să-ntreb acolo…despre steaua ta…

La revenire, cugetul meu mut
Ruga iubirea să ne păsuiască,
Să dăruiască plinul ei… tumult
Şi dacă mai greşim, să ne-nrobească.

A mai trecut un an şi vremea-i bună
Doar timpul să-l reţin poate aş vrea,
Din graba anului, ce a trecut nebună
Numai iubirea aş opri-o, de-aş putea…

Ţi-aş da şi luna dintr-un colţ stingher
Şi-un golf al mării cu un ţărm fugar,
Caci noi am fost mereu, în vârf de cer
Fiece noapte, o serbam… regal.

Închide ochii, vin florile dalbe !
Eu văd un an ce zboara-n infinit,
Îmi pun la gât, şireagul tău de salbe
Ducând speranţele legate, spre zenit.

Candoare - de Ovidiu oana-pârâu

Candoarea e-n pat lângă mine,
Aşteaptă timid s-o ating,
Dar stă învelită-n tăcere,
Fiorii şi teama mă-nving.

Trimit sărutarea iscoadă,
Îşi pune roşeaţa stindard,
Revine. Suflarea-i oprită,
Iar buzele umede ard.

Ce blândă te soarbe privirea,
Ispita o schimbă-n ardoare.
Ar vrea să se-oprească. Ezită,
Vrăjită de-atâta splendoare.



e dimineaţa când se nasc dorinţe ...

pe unele le vom regăsi materializate, pe înserat, în darurile puse în ghetuţe de Moş Niculae ...

JUMĂTĂȚII MELE, FIERBINTE, DE STEA. - de Oană Stefan Valentin

Când în genunchi uscați, adânc mă îngropa
Durerea spin, a crucii mele grele dintre umeri
Mi te-ai născut, ca vis și caldă foc, tu steaua mea
Și ai avut răbdare, ca nașterea să-mi numeri.

Pe când, cu părul smuls, din trunchi și fără vină
Ecoul mă lovea morbid cu dinții de pereți și știrb
Tu mi-ai udat căsuța albă din copac, la rădăcină
Cu smirnă albă, fum de-încredințat și dulce nimb.

Când foamea de prea viu mă transforma în țintă
Și când durerea cruntă, gust nici nu mai avea
Ai copt, tu inimioara mea de mâine, o plăcintă
Să gust fierbinte, bucată dulce, dragă dintr-o stea.

Și când am vrut să-ți cânt amar de dor și despre jale
Mi te-ai ivit aievea, în gara aceea fără liste de plecare
Erai tu roata mea întreagă, lipsă, a carului cel mare
Bucată dintr-o stea știută, fierbinte, timp uimit, pe care

Te voi iubi continuu și fără de sfârșit!

Sonetul lupoaicei - de Sebastian Dragan

Mă doare dulce frumuseţea ta
Mor şi renasc în fiece secundă
Adulmecând, zănatec, lumea mea imundă
Nu mă găsesc - că-s scai de umbra ta!

Vreau să mă naşti bătrân şi preacurvit
De tine. Apoi, ca în ecou să-mi strigi
Că-s îngerul de mucava ce ţi-l înfigi
Sub tâmpla unde te-am blagoslovit

Văd luna cum ne joacă-un renghi tembel
În cumetrie cu seninul acru
Când buzele îţi crapă de sângele rebel
Eu îţi strivesc în palme sânul sacru

Lupoaică-mi pari şi n-ai găsit o haită
Să te-mpresoare – dorul meu te iartă!

Dorinţă - Boris Ioachim

Se regăseşte, totuşi, în iarna de zăpadă
Şi-n gerul care cade, pe lume, ca o spadă,
O linişte măreaţă, de început de lume -
Ce pare că-i făcută să reînvie, anume,

Acea dorinţă vie, de a începe iar
O nouă viaţă, care, să nu fie-n zadar.
Dorinţa de ţâşnire, deodată, dintr-un salt,
Din silnicul prezent, cu râvnă, către-nalt.

În recea-ncremenire, din dimineţi senine,
Adânc se-nvederează dorinţa de mai bine
Şi-n gerul ce scrâşneşte în adumbrita seară
Subtil se întrevede fior de primăvară.

E atât de viu în mine, un dor de reînviere,
De-a-mi părăsi tristeţea şi veşnica tăcere!
Vreau să renasc cu totul – din mine să arunc,
Tot ce-i urât şi negru şi să redevin prunc

La suflet şi la minte şi, vesel, să privesc
Frumosul din natură şi iarăşi să iubesc
Şi soarele şi norii şi preaînaltu-azur –
Şi tot ce în fiinţa-mi de gheaţă-a rămas pur.

Nu pot trăi în ură, tristeţe grea şi silă –
Şi nici nu vreau ca, zilnic, să îmi tot plâng de milă,
Căci viaţa e doar una – sub cerul azuriu
Şi în cealaltă viaţă, ce voi găsi – nu ştiu…

O, Doamne, dă-mi puterea de-a mă-nălţa pe scara
Ce urcă către Tine… şi vesel, primăvara,
Să-mi înverzească-n suflet, în minte şi în gând –
Şi fă ca bun şi tandru să fiu – oriunde-oricând…

Sărbători, sărbători! - de Elena Valeria Ciura

Câtă splendoare
În neaua cea mare!
Se bucură şi-o ghindă

Lângă prag, în tindă.

Fulguie afară,
Foc în şemineu,
Moşu sare coşul-
Sacu-i tare greu!

Aduceţi săniuţa
Şi blăniţa caldă-
Până darurile-mparte
Stelele înşiră salbă,

Compuneţi o scrisoare,
Noi scriem un poem,
Tu desenează iarna,
Cântaţi un colindel!

Despre cel ce-n iesle
Astăzi s-a născut ,
Despre magi şi stele-
Un nou început!

Şi la drum, pe înserate ,
Prin nămeţi vom colinda ,
Şi la fiecare casă,
Pe Domnul vom lăuda!
Decembrie, 2012

Triste zile de toate zilele - de Elena Valeria Ciura

Mă rog de voi stele
Să-mi luminaţi însingurarea-
A fugit speranţa,

A murit ispita,
S-a întors, purtată de dor,
Rănită de amor
În sticla mată a viselor...

Cine-ar mai vrea
În paiul genelor
Să pună verde crud
Şi în amurg
În loc de stele
Să aprindă de la ele
Smaralde
Sub încercănate cercevele
Doruri-
Dorurile mele?

MOŞ NICOLAE de Elena Valeria Ciura

Atârnă ghemuleţe argintii prin pomii goi,
Ierburi uscate mai foşnesc sub obositul pas,
Noi aşteptăm ca Moşul să vina din oraş-
Da-l vor vedea doar îngerii din noi!

Sân Nicoară, Miculaş , Moş Nicolae-
Eşti al nostru,
Orişicum ţi-am zice!
Mii de ochişori te-aşteaptă,
Uitându-se-n ghetuţe lustruite.

Se-aude-un zgomot surd în coş
Un elf şi-un moş,
În loc de fum, au scos
Daruri multe, dar şi nuieluşe-
Pentru cei mari ,
Dar şi pentru cei mici
(aşa cum scrie în scrisorile de pe aici!)

Moşul scutură barba,
De mâine va ninge, copii!
Şi ziua va creşte şi rodul se-ncearcă,…
Ghetuţele-s gata? Moşul va veni!

Copiii buni îşi vor găsi cu toţii darul-
Dar, spuneti şi-o poezioară ,
Moşul vă ascultă harul!
Căci nimeni nu il vede,
Doar îngerii îl ştiu,
Se spune că trăieşte
Singur în pustiu.

Că nu mai are casă,
El tot a dăruit!
Avere nu mai are,
Pe săraci i-a procopsit,

Dar sufletu-i ales,
În fiecare an
Mai caută,
Şi chiar găseşte,
Câte-un gologan,

Din care, nu se ştie,
Cum ies atâtea daruri!
EL este iubit de sfinţi
Şi-ncununat cu lamuri!